Actualitate
A fost aprobată achiziționarea terenurilor de la captarea Pildești

■ proiectul a trecut de votul consilierilor locali, în ședința de îndată a CL Roman, de luni, 30 septembrie ■ a fost finalizată procedura de evaluare a unei suprafețe de 37,17 hectare ■ valoarea investiției este de 1.719.190,80 lei m raportul a fost întocmit de un evaluator autorizat ANEVAR
Pe pagina de socializare a primarului, în exercițiu, Leonard Achiriloaei, a fost postată o știre potrivit căreia a trecut de votul consilierilor locali proiectul de hotărâre prin care s-a achiziționat terenul de la captarea Pildești.
”Îmi respect promisiunea: investim pentru infrastructura de apă a Romanului!
Am făcut un pas important în direcția punerii în siguranță a resursei de apă a municipiului Roman. În cadrul ședinței Consiliului Local de ieri, 30 septembrie, a fost aprobat proiectul pe care l-am inițiat, de achiziționare a terenurilor de la puțurile de captare din comuna Cordun. Vorbim la acest moment despre acele terenuri pentru care a fost finalizată procedura de evaluare, cu o suprafață de 37,17 hectare, esențiale pentru alimentarea cu apă a orașului nostru. Valoarea investiției este de 1.719.190,80 lei, conform raportului întocmit de un evaluator autorizat ANEVAR(Asociația Națională a Evaluatorilor Autorizați din România). Până acum, Romanul plătea concesiune către comuna Cordun pentru aceste terenuri. Odată cu această achiziție: vom avea libertatea de a gestiona aceste terenuri fără a mai depinde de concesiuni sau de alte autorități. Împreună cu operatorul de servicii APAVITAL Iași, vom putea accesa fonduri europene și alte surse de finanțare pentru a moderniza și dezvolta infrastructura de alimentare cu apă”, precizează edilul șef al Romanului, Leonard Achiriloaei, care apreciază că și această investiție reprezintă un angajament clar, respectat față de toți cetățenii municipiului Roman și o dovadă că administrația locală este hotărâtă să facă pași concreți în această direcție.
Reamintim faptul că pe data de 20 iunie 2024 a fost aprobat de către Adunarea Generală a membrilor ARSACIS Actul Adițional nr. 6 la Contractul de delegare a gestiunii serviciilor publice de apă și de canalizare nr. 48/2009 – consolidat 2021, prin care Municipiul Roman a delegat către societatea APAVITAL S.A. gestiunea serviciilor publice de apă și de canalizare.
Începând cu data de 15 iulie 2024 APAVITAL S.A. este operator al serviciilor publice de apă și de canalizare din Municipiul Roman.

-
Prima pagină5 zile,
Trebuie să mulţumim celor 9 judecători ai CCR că au reuşit să facă orice ca să stopeze intrarea României într-un mare rahat, dacă se respectă Constituţia
-
Prima pagină2 săptămâni,
Interlopi din Roman, care șantajau patronii unor săli de „păcănele”, condamnați cu executare
-
Prima pagină2 săptămâni,
Atenție șoferi! E-sigur este funcțional și-n Neamț. Unde vor fi amplasate noile radare
-
Prima pagină5 zile,
A riscat și a pierdut o mică avere. TIR confiscat cu tot cu lemnul transportat
-
Prima pagină7 zile,
Pe urmele voievozilor, lui Creangă și Veronica Micle. Târgu Neamț este în finala Destinației Anului la categoria Orașe care inspiră FOTO
-
Actualitateo săptămână,
Leii pietreni, salbă de medalii şi la Campionatul Naţional de Ju Jitsu
-
Prima paginăo săptămână,
Or fi motive? Destituiri controversate la IPJ Neamț – comisarul Josanu și agentul șef Cănărău au fost dați afară
-
Actualitate5 zile,
Descoperire macabră în apele lacului de acumulare de la Bicaz