Contactează-ne

Actualitate

Un stomatolog a cîştigat concursul 100 România

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ medicul Ciprian Meriuţă a acumulat 59,7% din voturile publicului ■ romaşcanul s-a confruntat în finală cu opt concurenţi ■

Romaşcanii care primiseră prin SMS îndemnul de a fi alături de concitadinul lor, medicul stomatolog Ciprian Meriuţă, în vîrstă de 32 de ani, au votat masiv aşa că el a strîns nu mai puţin de 59,7% din preferinţele publicului şi a fost declarat cîştigător al concursului „100 România“, organizat în studiourile Antenei 3. A fost o competiţie extrem de strînsă în care, în finală, s-au confruntat opt tineri. Gazdele evenimentului au fost Mihai Gâdea şi Adrian Ursu, iar din juriu au făcut parte: Alessandra Stoicescu, Oana Zamfir, Mircea Badea, Mugur Ciuvică şi politologul Alex Coiota. Concursul a ţinut cu sufletul la gură milioane de telespectatori care au asistat la modul în care cei opt concurenţi au trecut, rînd pe rînd, fel de fel de probe, menite să-l declare cîştigător pe cel mai bun. Medicul romaşcan, care a terminat cu 10 Facultatea de Medicină de la Iaşi, a cucerit nu doar prin răspunsurile sale interesante şi originale, dar mai ales printr-o sinceritate debordantă, care a impresionat atît telespectatorii, dar şi pe membrii juriului, de altfel destul de exigenţi. Tînărul medic a cîştigat marele premiu oferit de Agenţia de turism Paralela 45, o excursie în Tenerife. Ciprian Meriuţă şi soţia sa lucrează la un cabinet de stomatologic propriu, şi au împreună trei copii în vîrstă de 8, 6 şi un an. Romaşcanul a declarat la una din cele mai importante întrebări ale concursului că ar investi în educaţie, lucru care a cucerit juriul. Deşi este membru al Organizaţiie de tineret a PNL Roman, medicul a declarat că nu prea are timp să meargă la şedinţele de partid. Anul trecut cu acelaşi prilej a fost aruncat în arena politică dputatul PSD, Liviu Pleşoianu. Rămîne de văzut dacă tînărul stomatolog romaşcan va rămîne să facă medicină, sau se va lansa în politica naţională.

Citește știrea
Un comentariu

Un comentariu

  1. Dan

    5 decembrie 2018 at 8:20 PM

    Se pare ca incercati sa faceti si d-stra reclama mascata.Valoarea unui om nu e data de nr. De SMs-uri.
    In alta ordine de idei si remarca ca a terminat facultatea cu 10 nu prea e adevatata.Chiar el declara in alt cotidian ca a avut note mari dar mu ca a terminat cu 10.Pentru un jurnalist super impartial a se documenta la UMF IASI nu cred ca e o corvoada.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Neamţ: Week-end sportiv

Știre publicată în urmă cu

în data de

Sîmbătă, 21 septembrie: ora 10.30 – Baza Hipică Piatra Neamţ: Sărbătoarea de toamnă a sportului ecvestru nemţean; ora 12.00 – Sala Polivalentă: HCF Piatra Neamţ – CSM Roman (Divizia A, handbal feminin, etapa III); ora 14.30 – Sala Polivalentă: Futsal Ceahlăul – Sporting Darabani (Futsal, Liga 2, etapa I); ora 17.00 – Stadion Ceahlăul: CSM Ceahlăul – Aerostar (Liga 3, Seria I, etapa a V-a)

Duminică, 22 septembrie: ora 10.30 – Baza Hipică Piatra Neamţ: Sărbătoarea de toamnă a sportului ecvestru nemţean; ora 11.00 – Bodeşti, Bravo Bodeşti – ASF Girov (Liga 4, Seria A, etapa IV); ora 11.00 – Borca, Bradu Borca – AS Grumăzeşti (Liga 4, Seria A, etapa IV); ora 11.00 – Horia, Victoria Horia – Voinţa Ion Creangă (Liga 4, Seria B, etapa IV); ora 11.00 – Cordun, teren Pildeşti: Moldova Pildeşti – Moldova Cordun (Liga 4, Seria B, etapa IV).

Citește știrea

Actualitate

Festival de teatru cu premieră la TT

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ duminică, la TT, va fi jucată piesa „Frontal“, o adaptare după „Povestea unui om leneş“, textul şi regia find semnate de Gianina Cărbunariu, directorul teatrului pietrean

Ediţia cu numărul XXI a Festivalului de Teatru Piatra Neamţ a debutat deja, la mijlocul săptămînii, un bogat program de manifestări fiind programat pînă pe 2 octombrie. Organizatorii au decis ca tema acestei ediţii să fie „Succes!“. „Ne dorim ca Festivalul să fie un punct de întîlnire pentru generaţii diferite de artişti şi de spectatori, pentru oameni de teatru din diverse părţi ale Europei, pentru experienţe şi perspective provocatoare atît pentru teatru, cît şi pentru alte arte – film, muzică, dans, arte vizuale“, spune Gianina Cărbunariu, directorul Teatrului Tineretului. În total, în cadrul festivalului vor fi 29 de spectacole, participanţi din şapte ţări, patru concerte, cinci ateliere, patru lansări de publicaţii, două proiecţii de film documentar, 24 de sesiuni de discuţii cu publicul, etc. Vor fi şapte spectacole oferite de artişti şi companii din Franţa, Germania, Moldova, Polonia, Slovacia, Spania şi Turcia). „Mai mult decît o urare, tema actualei ediţii a Festivalului este o invitaţie la meditaţie, în cheie critică şi ironică, asupra poveştilor de şi despre succes ale societăţii de astăzi şi din trecutul recent. Ce înseamnă succesul individual versus succesul unei comunităţi (fie ea un grup sau o naţiune)? De ce în anumite momente istorice frustrările sociale au nevoie să fie compensate prin inventarea unor poveşti triumfaliste despre noi înşine? Se poate trăi şi crea în afara dihotomiei succes – eşec într-o lume în care fiecare încearcă să vîndă cît mai profitabil ceea ce are de oferit, iar piaţa de artă este şi ea un teritoriu important pe această hartă globală? Cît de vulnerabili sîntem în acest context, cum am ajuns în această situaţie şi care ar fi căile de ieşire? Ce loc mai au riscul, experimentul, gîndirea critică? Multe dintre poveştile de succes ale naţiunilor şi chiar ale indivizilor se construiesc astăzi, ca şi ieri, în conflict cu diferenţa, cu «ceilalţi». Există cîştigători şi învinşi sau, şi mai grav, oameni invizibili, umbre care sînt inevitabil necesare pentru a realiza contrast. Sîntem modelaţi să gîndim astfel sau e posibil încă să descoperim alte paradigme de gîndire? La 30 de ani de la căderea Cortinei de Fier – cînd lumea se confruntă cu războaie şi conflicte ce distrug ţări, cu migraţie, inechitate socială, criză ecologică, polarizare a discursurilor, populism şi naţionalism -, o reevaluare a naraţiunilor despre trecutul recent e posibil să ne ofere sprijin în înţelegerea prezentului şi, poate, în imaginarea unui viitor. Festivalul prezintă astfel o serie de perspective artistice, semnate de artişti est- europeni (România, Slovacia, Polonia) ce pun întrebări legate de perioada de dinainte şi de după momentul de «succes» istoric din 1989: ce am reuşit să cîştigăm din ce-am visat şi ce am pierdut pe drum? şi, desigur: ce urmează să ni se întîmple? Ne dorim ca Festivalul să fie un meeting-point pentru generaţii diferite de artişti şi de spectatori, pentru oameni de teatru din diverse părţi ale Europei, pentru experienţe şi perspective provocatoare, pentru teatru şi alte arte. Vă aşteptăm cu drag la Festival!“, este invitaţia făcută de Gianina Cărbunariu, director general al TT şi curator al Festivalului de Teatru Piatra Neamţ. Astăzi, festivalul propune, la ora 11, la Casa Culturii din Tîrgu Neamţ, spectacolul „Iepurele alb“ (Teatrul de Artă Bucureşti. Apoi, la ora 20.00, la Piatra va fi reprezentaţia „Sub fiecare pas e o mină neexplodată dintr-un război neterminat cu tine“, o producţie TT, în regia lui Radu Afrim. Duminică, la ora 11.00, „Iepurele alb“ poate fi vizionat în sala de festivităţi a Primăriei Roman. De la ora 16.00, la TT, „Legume“ este un spectacol din cadrul proiectului =Safespott, care promovează dezbateri pe tema diversităţii şi a toleranţei. De la ora 18.00, va fi premiera piesei „Frontal“, o adaptare după „Povestea unui om leneş“ de Ion Creangă, textul şi regia find semnate de Gianina Cărbunariu. Apoi, Alexander Bălănescu (violonist/compozitor) şi Ada Milea (actriţă/cîntăreaţă/compozitoare) vor fi protagoniştii unui concert pe scena TT.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: A făcut scandal în bar, va sta 9 luni la răcoare

Știre publicată în urmă cu

în data de

Un bărbat în vîrstă de 44 de ani care a fost condamnat definitiv la 9 luni de închisoare după ce a făcut scandal într-un bar şi l-a ameninţat pe barman, a fost prins recent de poliţiştii nemţeni şi dus la Penitenciarul Bacău. “La data de 19 septembrie, în urma activităților specifice desfășurate, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au depistat un bărbat de 44 de ani, din Roman, care poseda un mandat de executare a pedepsei închisorii. Cel în cauză era condamnat de Judecătoria Roman la o pedeapsă privativă de libertate de 9 luni, pentru săvîrşirea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice. În fapt, la data de 19 iulie 2017, acesta s-a deplasat la o societate comercială din Roman, unde pe fondul consumului de băuturi alcoolice i-a adresat injurii, expresii jignitoare şi ameninţări barmanului. Totodată, acesta a amenințat cu un obiect tăietor-înțepător și a încercat să lovească o altă persoană, care intervenise pentru aplanarea conflictului. Polițiștii l-au condus și depus la Penitenciarul Bacău, în vederea executării pedepsei”, au transmis poliţiştii nemţeni.

Citește știrea

Trending