Publicitate

Nu mă puteţi contrazice: nu e deloc uşor să fii bolnav în ziua de astăzi. Asta nu înseamnă că-i denigrez pe slujitorii medicinii actuale, ori că mă bat în piept, arătând cât a fost generaţia mea de grozavă şi ce multe a făcut. E adevărat că, după o viaţă întreagă petrecută cu şi printre pacienţi, m-am retras din activitate, dar asta nu înseamnă că mi-am uitat profesia. Sunt la curent cu progresele medicale şi, mai ales, cu problematica atât de vastă şi controversată a medicinii moderne la nivel mondial şi zonal, sunt nelipsit de la manifestările la care altădată aveam şi eu ceva de spus şi, dacă admit că mai practic un fel de medicină, aceea este una de consultanţă, de sfat medical, care îmi satisface vocaţia de profesionist. Nu refuz pe nimeni, o fac cu plăcere, dacă e nevoie mă deplasez la bolnav şi încerc să-i netezesc calea către o finalitate favorabilă. În context, sâmbătă dimineaţa (24 martie – n.r.), înainte cu puţină vreme de a aşterne pe hârtie rândurile de faţă, un distins concetăţean (din generaţia mea, nume de rezonanţă pentru comunitatea noastră, care a pus umărul din greu pentru progresul ei şi căruia i se datorează bună parte din cele existente astăzi în urbea noastră) mi-a telefonat, rugându-mă să mă interesez de o fostă subalternă, ingineră de prestigiu a fostului CFS Săvineşti, internată în secţia de ATI a Spitalului Judeţean. Mi-am dat seama că era vorba de un caz mai grav, încurcat ori neelucidat şi trebuie să spun că interlocutorul meu îmi amintea – nimic nou sub soare – de un oarece dezinteres în îngrijirea acordată. Ca unul care nu mi-am uitat niciodată obârşia profesională şi nici apartenenţa de breaslă, m-am grăbit să neg o asemenea posibilitate pentru secţia respectivă, unde bolnavii beneficiază de cea mai calificată asistenţă, sunt monitorizaţi minut cu minut, dar i-am promis că am să mă interesez despre cazul în speţă, cu atât mai mult cu cât o cunoşteam pe acea doamnă care a fost, fără nici un fel de exagerare, unul dintre promotorii fibrelor sintetice din România. Am pus mâna pe telefon, am ajuns la secţia cuvenită, m-am recomandat şi mi-am spus păsul. Asistenta sau cine a ridicat receptorul – corect din partea ei – mi-a spus că medicul de gardă, V. G., este aproape şi îmi poate oferi datele cele mai competente. Când colegul a răspuns la telefon, m-am prezentat din nou, cu respectul cuvenit unuia care ţine în mâinile sale destinul şi viaţa unora dintre noi, mi-am cerut iertare că îl deranjam şi i-am adus la cunoştinţă că mă interesam de pacienta I.A. -În ce calitate? – ??????? M-am blocat. Am crezut că n-am înţeles, că n-am auzit… dar întrebarea s-a repetat: -În ce calitate? Nu mai era de glumă. Am derulat, cu viteza fulgerului, toate eventualităţile care mi-ar fi îngăduit să mă interesez de o bolnavă şi… am îngăimat: -Ăăă… ââââ… prieten de familie… cunoştinţă… am colabo… Răspunsul a venit prompt ţi categoric: -Nu vă pot da nici o informaţie. Datele sunt secrete şi numai familia are dreptul… -????? -Aşa e legea…, legea… nu ne permite… Ce puteam să fac? Respectul pentru lege… am renunţat… -Vă mulţumesc, domnule doctor… vă mulţumesc… vă mulţumesc DOMNULE DOCTOR… de o sută de ori vă mulţumesc… şi am închis. Domnule doctor (regret, dar coleg nu vă pot numi) V.G. Nu ştiu dacă, dincolo de Prut, în timpul în care v-aţi format ca medic şi cetăţean, v-a explicat cineva că, în afară de legile scrise, mai există şi altele, nescrise, care sunt subordonate umanismului, au aceeaşi putere de circulaţie ca şi cele prevăzute în Codul penal şi se cer respectate în egală măsură. Ele sunt cam aceleaşi pentru toate domeniile de activitate, nu au duritatea celorlalte şi sunt mult mai uşor de respectat. Sunt legile bunei-cuviinţe şi ale respectului faţă de semeni, şi ar fi spre folosul tuturor ca, în relaţiile interumane, să ni le însuşim în paralel cu cele stipulate prin litera legii. Am cunoscut multe personalităţi ale vieţii medicale din Republica Moldova şi am rămas profund impresionat de modul în care înţelegeau să profeseze cu respect deplin faţă de om şi faţă de ceea ce înseamnă suferinţa acestuia. Se pare însă că dumneavoastră, domnule V.G., nu faceţi parte dintre mlădiţele acestora. Să mai pun la socoteală politeţea, ca dovadă a educaţiei, cu care suntem datori să-i tratăm pe cei din jur? Ţin să vă amintesc, dacă nu ştiţi, că o fărâmă cât de mică din pâinea pe care o mâncaţi dumneavoastră şi familia dumneavoastră mi se datorează şi mie, activităţii şi eforturilor mele de-a lungul celor 45 de ani petrecuţi între zidurile spitalului în care lucraţi în prezent. Mai aflaţi că, dacă astăzi beneficiaţi de condiţii bune, civilizate, pentru a vă practica profesia, condiţii pe care nu le-aţi avut în altă parte şi de care nici eu şi nici generaţia mea nu am avut parte, se datorează şi altora ca mine, care s-au zbătut în tinereţe pentru ca măcar cei din viitor să se poată bucura ele. Lumea nu a început cu dumneavoastră. Indiferent de starea în care vă aflaţi în acel moment, şi chiar asaltat fiind de alte solicitări, nu aveaţi dreptul să vă uitaţi statutul de medic şi să vă manifestaţi ca un pieţar. Aveaţi datoria să găsiţi o formulă civilizată de răspuns. Cum să pot crede că sunteţi interesat şi că faceţi ce trebuie pentru bolnavii dumneavoastră, când vă irită până şi cineva care vi se adresează la modul cel mai civilizat posibil? Cum ar fi trebuit să procedez? Să vă prezint o biografie de care nu mă pot simţi ruşinat? Să vă prezint fişa cu câţi bolnavi am îngrijit, cu ce titluri am fost onorat sau câte academii m-au acceptat? Dacă-mi indicaţi o adresă, vă pot oferi un CV detaliat, cu realizări pe care vi le doresc şi dumneavoastră, dar care s-ar putea să se lase aşteptate, posibil tocmai din cauza interpretării greşite a standardului social pe care ni-l conferă profesia. Personal, nu mi-aş fi permis o asemenea mostră de inabilitate (folosesc un termen blând) faţă de un (fie şi fost) coleg. Cum vă adresaţi oare unui necunoscut? Sau poate aţi fi preferat să mint, spunându-vă că sunt, spre exemplu, fratele pacientei. N-aveaţi cum să verificaţi şi am fi fost în „deplină legalitate“. Nu vă fac un proces de intenţie, dar poate că unii tineri urmaşi ai lui Hipocrate, şi nu doar aceştia, vor citi şi vor considera că, din povestea asta, ar avea ceva de învăţat. Câtusi de puţin. P.S. Din nefericire, inginera Iulia Amălinei, ilustră reprezentantă a industriei chimice şi a generaţiei care a creat platforma chimică Săvineşti, ne-a părăsit pentru totdeauna. Fie-i ţărâna uşoară!

loading...

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.