Publicitate

■ tema dezbaterilor unui amplu simpozion va fi familia tradiţională ca factor de continuitate şi echilibru a societăţii ■ diverse medii orchestrază atacuri susţinute asupra noţiunii de „familie“ ■

O amplă manifestare va fi organizată sîmbătă, 24 martie, începînd cu ora 10.00, la sediul Consiliului Judeţean, în sala Calistrat Hogaş. Este vorba despre simpozionul intitulat „Familie şi societate“, unul care are ca principală temă „Familia tradiţională“. La acest eveniment vor participa şi conferenţia invitaţi de marcă din diferite domenii ale veţii politice şi sociale din ţară: senator Titus Corlăţean, deputat Daniel Gheorghe, ex-deputat Mircea Roşca, preot profesor universitar dr. Stelian Tofană, avocatul Coaliţiei pentru Familie, Ana Corina Săcrieru etc. Progresismul occidental desfăşoară un aprig atac asupra familiei. Se încearcă redefinirea familiei atît la nivel conceptual, cît şi la nivel social. Avînd în vedere acest declin de la valorile morale absolute se ridică întrebările: „Va rămîne familia nucleul de bază al societăţii? Este necesar un referendum pe tema familiei în România? Aceste provocări vor fi dezbătute în cadrul manifestării. De asemenea, vor avea cuvinte de salut, susţinere şi apreciere senatori, deputaţi, primari şi alte personalităţi. „Scopul acestei conferinţe este de a semnala societăţii civile că sînt oameni din viaţa politică, socială, religioasă şi laică care cred în ceea ce înseamnă familia tradiţională ca factor de continuitate şi echilibru a societăţii, precum şi dărîmarea mitului că familia tradiţională ar fi apanajul unor oameni înapoiaţi. De asemenea, ne exprimăm ferm susţinerea faţă de demersul Coaliţiei pentru Familie transmiţînd tuturor factorilor de decizie abilitaţi necesitatea referendumului pentru înlocuirea Articolului 48 din Constituţia României, care să reglementeze «Căsătoria» ca fiind uniunea liber consimţită între un bărbat şi o femeie“, ne-a declarat unul dintre organizatorii simpozionul „Familie şi societate“. Că este vorba despre un eveniment de amploare o atestă şi faptul că participanţii la simpozion vor fi prezenţi apoi la „Marşul pentru viaţă“, manifestare organizată de Protopopiatul Piatra Neamţ, în parteneriat cu Protopopiatul Roznov, Asociaţia Tinerilor Ordodocşi din România şi Asociaţia Datina Strabună. Sub genericul „O lume pentru viaţă”, procesiunea va începe la ora 13:30, pe traseul Biserica Sfîntul Ioan Botezătorul Mărăţei I – Muzeul de Istorie – Hotel Ceahlău – Consiliul Judeţean – Biserica Sfîntul Ioan Domnesc. Scopul principal al marşului îl reprezintă susţinerea dreptului la viaţă pentru toate fiinţele umane începînd cu momentul concepţiei şi pînă la moartea naturală. Acţiunea mai are ca obiectiv celebrarea vieţii, convingerea oamenilor de importanţa existenţei noastre pe pămînt, de eradicarea avortului şi promovarea valorilor creştine în rîndurile populaţiei şi cu precădere în rîndul celor tineri. Altfel spus, este o afirmare a „Familiei tradiţionale“ şi a valorilor acesteia, care sînt temelia unei societăţi solide şi sănătoase. Procesiuni similare vor avea loc la Bicaz şi Roman, ele înscriindu-se în cadrul celor organizate în peste 300 de oraşe din România şi Republica Moldova.

Trei milioane de semnături

Revenind la iniţiativa referendumului în ceea ce priveşte Articolului 48, alineat 1, reamintim că peste 100.000 de nemţeni au semnat pentru modificarea Constituţiei României în sensul interzicerii căsătoriilor între persoane de acelaşi sex. Ei au aderat astfel la un demers iniţiat de Coaliţia pentru Familie la nivel naţional, la care au subscris Biserica Ortodoxă, Catolică, Penticostală precum şi majoritatea bisericilor de alte rituri din România. Acţiunea s-a concretizat pe 23 mai 2016, cînd iniţiatorii au depus la Parlament 3.000.000 de semnături strînse, listele fiind aduse cu un camion. Concret, se dorea înlocuirea textului actual din Constituţie, care spune: „căsătoria se bazează pe uniunea liber consfinţită dintre soţi“, cu „uniunea liber consimţită între un bărbat şi o femeie“. Într- un articol publicat în mai 2016 de cotidianul Monitorul, unul dintre cei care s-au implicat în strîngerea de semnături declara: „M-am alăturat acţiunilor de susţinere a familiei pentru că, citind mai multe materiale referitoare la conceptul «Corectitudinii politice», expresie a marxismului cultural ce bîntuie astăzi Europa, am realizat pericolul în care ne aflăm. Cred că în faţa tăvălugului globalist trebuie să reafirmăm rolul Bisericii, al familiei, al neamului, în păstrarea nealterată a fiinţei româneşti, pentru a nu ne transforma dintr-un popor creştin într-o populaţie pradă tuturor vînturilor societăţii de consum. Avem în spate o istorie milenară, a cărei «axis mundi» este credinţa în Iisus Hristos şi, dacă vrem ca acest neam să dăinuie, trebuie să afirmăm, zi de zi, cu vorbele, dar mai ales cu faptele noastre, valorile creştine ce l-au plămădit, valori care îi vor asigura eternitatea“. La demararea acţiunii, organizatorii arătau că se doreşte strîngerea unui număr de semnături mai mare decît cel prevăzut de legislaţie pentru a schimba Constituţia, pentru ca aceste semnături să devină o atenţionare a tuturor factorilor politici şi guvernamentali privitoare la importanţa subiectului şi necesitatea de a proteja familia prin înscrierea definiţiei căsătoriei în articolul 48. Proiectul de lege propus atunci prevedea revizuirea astfel: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor“. În paralel cu acţiunea de revizuire a Constituţiei, iniţiatorii pledau pentru elaborarea unui set de politici publice privind familia, care să vizeze crearea unui Secretariat de Stat pentru Familii în cadrul Ministerului Muncii, crearea unui Institut pentru Politici Familiale, realizarea unui sondaj anual privind starea familiei româneşti, întocmirea şi monitorizarea unui plan de redresare demografică a natalităţii.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.