Publicitate

■ au avut loc 238 de percheziţii în ţară, inclusiv în Neamţ ■ în vizor sînt 227 de suspecţi ■ acuzaţiile vizează trafic de droguri, trafic de persoane, criminalitate informatică, evaziune fiscală, contrabandă, şantaj, lipsire de libertate, tentativă de omor etc ■

Operaţiunea „Ziua Z“, care a vizat destructurarea mai multor grupări de criminalitate a avut loc pe 16 mai, cînd poliţiştii dar şi procurorii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate au răscolit toată ţara. În 28 de judeţe au avut loc nu mai puţin de 238 de descinderi domiciliare care au vizat peste 200 de suspecţi. „În această dimineaţă (ieri 16 mai – n.r.), în cadrul operaţiunii ZIUA Z, sub coordonarea Structurii Centrale a DIICOT, procurorii din cadrul direcţiei au declanşat o amplă acţiune de combatere a fenomenului infracţional organizat, care se derulează concomitent pe teritoriul a 28 de judeţe şi a municipiului Bucureşti (Botoşani, Suceava, Iaşi, Neamţ, Vaslui, Galaţi, Brăila, Vrancea, Covasna, Braşov, Buzău, Prahova, Dîmboviţa, Constanţa, Ialomiţa, Călăraşi, Ilfov, Teleorman, Dolj, Gorj, Caraş, Hunedoara, Timişoara, Bihor, Satu Mare, Sălaj, Cluj şi Bistriţa Năsăud) fiind efectuate un număr de 238 de percheziţii domiciliare, ce vizează nu mai puţin de 227 de suspecţi“, conform unui comunicat al DIICOT. Acţiunile concertate ale procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism care au fost declanşate la nivel naţional sînt rezultatul activităţilor investigative derulate în 20 de cauze penale instrumentate de către 14 structuri teritoriale ale DIICOT şi Structura Centrală, ce vizează destructurarea mai multor grupări infracţionale implicate în majoritatea formelor de criminalitate organizată ce intră în competenţa direcţiei, respectiv trafic de droguri de risc şi de mare risc, trafic de persoane, criminalitate informatică, evaziune fiscală, contrabandă precum şi infracţiuni cu violenţă, şantaj, lipsire de libertate în mod ilegal şi tentativă de omor. Mai sînt acuze de efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, acces ilegal la un sistem informatic şi operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, precum şi falsificare de instrumente electronice de plată, punerea în circulaţie de instrumente electronice de plată contrafăcute, deţinere de instrumente electronice de plată contrafăcute, fals material în înscrisuri oficiale şi fals informatic. „Totodată, sînt efectuate percheziţii în dosare penale în care sînt cercetate fapte de trafic de minori, trafic de persoane, proxenetism şi mărturie mincinoasă“, conform Poliţiei Române. La operaţiune au participat peste 600 de poliţişti din cadrul structurilor de combatere a criminalităţii organizate, inspectoratelor de poliţie judeţene, luptători ai structurilor de intervenţii şi acţiuni speciale ale Poliţiei Române şi structurile de intervenţie speciale ale Jandarmerie Române. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române. Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră şi al Direcţiei Generale Anticorupţie.

Comentarii Facebook
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.