Contactează-ne

Actualitate

Accidente cu victime

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ două evenimente au avut loc la Borca şi Bicaz ■ un tînăr din comuna Horia riscă să ajungă după gratii după ce a urcat de mai multe ori la volan, cu toate că nu are permis de conducere ■

Ziua de marţi, 20 februarie 2018, a fost cu ghinion, iar pe raza judeţului Neamţ au avut loc două evenimente rutiere, ambele cu victime. Unul dintre accidente a avut loc la Borca, celălalt la Bicaz. Prima dată oamenii legii de la Rutier au fost solicitaţi prin apel la numărul unic de urgenţă la Borca. Acolo un şofer de 51 de ani, din localitate, care se deplasa cu maşina pe direcţia Broşteni – Poiana Largului, a acroşat cu oglinda laterală dreaptă un pieton în vîrstă de 41 de ani, care circula în aceeaşi direcţie de mers, pe partea carosabilă. În urma incidentului, pietonului rănit i-au fost acordate îngrijiri medicale, acesta refuzînd transportul la spital. Victima a fost testată alcoolscop, stabilindu-se că avea o alcoolemie de peste 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cazul conducătorului auto rezultatul a fost negativ. Cel de-al doilea eveniment rutier a avut loc pe raza oraşului Bicaz. Un barbat de 41 ani, din Iaşi, conducea un ansamblu de vehicule format dintr-un autoturism şi o remorcă, pe direcţia Bicaz – Piatra Neamţ. Acesta ar fi avut alte preocupări în timpul mersului şi nu a observat o autoutilitară care circula în faţa sa. Acest din urmă şofer a oprit lîngă axul drumului şi semnalizase intenţia schimbării direcţiei de mers către stînga, moment în care a fost lovit de maşina condusă de ieşean. În urma impactului şoferul autoutilitarei, un bărbat de 39 ani din Bicaz, a fost rănit uşor motiv pentru care a fost transportat la spital, pentru îngrijiri medicale. Şi în acest caz, ambii conducatări auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În ambele cazuri poliţiştii au întocmit dosare penale şi continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă. Un tînăr în vîrstă de 22 de ani, din comuna Horia, riscă să ajungă după gratii pentru o serie de fapte antisociale, acesta încăpăţînîndu-se să urce de mai multe ori la volanul unei maşini, cu toate că nu are permis de conducere. Ultima sa „ispravă“ datează de săptămîna aceasta, cînd, însoţit de un prieten, a plecat la plimbare cu autoturismul pe drumurile din satul de domiciliu, inclusiv pe DN2-E85. Tinerii, în disperare de cauză, au blocat uşile maşinii, în momentul depistării, însă manevra nu i-a ajutat prea mult. „În cadrul activităţilor operative desfăşurate de poliţiştii din Horia, un tînăr, cercetat în mai multe cauze de conducere fără permis, a fost depistat în trafic. În fapt, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Horia au oprit pe DN 2 un autoturism, în care se afla pasager, un tînăr de 22 de ani, din localitate, căutat de poliţişti pentru a fi audiat în cauze privind infracţiunile de conducere fără permis. Chiar dacă, atît conducătorul acestui autoturism, un tînăr de 19 ani, cît şi cel căutat, au refuzat să coboare din autoturism, blocînd portierele, poliţiştii au reuşit, prin mijloacele specifice, preluarea şi imobilizarea tînărului de 22 de ani, în vederea luării măsurilor legale. Acesta a fost condus la sediul Poliţiei, iar apoi a fost introdus în arestul IPJ Neamţ pe o perioadă de 24 de ore, pentru săvîrşirea infracţiunilor de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără permis de conducere în mod repetat, faptele fiind comise în zilele de 8 septembrie 2017, 25 octombrie 2017 şi 17 februarie anul acesta“, a anunţat conducerea IPJ Neamţ.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Trending