Contactează-ne

Actualitate

Victor Ponta vine la Piatra Neamţ

Știre publicată în urmă cu

în data de

Victor Ponta, fost premier PSD şi în prezent preşedinte al partidului PRO România, vine la Piatra Neamţ, marţi 22 ianuarie. El va susţine şi o conferinţă de presă, începînd cu ora 13.15, alături de liderii PRO România Neamţ, la Hotelul Central, Sala Milenium. Pro România este un partid “construit” pentru a prelua nemulţumiţii din PSD, în principal, cei care nu mai sînt de acord cu modul de a conduce al lui Liviu Dragnea. Cum şi la Neamţ au apărut recent informaţii în spaţiul public că ar exista nemulţumiţi în formaţiunea judeţeană a social-democraţilor e de aşteptat dacă venirea lui Victor Ponta în judeţ va însemna şi anunţarea unor noi “recrutări” pe plan local. Unde formaţiunea îi are drept lideri pe fostul social-democrat Liviu Harbuz şi pe fostul prefect susţinut pe atunci de PSD Vasile Panaite. Cei doi au fost votaţi pe funcţii în noiembrie anul trecut, în Delegaţia Naţională a partidului fostului premier Victor Ponta. ”Vreau să vin acasă, să construiesc alături de echipa Pro România lucruri frumoase pentru judeţul Neamţ. Am constatat cu amărăciune că în ultimii trei ani nu s-a făcut absolut nimic în judeţ dar nici în ţară şi este de datoria noastră să ne implicăm. Totodată sunt bucuros că fac echipă alături de Vasile Panaite şi ne propunem să implementăm un proiect consistent şi durabil, pentru că nemţenii merită acest lucru. Vom crea o echipă puternică, vom avea coordonatori pe fiecare domeniu de activitate pentru că ne dorim în partid şi oameni tineri dar şi specialişti în diverse profesii”, declara Liviu Harbuz, preşedintele filialei Neamţ a PRO-România. ”Trebuie să recunoaştem cu toţii că lucrurile au stagnat de câţiva ani în municipiul Piatra Neamţ, că avem de recuperat un decalaj enorm faţă de alte oraşe. Municipiul Piatra Neamţ are nevoie de o altă viziune decât cea prezentă, nu este suficient doar să faci marcaje rutiere, sensuri giratorii şi să plăteşti utilităţile. Alături de Liviu Harbuz şi echipa PRO România am gândit un proiect prin care oraşul va redeveni Perla Moldovei. Împreună putem mişca lucrurile în direcţia cea bună”, adăuga şi Vasile Panaite, preşedintele filialei Piatra-Neamţ a PRO România.

Citește știrea
Advertisement
loading...
Un comentariu

Un comentariu

  1. SE

    18 ianuarie 2019 at 3:22 PM

    ŞI CU ASTA CE AM FĂCUT ?

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Neamţ: 50 de şoferi făcuţi pietoni, în două zile

Știre publicată în urmă cu

în data de

50 de şoferi au rămas fără permis de conducere pentru viteză excesivă sau pentru că au urcat la volan deşi băuseră, în doar două zile. Poliţiştii au aplicat peste 200 de amenzi în valoare de peste 88.000 de lei. “În cadrul unei acțiuni organizate pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere grave, polițiștii au aplicat peste 200 de sancțiuni contravenționale iar peste 50 de șoferi au rămas fără permisul de conducere. În perioada 17-18 august, polițiștii Serviciului Rutier Neamț au acționat pe linia combaterii principalelor cauze generatoare de accidente grave. Scopul acestei acţiuni a fost reprezentat de reducerea numărului accidentelor rutiere și a consecințelor acestora determinate de nerespectarea regimului legal de viteză de către conducătorii auto, a consumului de alcool, precum şi sancţionarea nerespectării acestor obligaţii prevăzute de legislaţia rutieră. Pe parcursul acțiunii, polițiștii au aplicat peste 200 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 88.000 de lei. 51 de șoferi au rămas fără permisul de conducere, după ce au fost depistați circulând cu viteză excesivă sau sub influența băuturilor alcoolice”, au comunicat reprezentanţii IPJ Neamţ.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: Şofer “campion” la alcoolemie

Știre publicată în urmă cu

în data de

Un tînăr care a urcat la volanul unui autoturism deşi băuse din belşug a fost prins recent de poliţiştii nemţeni. Testat alcoolscopic, tînărul s-a dovedit a avea peste 1,70 mg/l alcool pur în aerul expirat. “La data de 19 august, polițiștii din cadrul Poliției orașului Roznov au depistat în trafic un bărbat, de 36 de ani, din Roznov, care conducea un autoturism pe strada Speranței, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. Tînărul a fost testat alcoolscopic, rezultatul indicînd o valoare de peste 1,70 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, se precizează în buletinul de presă al IPJ Neamţ.

Citește știrea

Actualitate

Zi de sărbătoare pentru preotul Florin Ţuscanu

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ s-au împlinit 31 de ani de la hirotonirea preotului din Trifeşti ■ fiu al satului Hociungi, preotul pasionat de istorie este autorul mai multor monografii iar acum lucrează la un studiu privind bisericile cu hramul Sfîntul Nicolae ■

Unul din cei mai erudiţi preoţi nemţeni, Florin Ţuscanu, fiu al satului Hociungi, din comuna Moldoveni a sărbătorit, pe 15 august, 31 de ani de la hirotonirea ca preot. La momentul aniversar i-a avut alături pe enoriaşii de la biserica din Trifeşti, unde este paroh, cît şi pe cei care au participat la Sărbătoarea Răzeşilor. „Sînt fiul al satului Hociungi, unde am urmat cursurile şcolii primare, după care am studiat la Şcoala Nr.3 Roman şi apoi la Seminarul şi Facultatea de Teologie din Iaşi. 15 august este ziua în care satul acesta, Moldoveni, este încredinţat Maicii Domnului, protectoarea noastră. Pe 15 august am serbat în parohia pe care o păstoresc, biserica din Trifeşti, 220 de ani de la sfinţirea acesteia, prilej cu care am avut o sărbătoare locală. Ziua de 15 august, cînd în bisericile româneşti se marchează Adormirea Maicii Domnului are pentru mine, personal, o semnificaţie deosebită, pentru că este ziua hirotonirii mele ca preot. În 31 de ani de cînd sînt preot am fost misionar în nu mai puţin de şase parohii: la început în zona Vaslui, apoi la Moldoveni, unde am funcţionat timp de 13 ani, la biserica cu hramul Sfîntul Nicolae. Alţi patru ani am slujit la biserica cu acelaşi hram din Ruginoasa, după care am fost transferat la Roman, unde am fost timp de nouă ani ca preot protopop. Pot mulţumi lui Dumnezeu că am avut multe împliniri profesionale şi pot afirma că am văzut în viaţa mea o «lucrare» a Sfîntului Nicolae, prin aceea că am fost botezat în biserica Sfîntul Nicolae din satul Hociungi, am fost preot la biserici, mai toate cu acest hram. Acesta este motivul pentru care am ajuns la Bari, în Italia, unde se află moaştele Sfîntului Nicolae. Aici, preotul Giraldo Ciofari, care se ocupă de Centrul de Studii Nicolaene, mi-a spus că acest sfînt are o lucrare cu mine şi mi-a recomandat să aprofundez cercetările pe această temă pentru a fi promovate în acest centru. Revenind acasă, am început un studiu temeinic“, a mărturisit pr. dr. Florin Ţuscanu.

Citește știrea

Trending