Contactează-ne

Actualitate

15 nemţeni s-au nenorocit la serviciu

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ accidentele de muncă au avut loc pe parcursul lunii februarie ■ inspectorii au găsit numeroase nereguli pentru care au aplicat amenzi de peste 126.000 lei ■

Luna februarie nu a fost una liniştită pe piaţa muncii din Neamţ şi nu mai puţin de 15 persoane s-au nenorocit la serviciu şi au suferit accidentări.

Inspectorii de muncă au efectuat mai multe verificări, iar în urma abaterilor depistate au aplicat amenzi care au depăşit 126.000 lei.

„În luna februarie 2022, la nivelul Inspectoratului Teritorial de Muncă Neamţ, au fost realizate un număr de 171 acţiuni de control, din care 96 în domeniul relaţiilor de muncă şi 75 în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă. Urmare a finalizării acestor acţiuni, au fost dispuse 156 măsuri pentru remedierea neconformităţilor constatate. Un număr de 82 angajatori au fost sancţionaţi cu 94 sancţiuni contravenţionale, din care 76 avertismente şi 18 amenzi în cuantum de 126.500 lei“, conform unui comunicat al Inspectoratului Teritorial de Muncă Neamţ.

Defalcat, în ce priveşte verificările în domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă, luna trecută au avut loc 75 acţiuni de control. Au fost dispuse 54 de măsuri pentru remedierea deficienţelor constatate.

Un număr de 41 angajatori au fost sancţionaţi cu 49 sancţiuni contravenţionale, din care 41 avertismente şi 8 amenzi în cuantum de 42.500 lei.

„La Inspectoratul Teritorial de Muncă Neamţ au fost comunicate 15 evenimente de muncă. Împrejurările în care s-au produs cele mai multe evenimente se referă la utilizarea  necorespunzătoare a echipamentelor de muncă, accidentele de circulaţie şi  căderea de la acelaşi nivel. Toate evenimentele  comunicate sînt în curs de cercetare“, se mai arată în acelaşi comunicat.

În domeniul relaţiilor de muncă, în februarie 2022, inspectorii de muncă au efectuat un număr de 96 controale, au dispus 115 măsuri pentru remedierea deficienţelor constatate şi au aplicat în total 45 de sancţiuni contravenţionale, din care 10 amenzi în cuantum de 84.000 lei şi 35 de avertismente contravenţionale.

La 4 angajatori, inspectorii de muncă au identificat 4 persoane care prestau muncă nedeclarată. Trei persoane prestau muncă fără a avea încheiat contract individual de muncă în formă scrisă, iar o persoană presta muncă în afara duratei timpului de muncă stabilit în cadrul contractului individual de muncă cu timp parţial. Domeniile de activitate în care se presta muncă la negru au fost comerţ, depozite şi restaurante. Luna trecută angajatorii au încheiat şi înregistrat la ITM Neamţ un număr de 9 contracte colective de muncă şi un act adiţional la contractul colectiv de muncă.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement

Trending