Actualitate
Achitare într-un caz cu acuze de fraudă
■ patru persoane fizice şi o firmă au fost acuzate de procurorii DNA de nereguli cu fonduri europene ■ paguba a fost estimată la 1,1 milioane de lei ■ judecătorii nemţeni au decis că fapta nu există ■
Magistraţii din cadrul Tribunalului Neamţ s-au pronunţat pe 8 martie într-un proces în care patru persoane fizice şi o persoană juridică fuseseră acuzate de nereguli cu fonduri europene. După deliberări, magistraţii au dispus achitarea inculpaţilor şi exonerarea de răspunedere penală deoarece fapta nu există.
Au scăpat de necazuri penale Irimia Patrolea, Gheorghe Patrolea, Mihaela Bîzu, Ilie Bîzu şi societatea Carpentry Patrol SRL. Decizia instanţei de fond nu este definitivă şi poate fi atacată la Curtea de Apel Bacău. Conform procurorilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Bacău, Irimia Patrolea, la data faptei administrator al SC Carpentry Patrol, a fost inculpat pentru săvîrşirea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene.
Firma lui, Carpentry Patrol, a fost acuzată de săvîrşirea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene. În acelaşi dosar, Mihaela Bîzu, la data faptei administrator al unei societăţi, a fost inculpată pentru săvîrşirea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, iar Ilie Bîzu ar fi săvîrşit două infracţiuni de complicitate la de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene.
În final, Gheorghe Patrolea a fost acuzat de săvîrşirea infracţiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene.
„În cursul anului 2011, în contextul derulării unor proiecte finanţate din fonduri nerambursabile (privind Achiziţii de maşini şi echipamente pentru atelier tîmplărie, mobilă şi activităţi meşteşugăreşti), inculpaţii Patrolea Irimia şi Bîzu Mihaela au depus la Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) mai multe înscrisuri cu un conţinut nereal (facturi fiscale, ordine de plată şi extrase de cont, etc.) prin care s-a urmărit crearea unei aparenţe de legalitate a acelor documente folosite în vederea obţinerii de fonduri din bugetul Uniunii Europene“, conform unui comunicat al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Anchetatorii au mai arătat că o parte din aceste înscrisuri au fost puse la dispoziţia celor doi de către inculpaţii Bîzu Ilie şi Patrolea Gheorghe. „Aceste demersuri au avut ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene în cuantum de 1.107.325 lei, suma cu care Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) s-a constituit parte civilă în cauză“, se mai arăta în comunicat. Probabil că atît procurorii DNA cît şi AFIR vor contesta decizia instanţei de fond.
-
Politica2 săptămâni,Donald Trump ne transmite că România trebuie să-şi aleagă un alt preşedinte
-
Actualitate2 săptămâni,HC Pietricica, 10-0 și clasare pe locul 4
-
Actualitate2 săptămâni,Ceahlăul – înfrângere previzibilă cu Voluntari. Gol de generic marcat de juniorul Patrichi
-
Actualitateo săptămână,Sunt aici Piatra-Neamț
-
Actualitateo săptămână,Aur și argint pentru Ray’s Dance la Campionatul Național al României!
-
Actualitate2 săptămâni,Tăierea indemnizațiilor – cruzimea oficializată
-
Actualitate6 zile,Ceahlăul – înfrângere la un gol diferenţă la Slatina
-
Actualitateo săptămână,Escrocherie telefonică cu prejudiciu de 48.700 lei
