Publicitate

Ca orice român care mai apucă să se respecte măcar săptămânal, răsfoiesc Adevărul weekend zăbovind la unele titluri care mi se par de interes sau incitante. Una din rubricile aparent neutre faţă de politica ziarului, intitulată neangajat Comentatorii Adevărului, mă tot incită de ceva vreme să descifrez frământările unui june întârziat, gen Rică Venturiano, publicist şi om de litere, pe nume Petre Barbu. Acest Rică călăreşte pe deşălate dreptul la opinie, scuipând lumea în cap, de la înălţimea geniului său intelectual. Urmărindu-i mai multe articole la rubrica cu pricina, m-am convins că trenul logicii sale deraiază de pe linie, indiferent de subiect. Tipul nu-şi pune întrebări, nu are îndoieli, iar convingerile sale sunt de neclintit, ceea ce mă face să îi încadrez opiniile la categoria „suntem o ţară liberă“.

După publicistul Rică, electoratul care pretinde măriri de salarii, sporuri şi o viaţă mai bună este „un electorat de slugi

Respectabilul publicist se situează pe baricada ireconciliabilă a celor care nu tolerează sub nici o formă prezenţa stângii în eşichierul politic românesc. Prezenţa stângii în general şi a PSD- ului în special. Am presupus că aceasta s-ar putea accepta, dacă bariera toleranţei sale nu ar fi coborâtă prea jos. Dar nivelul toleranţei sale faţă de PSD este zero, pornind de la convingerea sa că „PSD este o adunătură de slugi“. Nici nu se gândeşte că recent preşedintele Iohannis a fost amendat cu 2000 de lei de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării pentru că şi-a exprimat public părerea că „PSD este un partid de penali“. Dar Iohannis nu se compară cu Rică. Pătrunzând în misterele construcţiei unui partid, Rică a constatat sentenţios că „PSD are un electorat de slugi“, motivând că „PSD dă bani slugilor, pentru ca slugile să-l voteze în alegeri“. Pornit astfel pe toboganul suburban al discursului, Rică nu se mai poate opri, dezvăluindu-ne latura briliantă a logicii sale, pentru a nu ne lăsa să murim proşti, explicându-ne că „Electoratul de slugi este o adunătură de slugi, care aşteaptă să i se dea o mărire de leafă, un spor, ceva care să-i dea siguranţa că duce o viaţă mai bună“. Şi pentru a ne convinge că sursa lăturilor sale este inepuizabilă, Rică îşi etalează dreptul inalienabil la opinie cu concluzia că „PSD nu duce lipsă de slugi. Sunt o mulţime de slugi în sindicate, magistratură, armată, universităţi, televiziuni“. Aş vrea să-i reproşez ceva specimenului, i- a omis pe cei din sănătate, care recent protestau în stradă pentru salarii şi sporuri. Nişte slugi şi ăştia.

Cu Rică în frunte, clasa muncitoare merge în paradis

Nu am apucat să citesc vreun articol scris de acest ilustru publicist, în care să nu înjure ca la mahala, tot ce-i defilează prin faţa ochilor, venind din trecut. Şi despre prezent înjură Rică, pentru că între trecut şi prezent nu este nici o diferenţă. Prezentul este prelungirea trecutului, cu excepţia secundei din decembrie ’89, cât i s-a părut lui Rică că a durat revoluţia. Monarhist din convingere, studiul istoriei României după 1947 este pierdere de vreme pentru el. După încâlceala din capul său, România după 1944 a trăit degeaba. Nu- mi dau seama dacă Rică şi-a propus să contribuie cu ceva la schimbarea din decembrie ’89, la care mai toţi nu ne-am opus. Că a fost revoluţie, sau lovitură de stat nu mai contează, dacă tot a ieşit ce a vrut majoritatea populaţiei. Îmi pare rău pentru monarhistul Rică, că nu s-a instalat un regim pe placul său. Mai demult, citeam un articol al acestuia, în care înjura majoritarii din 1990, la pachet cu industrializarea forţată a regimului Ceauşescu, care dezrădăcinase populaţia rurală, mutând-o la oraşe, pervertindu-i tradiţiile. După Rică, mutaţia de la statutul de ţăran, la cel de muncitor industrial, a fost o retrogradare, pe care istoria, mai devreme sau mai târziu, o va condamna. Am constatat cu surprindere că în recentul articol „În marginea istoriei“, logica publicistului a urmărit fidel traseul limbii de clopot, care bate în dungă, când într-o latură, când în cealaltă. Paradoxal, dar în acest eseu Rică ridică în slăvi virtuţile industrializării comuniste, deplângând „drama dispariţiei fabricilor şi uzinelor, rase de pe faţa pământului de către rechinii imobiliari ai prezentului“. Ne-a transmis că nu-ţi rămâne decât să elogiezi virtuţile „oraşului în care te-ai născut, ai învăţat, te-ai îndrăgostit“, descoperind surprins că acesta era altceva decât un ghetou. Că „n-ai dreptul să vorbeşti despre muncitorii din combinatul siderurgic, din şantierul naval, din uzina mecanică, dacă nu i-ai cunoscut“. Publicistul recunoaşte că printre muncitori a avut prieteni „care au muncit, ei ştiu ce-i munca, ce-i sacrificiul şi nu poţi să uiţi energia lor“. Rică recunoaşte că „muncitorul trebuie să vorbească, nu tu, un impostor, un spectator de la marginea istoriei“. În amintirea lor „îţi vine să cauţi acea mulţime muncitoare, s-o simţi, s-o îmbrăţişezi cu toate puterile tale, să-ţi redea tot ce ai pierdut“. Din trecut se desprinde „o mulţime de oameni, despre care ai ce povesti în fiecare dimineaţă, întruna“. „Mulţime, care privită astăzi, nu-ţi mai spune nimic“. – Rică, trezeşte- te! Parcă vorbeai la început despre dezrădăcinarea ţăranilor, unde i-ai abandonat?.

Rică vrea Oscaruri şi filme despre Regele Mihai

Nici nu a ajuns bine actorul Gheorghe Ivaşcu ministru la Cultură, că publicistul nostru i-a adresat colegial un apel patetic: „să facem un film artistic despre Regele Mihai I“, cu ocazia Centenarului Marii Unirii. Că ar fi cazul „să dovedim că suntem un popor cu un ridicat potenţial creativ, care ştie să-şi cinstească istoria şi eroii“. După Rică, iniţiativa ar trebui să pornească de la ministru şi să aibă aplicare stringentă imediat, deoarece publicistul are o mare îngrijorare şi anume că „mentalul românesc din prezent, care şi aşa este debil rău şi confuz, este dominat de alte filme similare, dar schematice“. Solicită să nu se toarne un singur film, ci mai multe filme despre Regele Mihai. Măcar un serial. Ca o concesie, publicistul Rică propune să se facă filme şi despre ceilalţi regi ai României. Aici Rică apelează la argumentul imbatabil al lui Caţavencu, că dacă americanii câştigă Oscaruri cu filme despre preşedinţii lor, iar englezii câştigă Oscaruri cu filme despre regii lor, noi de ce să nu câştigăm un Oscar cu un film despre Regele Mihai? Englezii au câştigat recent un Oscar cu filmul The King’s Speech despre regele George al VI- lea al Angliei. L-aş întreba pe profundul literat şi ziarist inteligent Petre Barbu, cine să-l joace pe Regele Mihai? Pentru că acel actor trebuie să câştige Oscarul, nu Regele Mihai. Şi l-aş mai întreba ceva, ce legătură are Regele Mihai cu Centenarul? Oscarul pentru The King’s Speech nu a fost acordat pentru imaginea Regelui George, ci pentru interpretarea actorului Colin Firth. Am văzut filmul şi când am ieşit nu am strigat „Trăiască Regele George!“, ci „Trăiască Colin Firth!“ . Aş mai vedea o dată filmul, dar nu pentru rege, ci pentru marele actor. Mă apucă groaza când mă gândesc că ministrul poate decide să turnăm un serial despre Regele Mihai. Despre ce, că acesta nu a avut decât un singur speech, ca eveniment istoric din toată viaţa lui. Acela de la 23 august 1944. Mi-e teamă că turnând filmul, să nu-l considere englezii vreo parodie la filmul lor. Îndemnat de măreţia propunerii sale, publicistul Rică a adresat ministrului Ivaşcu un îndemn final: „Faceţi filme, pentru ţară şi Rege!“. Du-te, mă!

Comentarii Facebook
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.