Publicitate

- campania intitulată „Aripi Frînte“ a debutat în urmă cu un an, iar grupul ţintă a fost format din victimele violenţei domestice - ordinul de protecţie este o soluţie - judecătorii pot emite documentele în timp scurt -

Pentru a veni în sprijinul victimelor violenţei în familie, Poliţia Română, în parteneriat cu Asociaţia „Necuvinte” a demarat campania naţională de prevenire „Aripi Frînte”. În Neamţ, acţiunea a debutat în februarie 2017 şi a vizat informarea tuturor poţentialelor victime ale violenţei domestice cu privire la posibilităţile pe care le au de a se apăra împotriva agresorilor şi s-a adresat persoanelor care înţeleg că se află într-o siţuatie de tip abuziv şi fac primii paşi spre a ieşi din acel mediu. Pe parcursul anului 2017, poliţiştii de prevenire şi ordine publică au fost implicaţi într-un număr de 1.305 activităţi ce au avut peste 17.000 de beneficiari direcţi. În cadrul activităţilor derulate în cele 135 de unităţi de învăţămînt preuniversitar din mediul rural şi urban au fost distribuite 5.243 de ghiduri de informare, materiale preventive care au stîrnit interesul cadrelor didactice şi elevilor datorită faptul că aria de întindere şi diversitate a acestui fenomen este foarte largă, violenţa intrafamilială plecînd de la forme uşoare ce ţin de violenţa verbală, pînă la violenţa psihică (presiuni, ameninţări, şantaj, interdicţii), şi forme din ce în ce mai grave de violenţă fizică.

Scopul celor peste 1.300 sesiuni de informare a fost atît cunoaştere cît şi recunoaştere a faptelor ce intră în sfera violenţei în familie, a prevederilor legale aferente acestui domeniu, dar şi promovarea drepturilor victimelor violenţei domestice, a egalităţii între femei şi bărbaţi şi combaterea stereotipurilor de gen“, conform Poliţiei Neamţ.

Grupurile ţintă prezente au fost familiarizate şi cu aspectele privind cadru legislativ care reglementează domeniul violenţei în familie, mesajul transmis de poliţişti axîndu-se în principal pe faptul că există o soluăie pentru a spune nu violenţei în familie. La avizierele asociaţiilor de proprietari, societăţi comerciale, instituţii publice locale au fost expuse 6.500 de afişe care au popularizat ideea de a „cere ajutor!” în cazul în care eşti victima sau martor al violenţei intrafamiliale. S-a promovat ordinul de protecţie, instrument legislativ extrem de util în vederea prevenirii recidivei faptelor cu violenţă, fiind consiliate 2.210 persoane. Normele în vigoare prevăd că persoana a cărei integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei, poate solicita instanţei să emită un ordin de protecţie, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, obligaţii sau interdictii. Este vorba de evacuarea temporară a agresorului din locuinţa familiei, indiferent dacă este titularul dreptului de proprietate; reintegrarea victimei şi, după caz, a copiilor, în locuinţa familiei; limitarea dreptului de folosinţă al agresorului numai asupra unei părţi a locuinţei comune atunci cînd poate fi astfel partajata încît agresorul să nu poată veni în contact fizic cu victima; obligarea agresorului la păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de victimă, copiii acesteia sau alte rude, ori faţă de resedinţa, locul de muncă sau unitatea de învăţămînt a persoanei protejate; interdicţia pentru agresor de a se deplasa în anumite zone pe care persoana protejată le frecventează sau le vizitează periodic; interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod, cu victima; obligarea agresorului de a preda poliţiei armele deţinute; încredinţarea copiilor minori sau stabilirea resedinţei acestora. Instanţa poate dispune şi suportarea de agresor a chiriei şi/sau a întreţinerii pentru locuinţa temporară unde victima, copiii minori sau alţi membri de familie locuiesc sau urmează să locuiască din cauza imposibilităţii de a rămîne în locuinţa familială. Se mai poate dispune şi obligarea agresorului de a urma consiliere psihologică, psihoterapie sau luarea unor măsuri de control, efectuarea unui tratament ori a unor forme de îngrijire, în special în scopul dezintoxicării. Măsurile pot fi dispuse pentru o perioadă de maxim 6 luni, putînd fi prelungite în baza unei noi cereri.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.