Să ai grijă de tine nu este o dovadă de egoism

■ Psiholog Dr. Ana Aurelia Huţanu ■

O părere cu care sunt întru totul de acord, în care am crezut dintotdeauna și pe care mă bucur să o regăsesc spusă și de alții este următoarea: a avea grijă de tine însuți nu este o dovadă de egoism. Nu putem oferi nimic altora dintr-o fântână secată sau dintr-o cană goală. Dacă în schimb avem grijă preventiv de starea noastră de bine și ne reumplem rezervoarele emoționale ÎNAINTE ca ele să scadă periculos de mult, atunci putem dărui și altora din preaplinul nostru, din starea noastră naturală de tărie interioară.

Aș mai adăuga aici faptul că nu putem avea pretenția de a fi un adevărat sprijin pentru ceilalți dacă noi înșine suntem în pragul colapsului. Cu toții avem momente de fragilitate iar atunci e cazul să ne sprijinim la rândul nostru de ceva, de cineva, inclusiv – mai ales ! – pe noi înșine și de a lua o binemeritată pauză de refacere interioară fără să ne simțim vinovați.

Nu e nici o virtute să fii „mama răniților” când propria ta rană nu este vindecată fiindcă astfel nu vei face decât să-i folosești pe ceilalți în mod inconștient pe post de pansament. Cei care caută să „ajute” pe alții când nu sunt apți pentru asta, de fapt caută sprijin pentru sine ignorându-și propriile probleme nerezolvate. Asta e ceva ce facem cu toții adesea fără să ne dăm seama pentru că așa am fost condiționați social dar nu este cu adevărat util pentru nimeni.

Dacă noi suntem gata să clacăm sau funcționăm deja pe minus, nu putem fi alături așa cum trebuie de cineva care are nevoie de ajutor. Ori riscăm să „scăpăm caii” ori adunăm resentimente puternice, devenind nemulțumiți și frustrați față de persoana care „ne cere un sacrificiu” dincolo de resursele noastre (un „sacrificiu” pe care noi alegem să-l facem, de altfel, și care nu ne aduce niciodată beneficiile sperate fiindcă nu așa funcționează raporturile sociale sănătoase).

Când ajungem în acest punct sau am trecut bine de tot de el este mai sănătos să recunoaștem că suntem pe zero sau pe minus în acea situație și să stabilim niște limite constructive față de noi înșine și față de ceilalți: de exemplu, să dobândim o perspectivă realistă în privința a cât anume putem da altora din timpul, energia ori din alte resurse ale noastre fără să ne simțim copleșiți sau folosiți – și să respectăm acest prag.

Altruismul, dacă este însoțit de stări negative, este toxic. Imaginea de „om bun cu orice preț” duce în timp la deteriorarea relației cu sine și cu ceilalți. Cu alte cuvine, ne facem rău și direct și indirect pentru că odată cu „ajutorul” oferit altuia dintr-un minus al nostru ne creăm un climat intern și extern „bolnav”. Netratat, el va contamina totul în jur iar calitatea vieții noastre va scădea considerabil fără să știm de ce.

Este deosebit de important să realizăm la timp că trebuie să avem grijă și de noi, să ne consolidăm pe interior, să ne întărim sufletește vorbind ca să putem ajuta cu adevărat pe altul. A investi în tine însuți, în capacitatea ta de a fi un sprijin puternic și constant pentru ceilalți este, din punctul meu de vedere, o dovadă de responsabilitate fiindcă numai astfel poți fi cu adevărat de ajutor unui alt om.

Ca să fii puternic primul pas este să-ți cunoști vulnerabilitățile, să ți le asumi și să-ți vindeci rănile, în timp, pas cu pas, așa cum trebuie, astfel încât să nu se redeschidă și mai adânc la prima greutate din partea vieții sau atunci când ți-ai depășit limita și crezi că nu mai poți da înapoi. De fapt poți da înapoi și este chiar indicat să o faci.

Cei care-ți sunt cu adevărat alături vor înțelege că ai și tu trebuințele tale de împlinit, că ești doar un om și că ai nevoie să te refaci. Mai mult, dacă celuilalt îi pasă cu adevărat, va reciproca și va încerca să-ți fie de ajutor în felul său, dacă nu cu ceva concret, atunci măcar cu o vorbă bună și cu ascultare binevoitoare, caldă și deschisă. Acești oameni merită păstrați în viața ta, sunt o adevărată comoară pe care nu ezita să te bazezi în limite rezonabile bineînțeles.

Dacă însă ai de a face cu o persoană obișnuită doar să „ia”, nu și să „dea”, se va simți îndreptățită să fie ajutată în continuare chiar și atunci când vede că nu mai poți. Mai mult ca sigur se va supăra sau se va distanța de tine când va vedea că nu îi mai ești de folos. Lasă acești oameni să plece, sunt o pierdere spre binele tău pentru că aceștia nu fac decât să se hrănească din resursele tale până la golire și apoi caută altundeva în timp ce tu rămâi cu paguba.

E cazul să dispară ideea că a avea grijă de sine ar fi o formă de egoism. Nu e nicio virtute să fii o epavă umană, un aparat defect. Împins dincolo de limită, poți deveni chiar un pericol pentru tine și pentru restul. Ai grijă să te menții în formă atât la trup cât și la suflet pentru a trăi frumos și echilibrat. Mulți dintre suntem îngroziți să nu ajungem o „povară” pentru ceilalți. Ei bine, îngrijindu-ne așa cum trebuie, fiind atenți la semnele pe care le primim din interior dar și din jur, putem fi noi aceia pe care se pot baza alții cu condiția ca și noi la rândul nostru să luăm câte o binemeritată pauză de refacere.