Contactează-ne

Actualitate

-35 de grade au fost la Toaca

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ luni, la ora 10:00, termometrele indicau între -9 şi -19 grade ■ din cauza vîntului se resimţeau valori mult mai mici ■ de azi, gerul mai slăbeşte în intensitate ■

Chiar dacă iarna a fost blîndă pînă acum, cîteva zile de ger au fost suficient să ne reamintească faptul că suntem în plină iarnă calendaristică. Deosebit de frig a fost şi pe 18 ianuarie 2021, iar la ora 10:00 termometrele indicau -9 grade la Piatra Neamţ şi Roman, în timp ce în reşedinţa de judeţ erau -10 grade. La acelaşi moment, în vîrf de munte, la staţia meteorologică de pe Ceahlău – Toaca se înregistrau erau -10 grade.

Vîntul a făcut prăpăd şi s-au resimţit valori termice cu mult mai scăzute decît în termometre. Astfel, indicele de răcire era la acelaşi moment de -12 grade în Piatra Neamţ, iar romaşcanii care au ieşit din casă au resimţit -18 grade Celsius. Cel mai frig era în masivul Ceahlău, la vîrful Toaca, acolo unde indicele de răcire ajunsese la ora 10:00 de -35 de grade Celsius. Este şi ceva zăpadă, iar conform informaţiilor de pe site-ul Administraţiei Naţionale de Meteorologie sînt şapte centimetri de nea la Roman, zece la Piatra Neamţ, 11 centimetri erau la Tîrg, iar pe Ceahlău stratul de zăpadă a ajuns la 38 de centimetri.

Pînă pe 20 ianuarie 2021 este în vigoare atenţionarea meteo de ger, însă trebuie spus că frigul mai scade în intensitate. Pe 19 ianuarie 2021, va fi cer variabil şi am putea zări şi soarele. Termic va fi mai bine, dar numai peste zi, cînd mercurul din termometre ajunge la -5 grade. Minima nocturnă va fi mai coborîtă decît în intervalul precedent şi meteorologii spun că se ajunge la -15 grade. Cu începere de miercuri, 20 ianuarie, vremea schimbă foaia şi se încălzeşte destul de brusc şi nefiresc, astfel că ziua ajungem la o maximă pozitivă 2 grade.

Noaptea va fi cu mult mai blîndă decît precedenta şi minima se opreşte la -4 grade. Joi, 21 ianuarie, revedem soarele şi se face deosebit de cald, iar specialiştii au prognozat în zona noastră 6 grade, dar cu plus. Şi minima nocturnă saltă spectaculos pînă la -1 grad. Dacă meteorologii nu dau greş, şi mai cald va fi pe parcursul zilei de vineri, 22 ianuarie, cînd se anunţă cer variabil cu soare şi valori termice de pînă la 7 grade. Şi noaptea scăpăm de temperaturile negative şi minima trece la valori pozitive, de 1 grad. Cea mai caldă zi va fi însă cea de sîmbătă, 23 ianuarie, cînd meteorologii promit 9 grade în zona noastră, iar după lăsarea întunericului trecem la valori nocturne pozitive, de 2 grade.

Duminică, 24 ianuarie, va fi cer variabil cu soare, o maximă în scădere pînă la 6 grade. Minima mai scade niţel şi se ajunge la 0 grade. Dacă prognoza de acum se adevereşte, pînă la final de ianuarie nu vom mai avea parte de ger şi vor fi valori termice blînde pentru finalul primei luni din an. Maximele diurne vor fi în jurul valorii de 3 grade, în timp ce nopţile vor aduce temperaturi la limita îngheţului şi se vor înreistra 0 grade.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement

Trending