Contactează-ne

Arhivă 2005-2017

20 DE ACCIDENTAÞI ÎN AUTOCAR

Știre publicată în urmă cu

în data de

• un autocar a intrat în plin într-un TIR • impactul s-a soldat cu peste 20 de victime • soferul autocarului a fost cel mai grav rãnit, fiind nevoie de autospeciala de descarcerare • multe victime au fost internate la Spitalul Roman • neatentia la volan a provocat un accident si la Piatra Neamt •

Douã accidente rutiere, petrecute ieri, s-au soldat cu peste 20 de victime. Cele mai multe au fost rãnite, miercuri dimineatã, 26 aprilie, în urma unui groaznic eveniment, petrecut pe E85, în comuna Horia, cauzat de neatentia unui sofer de autocar, ce se deplasa pe ruta Suceava-Constanta, care a intrat, în plin, într-un TIR. Cel mai probabil, Gheorghe Dumitrascu, în vîrstã de 47 de ani, din municipiul Constanta, conducãtor auto profesionist la SC Transevren, a pierdut din vedere, o fractiune de secundã, traficul, în timp ce se uita pe niste documente. Autocarul condus de acesta, marca Mercedes, înmatriculat CT 03 EVR, a intrat, violent, într-o coliziune cu autotrenul marca Volvo, înmatriculat SJ 5667, condus de cãtre Andrei Deac, în vîrstã de 36 de ani, din Zalãu. Acesta din urmã avea masina încãrcatã cu teavã de la Mittal Steel si se încadrase pe banda de lîngã axul drumului, oprind si semnalizîndu-si intentia de a vira la stînga, cãtre Vamã. „Masina mea era opritã cînd a avut loc impactul. Autocarul m-a lovit din spate, împingîndu-mã cîtiva metri. Voiam sã virez cãtre Vamã, sã fac formalitãtile, pentru cã urma sã merg direct în Belgia“, a mentionat Andrei Deac. Un alt sofer profesionist, care venea de pe contrasens, la volanul TIR-ului marca MAN, înmatriculat VS 03 GSL, a avut prezenta de spirit si a virat brusc stînga, punînd masina „de-a latul“ drumului european si evitînd accentuarea proportiilor accidentului. La cîteva minute dupã petrecerea nenorocirii, în locul de lîngã soseaua europeanã, în apropierea intersectiei cu strada Cîmpului, arãta ca dupã rãzboi. Mai toti pasagerii aveau leziuni deschise la cap, urmare a impactului cu scaunele. Ambulantele Statiei Roman au fãcut, zeci de minute, un dute-vino, la Spitalul Municipal, în final primind îngrijiri peste 20 de persoane, o serie rãmînînd internate. „Au necesitat îngrijiri medicale, în total, 20 de persoane, cu vîrste cuprinse de la patru la 62 de ani. Un pacient a fost internat în Chirurgie, cu traumatism toracic si fracturi costale. O altã victimã, cu o contuzie cerebralã, a fost internatã în Sectia neurologie. 14 persoane cu traumatisme faciale au fost îndrumate la Sectia ORL, sase avînd indicatii de internare. Cel mai grav a fost rãnitã Maria Cozma, din Cordun, în vîrstã de 40 de ani, cu un traumatism laringian, aflatã în stare criticã“, a declarat medicul Dan Arvãtescu, sef al Sectiei chirurgie, din Spitalul Roman. De mentionat cã, tocmai în timpul acestei afluente de victime, aparatul de radiologie s-a defectat, necesitînd reparatii urgente. Alte cîteva victime au fost pansate la fata locului. Gheorghe Mihalache, în vîrstã de 62 de ani, din localitatea constãnteanã Ovidiu, pasager în primul rînd de scaune, acuzînd dureri în piept si cu rãni la un picior, a confirmat ipoteza neatentiei soferului. „Nu avea vitezã prea mare si cred cã nu a fost atent, uitîndu-se pe niste acte. Nu a vrut omul sã se întîmple asa ceva. În circa douã secunde de la momentul în care mi-am dat seama cã este iminent un accident, s-a întîmplat. Nici nu a mai frînat. Am venit toti, unii peste altii, lovindu-ne“, a mentionat Gheorghe Mihalache.

Salvare contra-cronometru Actiunea de descarcerare a soferului constãntean, pentru care au intervenit echipajul specializat al Detasamentului de Pompieri Roman, cadrele medicale de la Salvarea Roman si SMURD Piatra Neamt a fost contra-cronometru. Gheorghe Dumitrascu era constient, însã avea picioarele prinse între fiare. Drama acestuia, care a durat mai bine de o orã, i-a scos în stradã pe multi sãteni din Horia care, alãturi de pasagerii rãmasi la fata locului, au asistat la întreaga misiune. Salvatorii s-au chinuit sã demonteze partea din fatã a autocarului, înfundatã peste trupul soferului. Cadrele medicale au perfuzat victima, iar, în cele din urmã, s-a putut constata cã bãrbatul de la volan avea rãni grave. Dupã cantitatea mare de sînge scursã sub masinã, se bãnuia cã ar fi vorba despre fracturi deschise, ipotezã confirmatã, în cele din urmã. Gheorghe Dumitrascu avea gamba dreaptã aproape amputatã, iar oasele „zob“, acesta fiind transportat la spital. În cele din urmã, bãrbatul a fost trimis la Clinica de chirurgie plasticã de la Spitalul de Urgentã Iasi. Politistii romascani au luat legãtura cu reprezentantii firmei de transport, pentru a rezolva problema pasagerilor rãmasi în drum si a masinii, avariatã grav. „Miercuri, 26 aprilie, în jurul orei 9.30, am fost anuntati cã, pe raza localitãtii Horia, a avut loc un accident rutier. La fata locului am gãsit douã autovehicule, respectiv un autocar Mercedes si un autotren. Din primele cercetãri, se pare cã soferul autocarului nu a pãstrat distanta regulamentarã si a intrat în coliziune cu autotrenul ce intentiona sã vireze la stînga. Deocamdatã, nu am reusit sã stabilim, cu exactitate, numãrul victimelor si nici cîte persoane au fost în autocar, dar se pare cã ar fi vorba de peste 15 victime, care au ajuns la spital. S-a luat legãtura cu societatea de transport din Constanta, care se va ocupa de pasagerii rãmasi fãrã mijloc de transport“, a declarat subinspector Iulian Closcã, din cadrul Biroului Politiei Rutiere Roman.

Accident si în intersectia de la Casa de Culturã Neatentia în conducere si graba au fost, din nou, cauzele unui accident rutier ce s-a petrecut tot ieri, în centrul orasului. Evenimentul a avut loc în intersectia de la Pamgaz dar, din fericire, nu a avut urmãri grave. În jurul orei 11.00, un autoturism Renault Megane, condus de medicul Cornel Alexandrescu, venea dinspre Petrodava si, ajuns în intersectie, intentiona sã vireze stînga, cãtre Romtelecom. Din sens opus, de la Muzeu cãtre Petrodava, se deplasa un autoturism Dacia condus de Ciprian Olteanu, de 25 de ani, din Piatra Neamt. Pentru cã autoturismul Renault apucase, deja, sã vireze stînga fãrã sã dea prioritate Daciei, cele douã masini s-au ciocnit destul de violent. În urma impactului, airbag-urile Meganului s-au deschis, astfel încît soferul nu a pãtit nimic, dar parbrizul Daciei s-a fãcut tãndãri, cioburile lovind atît conducãtorul auto, cît si pasagerul din dreapta. Lumea adunatã a asistat îngrozitã la iesirea din masina de provenientã autohtonã a soferului si pasagerului din dreapta, cu fetele siroind de sînge. Acestia au fost dusi de urgentã la spital de o masinã al cãrei sofer a oprit sã vadã ce se întîmplã. Masinile au rãmas în mijlocul drumului, pînã la venirea politistilor. În urma cercetãrilor, s-a stabilit cã vinovat de producerea accidentului este medicul Alexandrescu, acesta rãmînînd, cu aceastã ocazie, si fãrã permis de conducere. Tinerii dusi la spital au fost trimisi acasã, dupã ce le-au fost suturate rãnile, dar ambilor conducãtori auto le-au fost recoltate probe de sînge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Intersectia de la Pamgaz este unul dintre locurile cele mai periculoase din Piatra Neamt, întrucît, aici, au avut loc foarte multe accidente rutiere. Cel mai grav eveniment din ultimii ani s-a produs în aceastã intersectie la sfîrsitul anului 2004, cînd un maxi-taxi, care a încercat sã evite ciocnirea cu o masinã, a virat brusc si a intrat pe trotuar, lovind zidul fabricii de pîine. Din nefericire, o tînãrã a fost zdrobitã între masinã si zid, decedînd cîteva zile mai tîrziu, la spital. FOTO: Salvatorii au fãcut eforturi disperate sã recupereze trupul soferului

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Arhivă 2005-2017

Proces şi la Curte în cazul fraudelor de la postliceală

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ procurorii au atacat sentinţa prin care s-au aplicat pedepse cu suspendare şi achitări ■ 19 din cei 96 de inculpaţi au uzat de calea de atac ■ 26 de lucrări au fost anulate de instanţa de fond ■ unii elevi nici nu treceau pe la şcoală, fiind plecaţi în străinătate ■ erau promovaţi contra unor sume de 1.000 de lei ■ unii profesorii-medici pătaţi completau în locul candidaţilor testele tip grilă ■

Procesul fraudelor de la postliceala sanitară continuă la Curtea de Apel Bacău după ce sentinţa instanţei de fond a fost atacată. Au declarat apel atît procurorii cît şi parte din inculpaţi, 19 din totalul din 96, profesori care şi-au pătat onoarea la corectarea tezelor, dar şi elevi care au cotizat pentru a deveni asistenţi medicali. Reamintim că Tribunalul Neamţ a aplicat pedepse cu suspendare, iar parte dintre cei deferiţi justiţiei au fost exoneraţi de răspundere penală, fiind achitaţi. 26 de lucrări ale elevilor „cotizanţi“ au fost anulate de instanţă, titularii rămînînd fără diploma care le atesta studiile. Acuzele de dare şi luare de mită nu au putut fi dovedite nici din probatoriu, nici din interceptări şi confruntări, astfel încît profesorii şi cei din comisia de examinare au fost inculpaţi numai pentru abuz în serviciu şi fals material în înscrisuri oficiale. În ceea ce priveşte alţi acuzaţi, ei au fost trimişi în judecată pentru comiterea infracţiunilor de trafic de influenţă, iar cursanţii şcolii postliceale fiind inculpaţi pentru cumpărare de influenţă. Cele două părţi vătămate din dosar, Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ şi Şcoala Posliceală Sanitară Piatra Neamţ, nu s-au constituit părţi civile în procesul penal. Curtea de Apel Bacău va da în cauză o sentinţă definitivă. Conform actelor de urmărire penală, lanţul neregulilor pleca încă de intrarea în şcoală şi se termina la finele studiilor, cu examenul de certificare, unul care era de cele mai multe ori măsluit grosolan. Oamenii legii s-au sesizat despre nereguli în 2013, iar cercetările au durat aproape doi ani. Au ajuns în faţa judecătorilor membrii comisiilor de certificare a studiilor, diriginţii celor trei clase din Piatra Neamţ care au absolvit în 2013, secretarul unei postliceale din Roman, care în anul 2013 a scos ultima promoţie, apoi şi-a închis porţile, precum şi de mulţi din cei care au cumpărat bunăvoinţa profesorilor şi a medicilor şi au cumpărat o diplomă de asistent medical, deşi în unele cazuri chiar cei din comisia de examinare se minunau cît de neinstruiţi erau candidaţii. Acheta a relevat faptul că la postliceala din Roman succesul examenului era asigurat contra sumei de 1.000 de lei de persoană. În mod normal, taxa legal instituită era de 170 de lei, iar diferenţa pînă la 1.000 de lei însemna cumpărarea indulgenţei profesorilor examinatori. De toate demersurile s-a ocupat secretara unităţii, cea care strîngea banii de la cotizanţi, le spunea că această practică este valabilă de ani de zile şi că pentru cei care dau bani, poate rezolva problema examenului la Piatra Neamţ. Tot ea făcea drumurile la „judeţ“, unde era centru de examinare şi rezolva problema. Femeia le-a spus oamenilor legii că această taxă ilegală era de cînd lumea, că iniţial a fost mai modestă, dar că din 2009 rămăsese la pragul de 1.000 de lei. Din cei 34 de elevi înscrişi în promoţia 2010 – 2013, au venit la examenul de certificare numai 24, dar instanţa le-a anulat lucrările. Pentru unii, cursurile din cei trei ani au fost opţionale, nici măcar nu au trecut pe la şcoală fiind plecaţi la muncă în străinătate. Pentru majoritatea candidaţilor secretara le-a făcut rost şi de proiecte pe care le avea de la promoţiile anterioare. La Piatra Neamţ examenul de final costa mai puţin, cam 500 de lei. Ca orice examen şi cel de la postliceala sanitară era monitorizat audio şi video, aşa că anchetatorilor nu le-a trebuit decît niţică răbdare pentru a studia înregistrările. Aşa a ieşit la iveală că acolo unde toată comisia era „cumpărată“, medicii au muncit pe brînci, şi- au scos din poşete mai multe pixuri, au stabilit care este mai aproape de culoarea cu care s-a scris teza şi au trecut la treabă. La testele tip grilă erau întrebări care aveau unul, două sau chiar trei răspunsuri corecte. Corectorii au completat tot ce trebuia pentru note cît mai mari. Totuşi, mediciii care nu s-au lăsat cumpăraţi au rămas uimiţi de neştiinţa candidaţilor, catalogînd promoţia 2013 ca fiind cea mai slabă din istoria şcolii. La examenul din 2013 au fost un număr total de 212 candidaţi care au avut de susţinut proba scrisă şi proiectul. Dacă la cea de-a doua probă toţi au trecut cu brio, la teza scrisă, şapte candidaţi nu au reuşit să obţină minim nota 5. Din cei care au trecut însă, mulţi s-au bucurat de sprijinul comisiei de corectare, în unele cazuri modificările fiind evidente. În aceste condiţii, a fost dispusă o expertiză grafologică în urma căreia a ieşit la iveală că din totalul de 212 de teze, un număr de 113 prezintă modificări ale substanţei cu care s-a scris, dar nu s-a putut stabili dacă au făcut menţiunile pe foaie una, sau două persoane.

Citește știrea

Arhivă 2005-2017

DNA acuzã: finantãri penale la FC Ceahlãul

Știre publicată în urmă cu

în data de

• fostul primar Gheorghe Stefan a fost inculpat din nou, acum fiind vorba despre modul cum a fost finantat FC Ceahlãul • prin traficarea influentei ar fi obtinut de la o firmã aproape 10 miliarde de lei vechi • un alt dosar îi are în vizor pe un fost director ANL si pe fostul director de marketing al clubului, Iulian Boghian •

Fostul primar de Piatra Neamt pare sã nu mai iasã din vizorul procurorilor anticoruptie, fiind inculpat din nou zilele trecute pentru trafic de influentã. De aceastã datã pentru modul în care a fost finantat clubul de fotbal Ceahlãul. „La începutul anului 2010, inculpatul Stefan Gheorghe a pretins de la directorul unei societãti comerciale cu activitate în constructii ca aceasta sã sponsorizeze echipa de fotbal FC Ceahlãul Piatra Neamt cu un procentaj de 3% din sumele pe care societatea urma sã le încaseze în baza unui contract încheiat cu SC Hidroelectrica SA – Sucursala Hidrocentrale Bistrita privind un obiectiv de investitii avînd ca obiect lucrãri hidroenergetice pe rîul Siret“, conform unui comunicat al Directiei Nationale Anticoruptie. În schimbul banilor, Pinalti a promis cã va interveni pe lîngã functionarii din conducerea SC Hidroelectrica SA, societate cu capital majoritar de stat si care aloca fondurile necesare investitiei, pentru a se continua finantarea obiectivului amintit. „În temeiul solicitarii lui Stefan Gheorghe, în perioada 2010 – 2011, între SC FC Ceahlãul SA Piatra Neamt în calitate de prestator si societatea cu activitate în constructii, în calitate de beneficiar, au fost încheiate sapte contracte de reclamã si publicitate în temeiul cãrora au fost emise nouã facturi fiscale si a fost achitatã prin ordine de platã suma totalã de 998.000 lei, în conditiile în care nu exista nici un document privind executarea obligatiilor asumate de prestator“, conform DNA. Procurorii antocoruptie au început sã caute prin actele de la FC Ceahlãul, si dupã cauza recentã în care a fost trimis în judecatã Pinalti, în aceeasi zi, pe 22 decembrie 2017, un alt dosar a ajuns pe rolul Tribunalului Neamt. Acesta îi are în vizor pe Marian Iftimie – Nicorici, director general al Agentiei Nationale pentru Locuinte, acuzat de trafic de influentã si Iulian Boghian, director în cadrul SC FC Ceahlãul SA Piatra Neamt, tot pentru trafic de influentã. „În cursul anului 2010, inculpatul Iftimie-Nicorici Marian, în calitate de director al Agentiei Nationale pentru Locuinte si inculpatul Boghean Iulian, director în cadrul SC FC Ceahlãil SA Piatra Neamt, i-au pretins administratorului unei societãti comerciale sã remitã cãtre SC FC Ceahlãul SA Piatra Neamt un procentaj de 5% din valoarea sumelor pe care societatea urma sã le încaseze de la Agentia Nationalã pentru Locuinte, în baza contractelor privind construirea unor imobile/locuinte aflate în derulare. Inculpatul Iftimie-Nicorici Marian a promis, în schimb, cã va interveni pe lîngã functionarii din subordine pentru ca plãtile catre respectiva societate comercialã sã nu fie întîrziate“, spun anchetatorii. Ca urmare a acestei solicitãri, la data 6 septembrie 2010, între Ceahlãul (în care Boghean Iulian îndeplinea functia de director de marketing) în calitate de prestator si o firmã administratã de aceeasi persoanã cãreia i se ceruse sponsorizarea, în calitate de beneficiar, a fost încheiat un contractul avînd ca obiect servicii de reclamã si publicitate în valoare de 112.900 euro. În temeiul acestui contract, în perioada 1 octombrie 2010 – 27 decembrie 2010, beneficiarul a plãtit suma totalã de 61.709,96 (617 milioane de lei vechi) lei în temeiul a douã facturi fiscale ce atestau servicii care în realitate nu au fost prestate.

Mari datorii

În afarã de problemele penale care l-ar putea duce iar la închisoare, Gheorghe Stefan a fost obligat de diferite instante sã plãteascã mari sume de bani reprezentînd prejudicii. De exemplu, în dosarul Posta Românã el trebuie sã achite 422.138 lei si 35.306 euro, iar în dosarul Microsoft s-a dispus confiscarea a 3,99 milioane de euro. În cazul solutionat definitiv, „Bani pentru partid“, unde a fost condamnat la 3 ani de detentie, judecãtorii au dispus confiscarea sumei de 1,65 milioane de euro, iar pentru recuperarea altei pãrti de 2,35 milioane de euro, a fost pãstrat sechestrul asigurator pe bunurile detinute de Pinalti. În cauza spãlãrii de bani prin firma Strong Montaj, fostul primar de Piatra Neamt a pierdut o altã avere: „Dispune confiscarea de la inculpatul Stefan Gheorghe, în folosul statului, a sumei 3.031.365 lei, reprezentînd sumele dobîndite prin sãvîrsirea infractiunii de efectuare de operatiuni financiare, ca acte de comert, incompatibile cu functia“, conform Tribunalului Neamt. Cauza este acum la Curtea de Apel Bacãu, acolo unde a fost contestatã hotãrîrea Tribunalului Neamt. În total, toate aceste sume adunate înseamnã 8,025 milioane de euro si 3,45 milioane de lei noi. La un curs mediu de 4,5 lei pentru un euro, la acest moment Pinalti a fost obligat la plata unor sume care totalizeazã circa 40 milioane de lei noi, sau altfel spus 400 miliarde de lei vechi. Si asta nu este tot pentru cã mai are alte procese, care nu au trecut încã de prima instantã.

Citește știrea

Arhivă 2005-2017

Martori la strania aparitie a unui obiect luminos pe cer

Știre publicată în urmă cu

în data de

• doi pietreni, la fel ca multe persoane din tarã, au observat pe cer un obiect luminos care se comporta ciudat • ei plecaserã la pescuit si au fost martorii aparitiei stranii în dimineata zilei de 26 decembrie • „Acum rememorez cele trãite si parcã am avut ceva fiori reci. Chiar i-am zis amicului: «Hai sã ne tinem de mînã, cã acum ne trag ãstia sus»“, spune Dragos Vintilã •

Dragos Vintilã, un pietrean de 38 de ani, îsi fãcuse planuri mari pentru ziua de marti, 26 decembrie. Împreunã cu un amic, a decis sã meargã la o partidã de pescuit la Sascut, cu barca, pe un lac de acumulare din zonã, cã de, poate, poate o fi cu noroc. Ulterior am aflat cã n-a fost sã fie prea spornicã iesirea (doar niste bibãnasi), dar ce le-a fost dat sã vadã în drum spre lac celor doi pietreni i-a marcat si cu sigurantã îsi vor aminti de întîmplare mult timp. Concret, au observat un straniu obiect luminos, foarte bine conturat pe cerul încã întunecat al diminetii, ei alãturîndu-se altor persoane din diverse zone ale tãrii care au vãzut acelasi lucru. De altfel, au si imortalizat aparitia cu telefonul mobil, realizînd cîteva fotografii, dar nu prea au iesit clare. Însã, imaginile care ilustreazã acest articol au fost realizate de un romascan, prieten cu unul dintre pietrenii mentionati, martor si el al fenomenului pomenit. Mai trebuie spus cã subiectul a fost extrem de comentat în presã, fie ea scrisã sau vorbitã, în ultimele zile si pe retelele de socializare. „Am plecat din Piatra Neamt în jur de 4.30 – 4.40 mergînd destul de încet, pentru cã aveam tractat peridocul cu barca. Dupã ce am trecut de Buhusi si Racova, cam pe la 5.30 am observat strania luminã de pe cer. De altfel, am vãzut-o de la depãrtare si ne tot întrebam ce putea fi. Ne-am dat cu presupusul, gîndindu-ne cã poate era lumina vreunui reflector puternic, de la o discotecã sau vreun club. Dar ceva nu era în regulã, nu putea fi o luminã venitã de jos, era ceva straniu. Chiar foarte straniu. Plus cã lumina dispãrea, dar rãmînea conturul perfect si se tot mãrea. Era ca o ceatã lãptoasã pe cer, doar într-un loc. Nu putea fi un fenomen meteo. Era ca o parã întoarsã. Cum ne apropiam tot mai mult de locul unde era localizatã pe cer, îsi mãrea forma. Am oprit si am fãcut fotografii, dupã care ne-am continuat drumul, trecînd pe sub ea. Acum rememorez cele trãite în dimineata de 26 decembrie si parcã am avut ceva fiori reci. Chiar i-am zis amicului: «Hai sã ne tinem de mînã, cã acum ne trag ãstia sus». Am mai mers un pic, lãsînd conturul ciudat în stînga noastrã si am oprit iar, dar lumina dispãruse la fel de straniu cum si apãruse. Tot ce am vãzut noi, cred cã a durat între 3 si 5 minute. Oricum, a fost o experientã unicã si nu am o explicatie despre ceea ce ar fi putut fi“, ne-a povestit Dragos Vintilã. A continuat spunînd cã în nici un caz nu a putut fi vorba despre vreo luminã proiectatã de la sol.

Declaratii care adîncesc misterul

Obiectul luminos neidentificat a fost vãzut, conform Digi24, în aceeasi dimineatã, de localnici din Vrancea, Bihor, Ilfov, de lîngã Bucuresti, dar si de la Roman, ei postînd pe retelele de socializare fotografii si filmulete. Si cam toti au arãtat cã misteriosul obiect, unii i-au spus minge de luminã, a dispãrut la fel de brusc precum apãruse si a lãsat în urmã o formã conicã, asemenea unei perdele de ceatã. Exact cum a relatat si Dragos Vintilã. Întrebat despre strania aparitie, celebrul Alexandru Mironov, realizator Digipedia, a declarat: „Sînt imagini aproape clasice într-un domeniu care se numeste ufologie, un fel de stiintã a OZN-isticii. Poate cã stiintã este mult spus. Este vorba de fenomene care se întamplã adesea. Se întîmplã si pe teritoriul României. S-ar putea ca o explicatie sã vinã de la ingineri care sã spunã: e o treaptã a unei rachete, e vorba de un proiectil de mari dimensiuni militar, cu care s-a fãcut un exercitiu. În urmã cu cîtiva ani, la Celiabinsk, în nordul Rusiei, un asemenea obiect ceresc a explodat. S-a dovedit cã era vorba de un meteorit care venea spre pãmînt. S-a frecat cu aerul, a explodat si s-a comportant ca o bombã. A spart toate geamurile din oras. Este vorba deci de fenomene de care nu mai trebuie sã ne speriem. Poate o sã stim odatã si odatã mai mult despre ele. Este clar însã cã din ce în ce mai des ele sînt observate. Atunci cînd raportãrile vin din mai multe pãrti despre un acelasi fenomen întîmplat la un acelasi moment, atunci este într-adevãr un fenomen care trebuie investigat“. Misterul în acest caz este dat si de faptul cã obiectul luminos apãrut în dimineata zilei de 26 decembrie nu a fost detectat de radare, dupã cum sustine Marius Ioan Piso, presedinte – director executiv al Agentiei Spatiale Române, într-o interventie la Digi24: Noi avem niste surse de informare foarte clare, cum ar fi Comandamentul Strategic al Fortelor Spatiale SUA. Existã un sistem si în Europa, care urmãreste aceste lucruri. Pînã si în România existã un sistem numit Allsky, fiind gestionat de astronomi si de amatori care urmãresc cerul. Mãrturisesc cã nici una din aceste surse nu a detectat nimic la acea orã. Nu a apãrut nimic. Cel putin noi nu am fost informati despre asa ceva“. Alte surse au avansat ipoteza cã a fost vorba despre o rachetã lansatã de agentia spatialã chinezã, cu cîtiva sateliti artificiali, sau cã obiectul observat ar fi o bucatã din statia spatialã chinezã Tiangong-1, care se presupune cã ar urma sã se prãbuseascã pe Terra la început de 2018. O altã variantã ar fi cã a fost un meteorit care s-a dezintegrat la intrarea în atmosferã. Dincolo de aceste declaratii si ipoteze care nu au lãmurit deloc subiectul, strania aparitie vãzutã si de cei doi pietreni si de alte persoane din tarã va rãmîne pentru ei tot la stadiul de straniu si nemaivãzut.

Citește știrea

Trending