Arhivă 2005-2017
Scoala 5, finalistã în concursul Topschool
Sfîrsitul sãptãmînii trecute a purtat amprenta competitiei, elevii din Piatra Neamt verificîndu-si bagajul de cunostinte acumulate la orele de curs, dar si din lecturile suplimentare, în cadrul Concursului Topschool. Reamintim cã aceastã primã editie este organizatã de cãtre Primãria Piatra Neamt, în colaborare cu Inspectoratul Scolar al judetului Neamt, competitiile reunite sub egida manifestãrii urmînd sã se deruleze pînã la jumãtatea lunii iunie. Pentru buna desfãsurare a concursului si pentru premierea elevilor, municipalitatea pietreanã a alocat aproape 512 milioane de lei. Sîmbãtã, 4 martie, în sala de festivitãti a Colegiului Tehnic Forestier, a avut loc cea de a doua etapã preliminarã a probei de culturã generalã, în concurs intrînd echipele Scolilor nr. 5, 2, 8 si 9. Dupã o luptã strînsã, învingãtoare a fost declaratã Scoala nr. 5, care s-a calificat în finalã, pe locul II clasîndu-se Scoala nr. 2, pe III – Scoala nr. 8, ultima fiind Scoala nr. 9. „Noua etapã a concursului s-a dovedit, din nou, o reusitã pentru elevii din ciclul primar. Profit de ocazie sã felicit participantii si profesorii ce i-au îndrumat, dar sã le si doresc succes viitorilor concurenti“, a declarat primarul Gheorghe Stefan. În prima etapã a preliminariilor la proba de culturã generalã, desfãsuratã pe 25 februarie, finalistã a fost declaratã Scoala nr.12, aceasta intrînd în competitie cu echipele Scolilor nr. 6, 1 si 3. Concursul va continua sîmbãtã, 11 martie, la start urmînd sã se alinieze Scolile nr. 7, 4, 10 si 11. Topshool se desfãsoarã în perioada februarie-iunie, incluzînd, pe lîngã cultura generalã, sectiuni precum: artã, proiect civic, sport, web design, inventicã. Pentru prestatia din etapa finalã, premii vor primi atît elevii, cît si unitãtile de învãtãmînt: locul I – 1,5 milioane de lei/ elev si 10 milioane de lei pentru unitatea de învãtãmînt, locul II – 1,2 milioane de lei, respectiv 8 milioane de lei, iar locul III – 900 mii de lei, respectiv 6 milioane de lei. În finalã vor concura 4 echipe din ciclul gimnazial, de aceea elevii clasati pe locul IV vor primi, fiecare, premii de participare în valoare de 600 mii de lei.

-
Decese2 săptămâni,
În memoria lui Adrian Doaga – Mesaj de condoleanțe COMES S.A.
-
Actualitate2 săptămâni,
Schimbare de şefie la USR Neamţ. Ce a declarat noul preşedinte
-
Actualitate2 săptămâni,
Vești excelente: vin banii pentru cei care locuiesc la curte – panouri solare și reabilitare gratuită!
-
Actualitate2 săptămâni,
Noul şef al USR Neamţ despre priorităţile judeţene şi salariile unor bugetari
-
Actualitate2 săptămâni,
“Sentinţă” dureroasă pentru ştrandul din Piatra Neamţ: “O ruină”. Cine a dat sentinţa?
-
Actualitateo săptămână,
Guvernul e în chinurile facerii. Ce spun parlamentarii nemţeni despre… “travaliu”
-
Actualitate2 săptămâni,
Care va fi soarta Mall-ului de la Piaţă? Unde se vor muta serviciile
-
Actualitateo săptămână,
“Comercianţi” din Ilfov, luaţi la întrebări în Neamţ