Prima pagină
A riscat și a pierdut o mică avere. TIR confiscat cu tot cu lemnul transportat
Cadrele Secției de Poliție Rurală Săbăoani au fost sesizate, la data de 15 martie 2025, în jurul orei 23:30, prin 112, cu privire la faptul că pe DN2-E85 între Castelul de Apă și municipiul Roman, se deplasează un ansamblu auto format din cap tractor și semiremorcă care este posibil să transporte material lemnos fără acte.
În temeiul sesizării, oamenii legii au procedat la oprirea a ansamblului auto, care transporta cherestea, în localitatea Cordun. Procedând la verificarea legalității transportului, a rezultat faptul că acesta nu este însoțit de un aviz de transport al mărfii, materialul lemnos fiind fără proveniență.
„Ansamblul de vehicule a fost însoțit la depozitul Ocolului Silvic Roman, unde împreună cu reprezentanții silvici a fost inventariat materialul lemnos, rezultând o cantitate de 59,78 metri cubi de cherestea, în valoare de 43.220 de lei”, se arată într-un comunicat al Poliției Neamț.

TIR-ul și materialul lemnos au fost indisponibilizate, pentru continuarea cercetărilor. În noaptea de 15 martie, în intervalul orar 04:00-10:00, polițiștii de la Secția Rurală Săbăoani au desfășurat și alte activități pentru creșterea gradului de disciplină rutieră și constatarea delictelor silvice.
Pe timpul desfășurării misiunii au fost aplicate un număr de 18 sancțiuni contravenționale, valoarea amenzilor aplicate fiind de aproximativ 22.000 de lei. Polițiștii au decis confiscarea cantității de 14,47 metri cubi de material lemnos, în valoare de aproximativ 10.800 lei.
-
Politica2 săptămâni,Impredictibilitatea circulaţiei rutiere, sursă de stres pentru nemțeni
-
Actualitateo săptămână,Vicepremierul contestat de slugoi – ce a făcut pentru Neamţ
-
Actualitate3 zile,FRYDAY deschide un nou restaurant Drive-Thru la Piatra Neamț
-
Actualitate4 zile,Veste bună pentru finanţarea Ceahlăului. Visul galben-negru poate continua
-
Actualitate2 săptămâni,SGR va fi extins: borcanele, sticlele de oțet și ambalajele de cafea ar putea fi returnate din 2027
-
Mica publicitate2 săptămâni,ANUNȚ CONVOCARE AGA
-
Actualitate2 săptămâni,Ceahlăul – înfrângere dureroasă cu Şelimbăr
-
Actualitate7 zile,Nemţeanul campion mondial la Ju Jitsu: “Închei cariera competițională cu medalia de aur la gât. Aşa cum am visat”
