Contactează-ne

Actualitate

VIDEO Neamţ: Irlandezi cu drone pe urmele zimbrilor liberi

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ directorul unei renumite grădini zoologice din Irlanda, însoţit de o echipă de filmare, a venit la Parcul Vînători să-şi revadă animalele donate în 2014 ■ Irlandezii sînt implicaţi în diferite acţiuni de salvare a speciilor periclitate şi doresc să arate rezultatele palpabile ale muncii lor“, a declarat Sebastian Cătănoiu, directorul Parcului Vînători ■

O delegaţie a unei renumite grădini zoologice din Irlanda, Wildlife Park din insula Fota, s-a aflat timp de două zile la Parcul Natural Vînători Neamţ, pentru realizarea unor filmări cu zimbri liberi. Au fost vizate femelele pe care Parcul le-a primit în 2014, cu titlu de donaţie, din Marea Britanie. Unul dintre partenerii de atunci, Sean McKeown, directorul grădinii zoologice din Insula Fota, a ţinut neapărat să vadă cum se descurcă animalele în noul lor cămin şi a venit însoţit de un coleg şi de doi membri ai unei echipe de filmare. Nu i-a speriat faptul că meleagurile noastre se află sub stăpînirea iernii şi că au avut de mers kilometri pe jos prin zăpadă, în căutarea animalelor, cărînd după ei camera de filmat, trepiedul şi o dronă. Gazdele de la Parcul Vînători s-au străduit să-i ducă cît mai aproape de „englezoaice“, deşi acestea, foarte vigilente la apropierea oamenilor, s-au lăsat cu greu filmate şi fotografiate. „Irlandezii sînt implicaţi în diferite acţiuni de salvare a speciilor periclitate, printre acestea numărîndu-se şi zimbrii. Vin de la o grădină zoologică care are foarte mulţi vizitatori, în jur de 400.000 şi doresc să utilizeze imaginile filmate la noi ca un fel de promovare, să arate rezultatele palpabile ale muncii lor. Pînă la urmă, au văzut trei turme şi au plecat acasă mulţumiţi. Pe «englezoaice» am reuşit să le surprindem undeva între Cracăul Negru şi Cracăul Alb, unde au ieşit din pădure. Mersul prin zăpadă prin păduri de răşinoase, alături de zimbri, a fost ceva inedit pentru irlandezi şi au fost dispuşi să facă acest efort. Se vedea că sînt profesionişti, ca abordare, aparatură de filmare. S-au bucurat că au avut ocazia să observe şi prezenţa unor alte specii, cum ar fi nişte pui de mistreţi“, am aflat de la Sebastian Cătănoiu, directorul Parcului Natural Vînători Neamţ. Tot acesta ne-a spus că „englezoaicele“ au adus pînă acum pe lume şase pui. La această specie fătările au loc o dată la doi ani, cu un an de pauză. E posibil ca în această primăvară să apară şi alţi viţei, „semnele“ că unele femele sînt gestante fiind observate inclusiv de către irlandezi. În discuţiile purtate cu membrii echipei Parcului Vînători, Sean McKeown şi-a manifestat disponibilitatea pentru noi donaţii de zimbri. Grădina zoologică din insula Fota nu dispune de teritorii pentru populaţii numeroase de zimbri, astfel că excedentul creat de apariţia progeniturilor poate fi direcţionat spre acţiuni de reintroducere a exemplarelor în sălbăticie. „În principiu, s- ar putea să mai trimită ceva animale. Încercăm să-i convingem să se implice şi pe partea de suport, de asigurare a radiocolarelor“, a mai precizat Sebastian Cătănoiu. Irlandezii au fost încîntaţi de experienţa trăită, dovadă că directorul Sean McKeown a folosit de mai multe ori cuvîntul „fantastic“ într-un filmuleţ în care a vorbit despre Parcul Vînători şi a făcut un rezumat al celor văzute. „Pentru noi este minunat să vedem un bizon european, despre care ştim că s-a născut în insula Fota, înapoi în sălbăticie. Este cel mai mare animal din Europa, probabil cel mai puţin cunoscut dintre speciile europene, în sensul că «omul obişnuit» nu prea aude de zimbru. Să vedem cîţiva a fost absolut fantastic“, afirma Sean McKeown, care la el „acasă“ este specializat mai mult pe gheparzi. Cele şase „englezoaice“ primite din Marea Britanie sînt valoroase din punct de vedere genetic şi provin de la grădinile zoologice Howletts (2 exemplare) şi Port Lympne (1), din Anglia, Fota (2), din Irlanda, Highland (1), din Scoţia. Aveau vîrste de 2-3 ani cînd au ajuns la Vînători Neamţ, după un drum lung în care au străbătut toată Europa. Au fost puse în libertate în iunie 2014, în prezenţa unor delegaţi ai Direcţiei Silvice, Agenţiei de Mediu şi Primăriei Crăcăoani. Străinele s-au acomodat rapid cu noile condiţii de trai şi au pornit să exploreze noi teritorii, preferînd să ierneze la început mai mult prin zona Hangu. Ulterior s-au împrietenit şi cu alte grupuri, apărînd schimburi între masculi şi femele. În prezent, efectivul din sălbăticie numără 37 de exemplare, dintre care 14 fătate în libertate. Primul pas pentru repopularea munţilor cu legendarii zimbri s-a făcut pe 22 martie 2012, aceasta fiind data la care Parcul Natural Vînători Neamţ a reuşit, după ani de eforturi şi multe greutăţi întîmpinate, să creeze condiţiile necesare eliberării primului grup. Evenimentul, o premieră pentru ţara noastră, a avut loc în zona Chitele din comuna Crăcăoani, locaţie păstrată şi pentru celelalte puneri în libertate. Mamiferele sînt permanent monitorizate, atît prin intermediul datelor furnizate de radiocolarele de la gîtul lor, cît şi de echipele de teren. Parcul Vînători este singurul loc din Europa în care există concomitent zimbri în libertate, semilibertate şi în captivitate. Este situat în nordul judeţului Neamţ şi se întinde pe o suprafaţă de 30.018 hectare, din care 26.190 hectare păduri, pe versantul estic al Munţilor Stănişoarei şi Subcarpaţii Neamţului, acoperind bazinul Ozanei şi al Cracăului. Potrivit Wikipedia, Fota Wildlife Park este un parc sălbatic întins pe o suprafaţă de 40 de hectare, fiind administrat de o organizaţie de caritate independentă, non-profit. A fost deschis în 1983, devenind una dintre cele mai importante atracţii turistice, sălbatice şi de conservare din Irlanda. În 2017 a avut peste 450.000 de vizitatori, urcînd pe locul 11 într-un clasament al celor mai populare atracţii plătite. Probabil a contat şi faptul că unele dintre specii se plimbă libere pe lîngă vizitatori, în timp ce altele pot fi văzute din spatele unor bariere. Animalele şi păsările din cadrul acestei grădini zoologice provin dintr-o varietate de habitate, unele aflate în pericol de degradare din cauza activităţilor umane. Aici se derulează şi Programul european pentru specii pe cale de dispariţie (EEP).

Citește știrea
Advertisement
loading...
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Neamţ: 50 de şoferi făcuţi pietoni, în două zile

Știre publicată în urmă cu

în data de

50 de şoferi au rămas fără permis de conducere pentru viteză excesivă sau pentru că au urcat la volan deşi băuseră, în doar două zile. Poliţiştii au aplicat peste 200 de amenzi în valoare de peste 88.000 de lei. “În cadrul unei acțiuni organizate pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere grave, polițiștii au aplicat peste 200 de sancțiuni contravenționale iar peste 50 de șoferi au rămas fără permisul de conducere. În perioada 17-18 august, polițiștii Serviciului Rutier Neamț au acționat pe linia combaterii principalelor cauze generatoare de accidente grave. Scopul acestei acţiuni a fost reprezentat de reducerea numărului accidentelor rutiere și a consecințelor acestora determinate de nerespectarea regimului legal de viteză de către conducătorii auto, a consumului de alcool, precum şi sancţionarea nerespectării acestor obligaţii prevăzute de legislaţia rutieră. Pe parcursul acțiunii, polițiștii au aplicat peste 200 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 88.000 de lei. 51 de șoferi au rămas fără permisul de conducere, după ce au fost depistați circulând cu viteză excesivă sau sub influența băuturilor alcoolice”, au comunicat reprezentanţii IPJ Neamţ.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: Şofer “campion” la alcoolemie

Știre publicată în urmă cu

în data de

Un tînăr care a urcat la volanul unui autoturism deşi băuse din belşug a fost prins recent de poliţiştii nemţeni. Testat alcoolscopic, tînărul s-a dovedit a avea peste 1,70 mg/l alcool pur în aerul expirat. “La data de 19 august, polițiștii din cadrul Poliției orașului Roznov au depistat în trafic un bărbat, de 36 de ani, din Roznov, care conducea un autoturism pe strada Speranței, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. Tînărul a fost testat alcoolscopic, rezultatul indicînd o valoare de peste 1,70 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, se precizează în buletinul de presă al IPJ Neamţ.

Citește știrea

Actualitate

Zi de sărbătoare pentru preotul Florin Ţuscanu

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ s-au împlinit 31 de ani de la hirotonirea preotului din Trifeşti ■ fiu al satului Hociungi, preotul pasionat de istorie este autorul mai multor monografii iar acum lucrează la un studiu privind bisericile cu hramul Sfîntul Nicolae ■

Unul din cei mai erudiţi preoţi nemţeni, Florin Ţuscanu, fiu al satului Hociungi, din comuna Moldoveni a sărbătorit, pe 15 august, 31 de ani de la hirotonirea ca preot. La momentul aniversar i-a avut alături pe enoriaşii de la biserica din Trifeşti, unde este paroh, cît şi pe cei care au participat la Sărbătoarea Răzeşilor. „Sînt fiul al satului Hociungi, unde am urmat cursurile şcolii primare, după care am studiat la Şcoala Nr.3 Roman şi apoi la Seminarul şi Facultatea de Teologie din Iaşi. 15 august este ziua în care satul acesta, Moldoveni, este încredinţat Maicii Domnului, protectoarea noastră. Pe 15 august am serbat în parohia pe care o păstoresc, biserica din Trifeşti, 220 de ani de la sfinţirea acesteia, prilej cu care am avut o sărbătoare locală. Ziua de 15 august, cînd în bisericile româneşti se marchează Adormirea Maicii Domnului are pentru mine, personal, o semnificaţie deosebită, pentru că este ziua hirotonirii mele ca preot. În 31 de ani de cînd sînt preot am fost misionar în nu mai puţin de şase parohii: la început în zona Vaslui, apoi la Moldoveni, unde am funcţionat timp de 13 ani, la biserica cu hramul Sfîntul Nicolae. Alţi patru ani am slujit la biserica cu acelaşi hram din Ruginoasa, după care am fost transferat la Roman, unde am fost timp de nouă ani ca preot protopop. Pot mulţumi lui Dumnezeu că am avut multe împliniri profesionale şi pot afirma că am văzut în viaţa mea o «lucrare» a Sfîntului Nicolae, prin aceea că am fost botezat în biserica Sfîntul Nicolae din satul Hociungi, am fost preot la biserici, mai toate cu acest hram. Acesta este motivul pentru care am ajuns la Bari, în Italia, unde se află moaştele Sfîntului Nicolae. Aici, preotul Giraldo Ciofari, care se ocupă de Centrul de Studii Nicolaene, mi-a spus că acest sfînt are o lucrare cu mine şi mi-a recomandat să aprofundez cercetările pe această temă pentru a fi promovate în acest centru. Revenind acasă, am început un studiu temeinic“, a mărturisit pr. dr. Florin Ţuscanu.

Citește știrea

Trending