Actualitate
Achiziţii noi la CSM

■ au semnat Răzvan Rusu şi Daniel Macovei, de la CSM Paşcani ■ urmează să fie înregimentaţi şi tinerii de la LPS: Silviu Isciuc, Robert Ardeleanu şi Eduard Chelaru ■
Echipa de fotbal CSM Roman are lotul format aproape în întregime, pentru viitoarea stagiune a campionatului Seriei I din Liga 3, în urma trialurilor organizate la Stadionul Moldova, dar şi a negocierilor cu diverşi jucători. A fost conturat un nucleu din sportivii care au evoluat şi în ediţia trecută de campionat, alături de care au fost aduşi mai mulţi tineri. Tehnicianul Gabriel Ţapu, alături de secundul Iosif Susanu, mai au la dispoziţie circa 10 zile, cînd a fost stabilită reunirea lotului, pentru a completa garnitura, în prezent CSM fiind deficitară la capitolul portari. În mod normal, la finele acestei săptămîni, fusese programat un nou trial pentru fotbalişti, însă a fost anulat, deoarece gruparea de la malul Moldovei şi-a cam „făcut cărţile“. „Au fost două trialuri, la care au venit cam aceiaşi jucători. Ne-am făcut o idee şi, ce am avut de luat am luat. Clubul mulţumeste tuturor celor care s-au prezentat la cele două acţiuni programate în această lună şi apreciază toţi suporterii ce au ţinut să fie prezenţi la stadion. Zilele viitoare vom anunţa alte transferuri şi lotul final, cu care vom aborda noul sezon al Ligii 3“, a declarat Gabriel Ţapu. Acesta a mai spus că a înregimentat încă doi jucători de la CSM Paşcani: Răzvan Rusu, născut în 1997 – fundaş sau mijlocaş dreapta, respectiv Daniel Macovei, de asemenea născut în 1997 – vîrf. În plus, CSM va semna cu trei tineri proveniţi de la Liceul cu Program Sportiv. „Avem în vedere şi, sigur, vom semna pînă la finele săptămînii, cu Silviu Isciuc, atacant, născut în 1999. Alături de acesta, va veni colegul său de generaţie, Robert Ardeleanu, fundaş sau mijlocaş stînga. Ni se va alătura şi un al treilea sportiv de 19 ani, de care avem nevoie, conform cerinţelor, Eduard Chelaru, fundaş sau mijlocaş stînga. Avem lotul conturat în mare, mai rămîn discuţii pentru aducerea celui de-al doilea portar, alături de Ionuţ Bicleanu. Vom rezolva această problemă în timp util“, a mai explicat antrenorul. Fiul acestuia, Cosmin, fost component al CSM şi transferat în iarnă la Miroslava, cu care a retrogradat din Liga 2 nu va reveni pe meleagurile natale, semnînd cu Ceahlăul. Căpitanul echipei, Mădălin Popa, a fost operat la genunchi şi are şanse să revină pînă la finalul lui 2018.

-
Actualitate2 săptămâni,
Nemţenii au votat. Ce spun politicienii. De la vocea poporului la criza politică
-
Actualitate2 săptămâni,
BCE schimbă banii din portofelele europenilor! Adio, 20 și 50 de euro!
-
Actualitate2 săptămâni,
PSD: PA de la guvernare. Da’ de ce nu şi din politică?!
-
Actualitate2 săptămâni,
Nemțenii, invitaţi la PIATRA OPEN CHAMPIONSHIP!
-
Actualitate2 săptămâni,
Adio cursuri, bun venit vacanță! Data oficială a vacanței de vară 2025 și calendarul pentru anul școlar următor
-
Economie2 săptămâni,
Titlurile de stat FIDELIS revin în mai 2025 cu dobânzi record: până la 7,80% la lei și 6,25% la euro
-
Actualitate2 săptămâni,
Rezultatele primului tur la alegerile prezidențiale au fost validate de Curtea Constituţională. A fost respinsă o contestație
-
Actualitate2 săptămâni,
Concurs de fotografie adresat elevilor de gimnaziu, organizat de poliţişti