Contactează-ne

Actualitate

Un proiect de autostradă, un deputat şi doi primari

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ deputatul Bulai le cere primarilor de Roman şi Săbăoani să „aducă” A7 prin localităţile lor

În România, ţara în care Autostrada Unirii are… o lege minunată drept certificat de naştere, dar ea, autostrada, lipseşte cu desăvîrşire în realitate, un deputat, de la USR, pe numele său Iulian Bulai, ceartă doi primari, de Roman şi Săbăoani, pentru că refuză ca o altă autostradă, care e tot pe hîrtie deocamdată, să treacă prin localităţile pe care le păstoresc.

Nu spunem că apelul deputatului nu e unul de esenţă, însă absurdul situaţiei este evident: nu avem autostrăzi, în Moldova, dar avem legi şi dispute politice pe marginea… proiectelor de autostrăzi. Ceea ce o fi bine. Revenind la deputatul USR, aflăm dintr-un comunicat de presă cum că „Iulian Bulai le cere primarilor din Municipiul Roman și comuna Săbăoani să își revizuiască poziția și să militeze pentru ca viitorul traseu al autostrăzii Ploiești – Pașcani să cuprindă și cele două unități administrativ teritoriale pe care le conduc.

Apelul deputatului nemțean vine în contextul în care în această perioadă se va decide ce variantă de traseu, din cele trei disponibile, va avea Autostrada A7 pe teritoriul județului Neamț. La o dezbatere publică din 11 martie, desfășurată la Consiliul Județean Neamț, reprezentanții administrațiilor publice din Roman și Săbăoani au menționat că nu doresc varianta cu ruta cea mai apropiată de localitățile lor deoarece există niște planuri de investiții pentru acea zonă, preferând astfel varianta cea mai îndepărtată, cu nod în județul Iași, după Castelul de Apă”.

Şi zice deputatul cu pricina: ”E crucial pentru județul Neamț ca ruta autostrăzii A7 să fie cât mai aproape de Roman și de zona metropolitană. Există accesibilitate potrivită, iar construcția autostrăzii conform variantei de traseu din apropierea Romanului va ajuta zona să crească din punct de vedere economic.

Fac apel către cele două administrații locale să își revizuiască pozițiile. Ne va fi mult mai ușor să ne conectăm și vor fi create mai multe oportunități de investiții. Mai mult decât atât, noua autostradă va putea funcționa și ca o șosea de centură, care acum ne lipsește. Am așteptat 30 de ani această autostradă, nu trebuie să dăm cu piciorul acestei șanse.

Apreciez că există planuri de investiții, rezidențiale și industriale, însă consider că în avantajul nemțenilor ar trebui să fie prioritară găsirea unor soluții alternative pentru relocarea acestora și nu pentru cel mai favorabil traseu al autostrăzii pentru noi”. Sigur că, jurnalistic, se naşte întrebarea: oare ce motive, alea cu investiţiile nu le credem nici în somn, or fi avut primarii în cauză să opteze pentru varianta „mai îndepărtată”?

Citește știrea
Un comentariu

Un comentariu

  1. VLAD

    3 iulie 2020 at 7:16 PM

    Din cauza acestor iresponsabili si vremelnici politruci nu o sa se construiasca nimic in judetul Neamt .Daca nu prezentam proiecte indraznete pentru acest judet , ramanem in urma tot mai mult.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

ATENȚIE: Restricționări ale circulaţiei rutiere în municipiul Piatra-Neamț în perioada următoare

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

În urma solicitării făcute de SC Drupo Neamț SA pentru a putea desfăşura lucrări pentru dezafectarea rețelei electrice aeriene fir contact troleibuze, se va restricționa circulaţia vehiculelor în perioada 23.10.2020 – 18.12.2020 , în intervalul orar 18:00 – 06:00, alternativ pe tronsoane, pe următoarele străzi: Bd. G-ral. N. Dăscălescu, Bd.Traian, Str. Orhei, Str. Mihai Viteazu, Str.Dărmănești, Str.1 Decembrie 1918, Bd. Decebal, Piața M. Kogălniceanu, Bd. Republicii Str. Petru Movilă, Str. Bistriței, Bd. 9 Mai și Piața Gării.

Asigurarea semnalizării rutiere se va face de SC Drupo Neamț SA, iar urmărirea restricționării circulaţiei se face de Biroul Rutier din cadrul Poliţiei Municipiului Piatra-Neamţ şi Poliţia Locală.

Citește știrea

Actualitate

Spitalul de la Leţcani, o “ruină” de peste 13 milioane de euro?

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

Altă ştire tristă: “Zeci de persoane confirmate cu virusul SARS- COV-2 și internate în spitalul mobil de la Lețcani îndură frigul în interiorul containerelor medicale. În cursul zilei de 20 octombrie 2020, în containere s-a înregistrat o temperatură de numai 13 grade Celsius și bolnavii au tremurat de frig. Maricel Popa, fostul președinte al Consiliului Județean Iași, a achiziționat un spital din bani publici cu mari probleme: stațiile de oxigen nu funcționează, instalațiile de climatizare scot un zgomot asurzitor, iar echipamentele par a fi la mâna a doua”. Sursa: www.bzi.ro

Aşadar, după amânări şi amânări, după festivisme greţoase şi mincinoase făcute doar pentru voturi, după cheltuirea a 3,3 milioane de euro din banii nemţenilor, cu ce ne-am ales: cu un spital cu multe probleme, în care amărâţii internaţi cu COVID-19 tremură de frig la orice pană de curent.

Cât despre Secţia ATI, aia extrem de importantă, acolo unde s-ar fi putut salva vieţi ale pacienţilor cu forme grave, lucrurile stau aşa din informaţiile apărute în spaţiul public: ni s-au promis şi am plătit pentru peste 100 de paturi, DSP a avizat 48 de paturi, dar s-a ajuns la doar 24 de paturi pentru că nu funcţionează staţiile de oxigen.

De ce nu funcţionează? Pentru că nu s-a ocupat nimeni de întreţinerea lor în stare de funcţionare. Normal, toţi erau ocupaţi să taie panglici, să se pozeze din toate poziţiile şi să se milogească după voturi.

Penibil? Nu. Normal. De ce normal? Pentru că asta merităm. Lipsa noastră de reacţie ce ne caracterizează încă din anii de dinainte de pandemie, lipsa de coloană vertebrală şi lipsa curajului de a lua atitudine, faptul că am ridicat pupatul în fund al şefilor politici la rang de artă naţională ne-au dat şi ne dau clasa politică pe care o merităm: una plină de lepre şi de ciumaţi, de toate culorile, care ne cheltuie banul public pe spitale în care nu merg staţiile de oxigen, instalaţia de climatizare te asurzeşte când merge şi te transformă în stană de piatră când nu merge. Asta am votat, asta avem şi acum putem muri mulţumiţi că e doar din vina noastră.

Ştiţi ce e şi mai ironic? Că tot din banii noştri şi-au plătit politicienii pozele făcute triumfalist în faţa unui spital care a costat milioane de euro, dar se dovedeşte a fi, iată, o ruină. Am plătit tot, de la cap la coadă, şi apoi i-am şi votat.

Pe final, întreb şi eu public pe “ai mei” politicieni din Neamţ: în “frigiderul” de la Leţcani, la ora aceasta, e vreun nemţean internat? Că 3,3 milioane de euro au dat nemţenii.

Citește știrea

Actualitate

COVID -19: Piatra Neamţ a trecut de pragul de 3 la mie

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ la Bicaz rata de incidenţă este de 3,6, la Girov de 3,7 ■ Taşca şi Tarcău, localităţile carantinate, au o rată de 3,24, respectiv 8,10 ■

Piatra Neamţ a trecut de rata de incidenţă de 3 cazuri de îmbolnăviri de COVID 19 la mia de locuitori, în ultimele 14 zile, fiind raportată joi, 22 octombrie o rată de 3,14, cu 436 de cazuri confirmate în ultimele 14 zile, dintre care 80 în spitale şi 356 cazuri comunitare. În localităţile carantinate din Neamţ, Taşca şi Tarcău, rata de incidenţă este de 8,10, respectiv 3,24. Alte localităţi cu rată peste 3 sunt Bicaz, cu 3,6 şi Girov, cu 3,7. Conform reglementărilor în vigoare, în maxim 48 de ore de la raportarea depăşirii indicilor, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă se va întruni şi va decide ce noi măsuri trebuie aplicate.

Citește știrea

Trending