Publicitate

■ în urma accidentului petrecut în intersecţia care duce spre Mărgineni au rezultat trei victime ■ toate erau femei, una dintre ele fiind în stare destul de gravă ■

Ziua de ieri, 8 februarie, a fost nefastă pe şoselele judeţului, în cîteva ore avînd loc două accidente de circulaţie soldate cu cinci răniţi. Primul s-a întîmplat în intersecţia „La papuc“, pe drumul Roznov – Mărgineni. Din cauze care sînt în curs de stabilire, un autobuz de transport în comun s-a ciocnit cu o dubiţă. La faţa locului au venit atît oamenii legii de la Rutier, cît şi pompierii militari. Nu a fost nevoie de descarcerare, însă din impact au rezultat trei răniţi. Este vorba de o femeie de 41 de ani, diagnosticată cu traumatism cranio-cerebral, aceasta fiind în stare mai gravă, plus alte două victime, femei cu vîrste de 48 şi 62 de ani. Rămîne de văzut care a fost cauza, fiind întocmit un dosar penale de vătămare corporală din culpă. Un alt eveniment rutier soldat cu două victime a fost la Roman. Din primele cercetari a rezultat că un bărbat de 35 de ani din Trifeşti, aflat la volanul unui autoturism, nu ar fi respectat semnificaţia indicatorului „Oprire“, intrînd în coliziune cu o altă maşină, condusă de un tînăr de 30 de ani, din Roman. Primul dintre şoferi şi pasagera din maşina lui, o femeie de 68 de ani, au fost răniţi şi au ajuns la spital pentru îngrijiri medicale. Conform procedurii, ambii conducători auto au fost testaţi alcooltest, iar în cazul tînărului de 30 de ani, rezultatul a fost pozitiv. Ambilor conducători auto li s-au reţinut permisele de conducere, pe numele primului fiind întocmit un dosar pentru vătămare corporală din culpă. În categoria incidentelor nedorite intră şi cel care l-a avut ca „protagonist“ pe un bărbat de 57 de ani, din Sagna. El a ajuns la spital cu arsuri după ce gazele scăpate dintr-o butelie au explodat. S-a întîmplat pe 6 februarie, în jurul orei 18, iar la intervenţie au participat pompierii de la Roman. Explozia nu a fost urmată de incendiu, însă proprietarul s-a ales cu arsuri pe membrele superioare.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.