24 de ore sub pãmînt

• „în orele acelea, m-am gîndit cu groazã cã «o pusesem de oase», plîngeam si mã rugam“, a declarat fata care a stat captivã o zi într-un put de 15 metri • Pompierii si Ambulanta au salvat-o dupã o orã de muncã • tînãra trãieste din ajutorul social, are o mamã si doi frati, iar propriul copil, în vîrstã de un an si jumãtate, se aflã la orfelinatul de la Piatra Neamt • spaima de masini a determinat-o pe tînãrã sã aleagã scurtãtura ce a fost la un pas de a-i fi fatalã •

Alina Stefãnescu, în vîrstã de 19 ani, din Tãmãseni, fata care a supravietuit miraculos, dupã ce a cãzut peste 10 metri, marti seara, 31 ianuarie, într-o fîntînã secatã de lîngã „Petrom“, a povestit orele groaznice prin care a trecut, ea fiind salvatã abia dupã aproape 24 de ore. Totul a început în ziua „cu trei ceasuri rele“, cînd Alina a ajuns la Roman, venind pe jos din comuna unde locuieste, pentru a obtine douã adeverinte medicale, necesare a fi atasate la dosarul pentru ajutor social. „Am fost la Policlinicã, la cabinetul TBC, pentru a obtine douã adeverinte, mie si fratelui meu, pe care sã le folosim la ajutorul social. Am avut, mai de mult, probleme cu aceastã boalã, dar acum nu mai este asa grav. Dupã ce le-am primit, am dat sã merg acasã, la Tãmãseni. Am luat-o pe sosea la o orã cînd deja se înserase. Prin buzunare nu aveam nici un ban, asa cã nu am avut cum sã iau o masinã de ocazie. Si la venit, tot pe jos am mers. Îmi ia multe ore sã fac acest lucru, dar nu am altceva la îndemînã. Fiind soseaua aglomeratã, mi-a fost fricã sã nu dea o masinã peste mine, asa cã am luat-o pe o scurtãturã, pe cîmp. Nu am mai fost pe acolo, dar credeam cã mi-ar fi scurtat mult drumul. Asa cã am trecut de-a dreptul si, cînd colo, am cãzut într-o fîntînã“, si-a început povestea Alina Stefãnescu. Din acel moment, a început drama, calvarul luptei cu minutele si orele chinuitoare ale asteptãrii, la multi metri sub pãmînt. E greu de imaginat ce poate simti o fatã, de nici 20 ani, care s-a pomenit, brusc, cãzînd în gol, lovindu-se de pereti si „aterizînd“, în picioare, într-un loc jilav, friguros, amintind de puturile seci, unde se aruncau în trecut animalele moarte de molimã grea. Socul initial a paralizat orice reactie a tinerei, dar, dupã ce acesta a trecut, groaza s-a strecurat în suflet, amplificatã de lipsa unui rãspuns la tipetele ei. „Vai Doamne, în fîntînã m-am simtit ca într-un cosmar. S-a petrecut repede, nu mi-a dat seama de nimic. Stiu doar cã mergeam, mai mult bîjbîiam prin întuneric si, deodatã, am picat în beznã. Am cãzut în dîmburi, pînã jos. Fîntîna era rotundã, dar tuburile nu au fost asezate chiar drepte. Unul era mai încolo, unul mai în afarã si tot asa. Cred cã numai asa am supravietuit. Era îngrozitor, am zbierat întruna, ajutor, ajutor, ajutor!, pînã nu am mai putut si, de efort, am adormit. A trebuit sã stau pe jos, încolãcitã, deoarece era strîmt. Prima datã, am încercat sã urc, dar nu am reusit. În orele acelea, m-am gîndit cu groazã cã «o pusesem de oase», plîngeam si mã rugam: Doamne ajutã-mã sã ies de aici, sã mã audã cineva. Noaptea a fost foarte frig, îngrozitor si, în plus, umezealã. Chiar dacã nu era apã în fîntînã, picãturile se scurgeau pe pereti si mi-au udat geaca. Tremuram si plîngeam, iar picioarele aproape cã nu le-am mai simtit. A durat enorm pînã cînd urletele mele au fost auzite si acest lucru din întîmplare, de cãtre o femeie care strîngea cartoane. Oamenii au zis, pe urmã, cã au fost vreo 15 metri adîncime. Nu stiu exact“, a mai povestit eroina întîmplãrii. Salvarea a venit în mod neasteptat. Alina a fost auzitã, pînã la urmã, dupã circa 24 de ore de stat pe fundul putului, iar, alertati, Pompierii si Ambulanta au ajuns în cîteva minute. S-a trecut la o actiune contra-cronometru de extragere a fetei prinse în capcana tuburilor de beton. Unul dintre militari a ajuns, pînã la urmã, la prizoniera întunericului si a reusit sã o lege cu douã chingi, dupã care a fost ridicatã, cu precautie, pînã la suprafatã. De emotie si fericire cã a scãpat, tînãra aproape cã a lesinat. Îsi aminteste, destul de vag, de fetele cadrelor medicale ce i-au pus cele trei perfuzii si chipurile obosite ale pompierilor care s-au luptat o orã sã îi salveze viata.

Frica de masini, cauza accidentului Alina Stefãnescu a explicat de ce a ales un drum cît mai deprate de sosea: a mai fost lovitã de masinã, pe cînd era în vîrstã de nouã ani. S-a întîmplat, atunci, pe autostradã, la Bacãu, în momentul în care a încercat sã traverseze. Pe lîngã necazurile amintite, viata obisnuitã a tinerei nu este una tocmai roz. Nu are din ce trãi, iar ajutorul social nu îi asigurã mare lucru. Lipsurile au împins-o sã îsi ducã bãietelul, de doar un an si jumãtate, la orfelinatul de la Piatra Neamt, dar dorul de Lãzãrel îi tine treazã speranta cã, în viitor, se vor revedea. „Am stat, dupã incidentul de la Bacãu, mult timp în spital. Din aceastã cauzã am prins fricã de masini si încerc sã mã feresc, pe cît pot. Asa am ajuns în fîntîna aia. Acasã o am pe mama si cei doi frati. Tata a decedat în urmã cu sase ani. Nu mã ocup cu nimic, am ajutor social si, din cînd în cînd, mai lucrez pe la oameni. Nu voi mai putea lucra mult timp, ghipsul trebuie sã îl port cîteva luni, dupã care sper sã mã vindec. Mîine mã vor externa si vreau sã merg la Lãzãrel, copilul meu de un an si jumãtate. L-am fãcut în concubinaj. Tatãl lui bea mult si mã bãtea, asa cã l-am alungat. Bãietelul este la «Caritas», la Piatra Neamt, si îmi este dor de el. Vreau sã îl aduc acasã, cînd mai creste“, a încheiat Alina Stefãnescu. Aceasta a fost internatã, dupã salvarea miraculoasã, în Spitalul Municipal Roman, întîi la ATI, dupã care la Sectia chirurgie si, într-un final, la Sectia ortopedie. I-a fost pus piciorul drept în ghips si întreaga zonã toracicã, pentru a-i fi protejatã coloana vertebralã, fracturatã. FOTO: Alina Stefãnescu a trãit ore de groazã si cosmar în capcana de beton a unei fîntîni pãrãsite