Contactează-ne

Actualitate

A fost votat bugetul municipiului

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ la ședință au votat 20 de consilieri, fiind 14 voturi pentru și 4 abțineri ■ bugetul Romanului are o valoare de aproximativ 144 de milioane de lei, pentru dezvoltare ■ partea destinată funcționării se ridică la 129 de milioane de lei ■

Bugetul municipiului Roman pentru anul 2024 a fost aprobat în cadrul ședinței extraordinare de CL de luni, 12 februarie, la care au participat 20 de consilieri în funcție din 21 cât ar trebui să aibă legislativul romașcan. Bugetul a fost aprobat cu  14 voturi pentru și patru abțineri din partea  consilierilor USR. Primarul municipiului Roman, Leonard Achiriloaei, a explicat modul în care acesta a fost întocmit.

„Bugetul local a fost proiectat cu un accent deosebit pe nevoile cetățenilor și pe dezvoltarea orașului, reflectând o alocare bugetară crescută pentru dezvoltare, în sumă de aproximativ 144 de milioane de lei. Bugetul a fost structurat astfel încât să asigure derularea fără întârzieri a proiectelor europene, prin alocarea fondurilor necesare pentru cofinanțări și susținerea funcționării tuturor serviciilor publice esențiale.

Cele de sănătate și educație, până la infrastructură, ordine și siguranță publică. Partea destinată funcționării se ridică la 129 de milioane de lei. Prioritățile bugetare reflectă un echilibru între diferite sectoare cheie, cum ar fi infrastructura de apă, infrastructura rutieră și de transport, sănătatea, educația, sportul, mediul înconjurător și siguranța, toate fiind esențiale pentru un oraș dinamic și adaptat nevoilor tuturor cetățenilor: tineri, populația activă și seniorii.

O atenție specială este acordată continuării și demarării proiectelor europene, care vizează îmbunătățirea semnificativă a condițiilor de viață în Roman. Aceste proiecte cuprind renovări energetice ale blocurilor de locuințe, modernizări ale liceelor, școlilor și grădinițelor, construcția unei noi creșe, extinderea și dotarea Spitalului Municipal de Urgență, modernizarea transportului public prin achiziția de autobuze electrice.

Va fi un inel ciclabil, modernizate punctele de colectare a deșeurilor menajere și înființat un Centru de Aport Voluntar destinat colectării selective”, a consemnat pe pagina de Facebook edilul șef. Acesta susține că bugetul are prevederi importante și în domeniul infrastructurii de apă, ceea ce va asigura continuarea unor lucrări importante, precum finalizarea rezervorului de apă de la gară și înlocuirea conductei de alimentare pe strada Smirodava.

Aceste lucrări urmează să înceapă și vor include și modernizarea infrastructurii pentru trafic auto și pietonal. De asemenea, sunt prevăzute lucrări de continuare a modernizării Policlinicii, de reabilitare a locurilor de joacă și de regenerare a spațiilor verzi, cu noi campanii de plantare de arbori. „Municipiul va continua să sprijine sportul, asigurând finanțarea CSM Roman, care își propune extinderea secțiilor sportive și promovarea echipei de fotbal în liga a III-a.

De asemenea, bugetul include și finanțarea pentru proiectele organizațiilor nonprofit, în baza Legii 350/2005.Principiul fundamental al acestui buget este transformarea Romanului într-un oraș atractiv și funcțional, orientat spre satisfacerea nevoilor cetățenilor, cu servicii educaționale și medicale de înaltă calitate, zone de relaxare, activități sportive și culturale diverse, toate contribuind la îmbunătățirea confortului urban dorit de comunitate”, mai spune edilul șef.

Votul consilierilor PSD și USR

Liderul de grup al PSD, George Bălan a explicat modul în care cei șase consilieri ai formațiunii s-au pronunțat pentru trecerea hotărârii, argumentând-și poziția. „Am votat acest buget alături de ceilalți consilieri locali PSD, din două considerente: 1. Necesitatea continuării investițiilor aflate deja în derulare și pentru care au fost alocate sume considerabile din buget, reprezentând partea de cofinanțare a municipiului, indiferent dacă vorbim de proiecte axate pe finanțare europeană și guvernamentală sau de finanțare din fonduri proprii;

  1. Pentru faptul că în al doisprezecelea ceas a fost înțeleasă necesitatea alocării de fonduri substanțiale de la bugetul local pentru investiții în rețeaua de apă și canal. Amendamentul PSD depus și supus plenului la vot de către subsemnatul, alături de colegii consilieri PSD, a fost adoptat cu o largă majoritate în cadrul Consiliului Local și reprezintă un pas important, ce va trebui urmat, spre îndeplinirea unei nevoi a Romanului: apa.

Au fost aprobate în cadrul bugetului sumele necesare pentru  proiectarea și execuția modernizării  rețelei de apă pe strada Miron Costin; proiect tehnic pentru modernizarea rețelei de  apă pe strada Tineretului; proiect tehnic de înlocuire a rețelei de  apă strada Mihai Eminescu. Dacă amendamentele depuse și în anii anteriori (amendamente referitoare evident la alocarea sumelor necesare înlocuirii etapizate a rețelei de apă și canal a orașului) de către grupul PSD ar fi fost adoptate, poate că astăzi nu am fi fost în această situație dificilă în ceea ce privește alimentarea cu apă a orașului”, susține George Bălan.

În opoziție, în numele celor patru consilieri locali USR, viceprimarul Radu Samson a justificat abținerile la votarea bugetului. „În aceeași ședință, alături de colegii mei, consilierii locali USR, am propus să includem în buget și: înlocuirea conductei de apă, veche de 110 ani, de pe strada Tineretului (1.800.000 lei); modernizarea parcului de joacă de la intersecția străzilor Tudor Vladimirescu și Ion Creangă (180.000 lei);

Dotarea Stadionului Moldova cu tribune modulare cu 500 locuri (150.000 lei); înlocuirea conductelor de pe strada Ion Ionescu de la Brad, unde au loc avarii frecvente (450.000 lei). Consilierii PNL și PSD au votat împotriva propunerilor noastre. Care copii, care stadion, care conducte… Pavele și borduri cât cuprinde în 2024, că doar e an electoral”, a consemnat, tot pe pagina de Facebook, viceprimarul Radu Samson.

 

 

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending