Contactează-ne

Actualitate

13 grade Celsius la începutul lui Făurar

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ aceasta a fost maxima zilei de 4 februarie, la Piatra Neamţ ■ pînă şi pe Toaca au fost valori pozitive ■ vremea a revenit rapid la normalul perioadei ■

Vremea ne-a făcut o surpriză plăcută şi la început de februarie ne- am bucurat de temperaturi de primăvară. Conform informaţiilor de pe site-ul ANM, ziua de 4 februarie 2019 a fost deosebit de caldă, iar la Piatra Neamţ mercurul din termometre a ajuns pînă la 13,1 grade, fiind cea mai mare valoare din Regiunea de Nord Est. Doar la Tîrgu Neamţ a fost aproape la fel de cald, cu o maximă de 12,6 grade, în timp ce pe Toaca termometrele au indicat cel mult 3 grade. O singură zi a fost cald pentru că de ieri s-a revenit la normalul perioadei, iar la ora 10 erau temperaturi între 0 şi cel mult 1 grad. Pînă după jumătatea lunii ne putem aştepta la valori termice specifice perioadei, şi vor alterna zilele mai reci cu intervale mai blînde. „Vremea va intra într-un proces de răcire pînă în jurul datei de 7 februarie, cînd media regională a maximelor va atinge 2 grade. Va urma o scurtă perioada de încălzire, astfel că în ziua de 11 februarie vor fi maxime a caror medie va reveni la 8…9 grade. Din 12 februarie se va răci din nou, cu aproximativ 4 grade. Media minimelor termice va fi pozitivă în primele două dimineţi, apoi va avea variaţii în general între -1 şi -5 grade. Vor fi precipitaţii în general slabe cantitativ, izolat în prima săptămînă şi local şi temporar în cea de a doua“, se arată în estimarea evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor în intervalul 4 – 17 februarie 2019, pentru Moldova. Sînt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sînt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor. Pentru astăzi, 6 februarie, meteorologii prognozează la Piatra Neamţ cer acoperit, nu şi precipitaţii. În cel mai cald moment al zilei nu vor fi mai mult de 2 grade Celsius, iar noaptea aduce o minimă de -1 grad, pe fondul unui cer mai mult senin. Joi, 7 februarie, vedem soarele, care nu mai are vlagă şi maxima va fi la limita îngheţului, 0 grade. Noaptea va fi mai rece decît precedenta şi se va înregistra o minimă de -3 grade. Cam în acelaşi ton va fi vremea şi vineri, 8 februarie, cînd cerul va fi degajat şi va fi rece la o cel mult 0 grade în miezul zilei. Noaptea frigul se accentuează şi minima se opreşte la -6 grade. La fel vor fi condiţiile meto şi sîmbătă, 9 februarie, cu excepţia faptului că ziua va fi 1 grad, cu plus. Duminică, 10 februarie, la finele primei decade a lunii nu vor fi mai mult de 3 grade ziua, iar noaptea aduce o minimă de – 4 grade. Dacă prognoza se adevereşte pînă la mijlocul săptămînii care urmează va fi cer acoperit, nu şi precipitaţii. Maximale se vor situa între 2 şi cel mult 3 grade, iar după lăsarea întunericului se anunţă minime negative, între -2, cel mult -3 grade.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending