Publicitate

■ manifestarea are rolul de a promova tradiţiile şi meşteşugurile locuitorilor din comunele învecinate oraşului Roman

Conducerea Primăriei Roman a inaugurat prima ediţie a Festivalului Expo Roman Metropolitan, ocazie cu care cele mai importante comunităţi locale au reuşit să-şi promoveze obiceiurile şi tradiţiile locului. Evenimentul a avut loc în prezenţa primarilor comunelor Trifeşti, Icuşeşti, Doljeşti, Boteşti, Gherăeşti, Cordun, Moldoveni şi a preşedintelui CJ Neamţ, Ionel Arsene. Primarul Lucian Micu a urat bun venit oaspeţilor şi a mulţumit primarilor din Asociaţia Roman Metropolitan pentru buna colaborare în organizarea primei ediţii a unei manifestări expoziţionale menită să promoveze valorile materiale şi culturale ale localităţilor din zonă. Meşterii populari au făcut demonstraţii practice, arătînd invitaţilor modul cum se lucrează la războiul de ţesut, cum se confecţionează mături din sorg, fiecare primar dînd explicaţii asupra conţinutului standului adus şi al obiceiurilor şi tradiţiilor din localităţile pe care le reprezintă. La standul comunei Gherăeşti, de exemplu, oaspeţii au fost invitaţi de gospodinele prezente să servească sarmale moldoveneşti, gătite în oale de lut, precum şi alivenci, pîine de casă, plăcinte poale-n brîu, toate stropite cu un pahar de rachiu din prune. „Vreau să vă felicit, domnilor primari, pentru iniţiativă şi să vă asiugur de faptul că noi, cei de la Consiliul Judeţean, sîntem deschişi pentru a ne asocia în astfel de proiecte. Este lăudabil pentru dumneavoastră că promovaţi tradiţiile şi obiceiurile din zonele pe care le reprezentaţi. Ţin să le mulţumesc domnilor primari prezenţi aici pentru disponibilitatea maximă de a fi participat la această primă ediţie a unei manifestări care promovează zona. Vă asigur pe toţi că vom fi alături de dumneavoastră în astfel de manifestări“, a declarat preşedintele CJ, Ionel Arsene. Organizatorii au considerat că manifestarea a fost reuşită şi este foarte posibil ca ea să capete continuitate în anii viitori.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.