A plecat în altă lume „mama“ Leagănului de copii din Roman

■ doctor Maria Simona Ghivirigă a fost condusă pe ultimul drum de familie, prieteni și colegi ■ a fost o perioadă directorul medical al Spitalului Roman ■

S-a stins din viața, la vârsta de 85 de ani, Maria Simona Ghivirigă, fost medic pediatru în cadrul Spitalului Municipal de Urgentă Roman, a anunțat conducerea unității sanitare. Născută în anul 1937, la Rădăuți, după absolvirea Facultății de Medicină a fost repartizată la Roman. Medic pediatru apreciat, a primit, ca sarcină de serviciu, de la autoritățile comuniste ale vremii, conducerea fostului Legăn de copii.

În prezent, acesta este Centrul Romanița, unde sunt îngrijiți copiii abandonați. Din această funcție a reușit să facă la modul propriu un „leagăn” pentru micuții părăsiți și cel mai adesea cu nevoi speciale. În perioada 1982-1986, doctorița Ghivirigă a îndeplinit și funcția de  director medical al Spitalului Municipal Roman, contribuind substanțial la amenajarea noii instituții sanitare mutate pe strada Tineretului.

A fost căsătorită cu Teodor Ghivirigă, fost șef al Secției de Medicină Internă din cadrul aceleiași unități sanitare și el un apreciat medic, care a decedat cu mai mulți ani în urmă. Din căsătoria soților Ghivirigă au rezultat două fete: Ecaterina, medic dermatolog și Teodora, conferențiar universitar de Limba engleză la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Asistenta șefă a Punctului de Transfuzii Sanguine, Daniela Apetrei, a scris pe pagina de socializare cuvinte de apreciere la adresa doctoriței Maria Ghivirigă. „În urmă cu exact două luni fixam o postare de mulțumire pentru o persoană pe care am prețuit-o și am respectat-o cu toată ființa mea și care, întruchipându-se Moș Nicolae mi-a făcut o surpriză de proporții prin valoarea atât materială, dar mai ales sentimentală a darului oferit.

A fost  persoana care mi-a marcat existența încă din primul an de serviciu, în 1985. Inițial, ca o adolescentă plină de speranțe în ceea ce privește viitoarea carieră profesională, am privit-o ca pe un director medical sever, care impunea respect doar prin propria persoană. Timpul mi-a dovedit că sub acea privire uneori tăioasă, se ascundea un suflet atât de blând, o inimă atât de mare, un om atât de înțelept, un atât de bun ascultător și mai ales un atât de bun sfătuitor.

Astăzi, cu mare tristețe, vorbesc despre dumneaei la timpul trecut! Mă doare sufletul, reflectând la momentul 6 decembrie! Avea să fie ultima oară când o vedeam… cu bunătatea caracteristică și-a luat bun rămas de la noi, cei de la «Donare». Uneori viața este nedreaptă! Și știu că sunteți de acord d-nă doctor, pentru că îmi răsună în urechi o vorbă a dumneavoastră pe care o citez frecvent: «Ai dreptate, stai jos!», mărturisește fosta subalternă.