„A sosit ceasul ca Þãrile Române dintre Nistru si Tisa sã formeze un singur stat unitar“

• declaratia apartine lui Iancu Flandor, presedintele Consiliului Secretarilor de Stat din Bucovina si a fost fãcutã în noiembrie 1918 • prima provincie româneascã care a decis unirea cu România a fost Basarabia • a urmat Transilvania pe 1 decembrie 1918 •

Zãmislirea României Mari este consemnatã în analele istoriei la 1 Decembrie 1918. Acest ideal al românilor a fost precedat de o seamã de evenimente foarte importante, pe care le redãm în cele ce urmeazã. Prima provincie româneascã care s-a unit cu patria mamã a fost Basarabia, pe 3 martie 1917 înfiintîndu-se la Chisinãu Partidul National Moldovenesc, condus de Vasile Stroescu. În acelasi an, la Chisinãu, în octombrie, la Congresul Ostasilor Moldoveni, se formeazã Sfatul Þãrii, alcãtuit din 86 de moldoveni si 36 de reprezentanti ai altor nationalitãti, prima reuniune avînd loc la sfîrsitul lunii noiembrie. Pe 2 decembrie, Sfatul Þãrii proclamã „Republica Democratã Moldoveneascã“, pentru ca la 24 ianuarie 1918, sã se proclame independenta si ruperea legãturilor cu Rusia. La Bucuresti, Alexandru Marghiloman, prim-ministru al României si reprezentantii Sfatului Þãrii au dus tratative de unire care s-au concretizat în reuniunea Sfatului Þãrii din 15 martie 1918. În ziua de 27 Martie 1918 se voteazã unirea cu tara. Marghiloman a citit declaratia Guvernului privind autonomia Basarabiei, pentru unire votînd favorabil 86 de delegati, trei voturi au fost contra, înregistrîndu-se 36 de abtineri si 13 absenti. În actul adoptat de Sfatul Þãrii de la Chisinãu, se preciza cã unirea se face pe urmãtoarele baze: Sfatul Þãrii actual rãmîne mai departe pentru rezolvarea si realizarea reformei agrare dupã nevoile si cererile norodului; Basarabia îsi pãstreazã autonomia provincialã, avînd un Sfat al Þãrii, ales pe viitor prin vot universal, egal, direct si secret, ca un organ împlinitor si cu administratie proprie; Respectul drepturilor minoritãtilor din Basarabia; Basarabia va trimite în Parlamentul Românei un numãr de reprezentanti proportional cu populatia, alesi pe baza votului universal, egal, secret si direct; Libertatea personalã, libertatea tiparului, a cuvîntului, a credintei, a adunãrilor si toate libertãtile obstei vor fi garantate prin Constitutie, etc. Alexandru Marghiloman afirma despre unirea Basarabiei cu România cã „în numele poporului român si al Regelui României, cu adîncã emotie si falnicã mîndrie, iau act de hotãrîrea Sfatului Þãrii si declar cã de azi înainte Basarabia este pe veci unitã cu România“, iar regele Ferdinand urmãtoarele: „un vis frumos s’a înfãptuit. Din suflet multumesc Bunului Dumnezeu cã mi-a dat, în zile de restriste, ca o mîngîiere, sã vãd, dupã o sutã de ani, pe fratii nostri basarabeni revenind la Patria Mamã“.

Bucovina, 27 octombrie 1918 O adunare a reprezentantilor populatiei românesti din Bucovina este convocatã, la initiativa lui Sextil Puscariu si Iancu Flondor, la 27 octombrie 1918, la Cernãuti. Adunarea Constituantã, întrunitã sub presedintia lui Dionisie Bejan, a votat o rezolutie în favoarea unirii cu România, precizîndu-se unele actiuni de urmat: reprezentantii poporului din Bucovina, întruniti astãzi 27 Octombrie 1918 în Cernãuti, se declarã în puterea suveranitãtii nationale Constituanta acestei tãri românesti; constituanta hotãrãste unirea Bucovinei integrale cu celelalte tãri românesti, într-un stat national si independent; spre a conduce poporul din Bucovina si a-i apãra drepturile; Constituanta respinge cu hotãrîre orice încercare ce ar duce la împãrtirea Bucovinei si doreste însã sã se înteleagã cu popoarele conlocuitoare. S-a ales un Consiliu National format din 50 de membri din toate judetele si pãturile sociale. Consiliul National a alcãtuit si un Guvern denumit Consiliul Secretarilor de Stat, avîndu-l ca presedinte pe Iancu Flondor. Pe 28 noiembrie 1918, la Mitropolia Ortodoxã din Cernãuti, 74 de membri ai Consiliului National au început lucrãrile Congresului General al Bucovinei, alãturi de sapte delegati germani, sase polonezi si 13 ruteni. Erau prezenti si reprezentantii Basarabiei. Presedintele Consiliului National, Dionisie Bejan, a deschis lucrãrile Congresului: „Întruniti astãzi în acest mãret lãcas, care este si trebuie sã rãmînã simbolul unirii în credintã cu Dumnezeu si în neamul nostru, salut cu netãrmuritã dragoste pe reprezentantii viteazei armate române, care, la ordinul M.S. Regelui Ferdinand I ne-a întins mîna de ajutor în clipele de cea mai grea cumpãnã. Salut cu aceeasi dragoste pe reprezentantii fratilor nostri din Basarabia, Transilvania si Ungaria. Vã salut pe voi, fruntasii neamului românesc din Bucovina, care ati venit cu inima însufletitã din tuspatru unghiuri ale tãrii, ca sã asezati piatra fundamentalã care sã clãdeascã trainic si de neclintit România Mare. Implor harul ceresc si binecuvîntarea dumnezeiascã asupra hotãrîrilor ce veti lua“. Iancu Flondor, a dat, apoi, citire „Declaratiei de Unire“, în care se arãta: „de la fundarea Principatelor Române, Bucovina, care cuprinde vechile tinuturi ale Sucevei si Cernãutilor, a fãcut parte din Moldova, care în jurul ei s-a închegat ca stat; cã în cuprinsul hotarelor acestei tãri se gãsesc vechiul scaun de domnie de la Suceava, gropnitele de la Rãdãuti, Putna si Sucevita, precum si multe alte urme si amintiri scumpe din trecutul Moldovei; cã fiii acestei tãri au apãrat, de-a lungul secolelor fiinta neamului lor împotriva tuturor încãlcãrilor din afarã si a cotropirii pãgîne; cã 144 de ani poporul bucovinean a îndurat opresiunile unei cîrmuiri strãine care îi nesocotea drepturile nationale; cã în 1774, prin viclesug, Bucovina a fost smulsã din trupul Moldovei si cu de-a sila alipitã coroanei habsburgice; cã 144 de ani, bucovinenii au luptat ca niste mucenici pe toate cîmpurile de luptã ale Europei pentru gloria Austriei; cã a sosit ceasul ca Þãrile Române dintre Nistru si Tisa sã formeze un singur stat unitar. Noi, membrii Congresului General al Bucovinei, întrunind suprema putere a tãrii si fiind singurii învestiti cu puterea legislativã, în numele suveranitãtii nationale hotãrîm: unirea neconditionatã si pe vecie a Bucovinei, în vechile hotare pînã la Ceremus, Colacin si Nistru, cu Regatul României“. Actul unirii i-a fost prezentat, la Iasi, Regelui Ferdinand de cãtre o delegatie bucovineanã.

Transilvania, 1 decembrie 1918 Partidul National Român decide la 29 septembrie 1918, la Oradea, elaborarea unei declaratii asupra dreptului natiunii române din Transilvania „de a dispune de ea însãsi“. Textul declaratiei redactate de Vasile Goldis, este prezentat de Alexandru Vaida-Voievod la 18 octombrie 1918, în Parlamentul de la Budapesta. Ideile principale cuprinse în declaratie aveau la bazã o serie de principii enuntate de presedintele Statelor Unite, Woodrow Wilson, în speranta cã astfel va putea fi obtinut sprijinul marilor puteri. În document se sustinea necesitatea convocãrii unei adunãri nationale si nerecunoasterea Parlamentului si Guvernului Ungariei ca reprezentanti ai natiunii române. La 30 octombrie 1918, la Budapesta, se constituie Consiliul National Român Central, compus din cîte sase membri ai Partidului National Român – Teodor Mihaly, Vasile Goldis, Aurel Vlad, Alexandru Vaida-Voievod, Stefan Cicio-Pop, Aurel Lazãr si ai Partidului Social-Democrat – Ioan Flueras, Basil Surdu, Iosif Renoiu, Tiron Albani, Enea Grappini, Iosif Jumanca. La 3 noiembrie Consiliul îsi mutã sediul la Arad si devine organul de decizie si reprezentare a natiunii române din Transilvania. Între 29 octombrie si 1 noiembrie ia fiintã Consiliul Militar Central Român, structurã menitã sã asigure ordinea si securitatea populatiei românesti, prin consilii si gãrzi nationale pe tot cuprinsul Transilvaniei. În tot acest timp, Guvernul României desfãsura o activitate sustinutã de propagandã, în statele aliate,în favoarea unirii, prin diplomatii din marile capitale, dar si prin diverse personalitãti culturale si politice. Între 13-15 noiembrie s-au purtat la Arad tratative cu delegatia reprezentantilor Guvernului Ungariei. Fruntasii transilvãneni au cerut separarea definitivã a Transilvaniei de Ungaria, în timp ce delegatia ungarã a admis doar autonomia. Negocierile esueazã. Printr-o notã ultimativã, din 22 noiembrie, Consiliul National Român Central adresa Guvernului Ungariei cererea de recunoastere a puterii depline a Consiliului asupra Transilvaniei. Consiliul National decide sã convoace, la 1 decembrie, la Alba Iulia, o Adunare Nationalã a Românilor din Transilvania si Ungaria. Pentru aceastã Adunare urma a fi alesi 600 de deputati pe bazã de vot universal si 628 reprezentanti ai organizatiilor si societãtilor culturale. Participã la alegeri românii din Transilvania, Banat, Crisana, Maramures. Timp de 12 zile, sînt alesi cîte cinci reprezentanti de circumscriptie, revendicãrile fiind unirea cu România, reformã agrarã, vot universal. Alba Iulia a fost ales si datoritã faptului cã Mihai Viteazul realizase Unirea Principatelor Române, tot în acest oras. Cei 1228 de delegati alesi s-au reunit la Cazinoul din Alba Iulia, în timp ce în oras peste 100.000 de oameni le asteptau hotãrîrile. Erau reprezentate toate categoriile sociale, delegati ai tuturor regiunilor istorice românesti. Adunarea Nationalã de la Alba Iulia proclamã Unirea „acelor români si a tuturor teritoriilor locuite de dînsii cu România“.