Contactează-ne

Arhivă 2005-2017

15 foraje de mare adîncime, strict necesare în Neamt

Știre publicată în urmă cu

în data de

• cîte unul va fi realizat în Bahna, Bîra, Boghicea, Botesti, Bozieni, Doljesti, Gîdinti, Icusesti, Ion Creanga, Oniceni, Pîncesti, Poienari, Valea Ursului, iar la Stanita vor fi doua •

Autoritatile judetene au taiat în carne vie cînd a fost vorba sa stabileasca numarul de foraje de adîncime strict necesare a fi realizate în judetul Neamt. Desi, initial, s-a vorbit despre realizare a peste 400 de astfel de surse de apa, numar vehiculat luni, 2 iulie, în cadrul sedintei Comandamentului Judetean pentru Situatii de Urgenta, la o zi diferenta s-a revenit asupra subiectului si, ieri, Prefectura a retransmis Ministerului Internelor si Reformei Administrative o situatie a celor mai urgente foraje care trebuie sa se realizeze pentru asigurarea unor surse suplimentare cu apa. Grupul de Suport Tehnic al Comitetului Judetean pentru Situatii de Urgenta a apreciat ca, din cele 150 de foraje de mare adîncime, într-o prima etapa este necesara realizarea urgenta a 15, estimate la o valoare de 1.155.000 de lei. Astfel, s-a a propus realizarea a cîte un foraj în localitatile Bahna, Bîra, Boghicea, Botesti, Bozieni, Doljesti, Gîdinti, Icusesti, Ion Creanga, Oniceni, Pîncesti, Poienari, Valea Ursului, respectiv a doua în comuna Stanita. Daca pîna la urma se vor realiza 150 de astfel de surse de apa care vor fi folosite ca rezerva pentru situatiile de calamitate, cheltuielile totale în judetul Neamt vor ajunge la circa 11.550.000 de lei. Banii vor fi suportati de la Ministerul Mediului, care vrea amenajeze asemenea surse în toate judetele tarii. În Neamt, comuna cea mai afectata de scaderea nivelului pînzei freatice este Stanita, acolo unde de circa doua luni se cara zi de zi apa cu cisternele pompierilor, tocmai din municipiul Roman.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending