Publicitate

■ un băcăuan care, în loc de mîna dreaptă, are un ciot, colindă oraşele României cîntînd la orgă ■ cînd avea 35 de ani şi-a pierdut o parte din braţ într-un accident de muncă ■

Trecătorii care aveau drum prin Piaţa Roman Vodă duminică, 21 octombrie, puteau auzi acordurile liniştitoare ale unei melodii din perioada interbelică interpretată la orgă de un om care în loc de mîna dreaptă avea un ciot. Oamenii treceau, ascultau şi unii aruncau într-o cutiuţă cîţiva leuţi… acolo. Artistul stradal mulţumea politicos şi continua să cînte. Curiozitatea jurnalistică ne-a făcut să ne apropiem şi să discutăm cu trubadurul care cînta şlagăre interbelice atît de frumos, doar cu mîna stîngă. Am aflat că nu e un oarecare, ci un absolvent al unei şcoli de artă populară, care a avut, cu ani în urmă, un accident cumplit de muncă, care i-a luat tribut o parte din mîna dreaptă. „Aveam doar 35 de ani şi lucram la Fabrica Metalurgica din Bacău, ca electrician. Într-o bună zi mi-am pierdut antebraţul în timp ce încercam să repar o instalaţie electrică. Am mulţumit lui Dumnezeu că n-a fost mai rău şi că nu am murit electrocutat. Aveam două fete de ţinut în şcoală şi a trebuit să mă adaptez. Mi-au făcut o pensie de invaliditate, dar e foarte mică. Cum aveam şcoala populară de artă şi cîntam la mai multe instrumente, a trebuit să renunţ şi să învăţ să cînt la orgă. Am obţinut de la primărie atestat de artist stradal şi acum merg şi cînt în toate oraşele din ţară. Azi sînt la Roman, săptămîna trecută am fost la Cluj, apoi la Braşov şi tot aşa. Lumea trece, ascultă, unii se opresc şi îmi pun cîţiva lei în cutiuţă. Şi eu sînt mulţumit că pot să mai realizez un cîştig pe lîngă pensia cea mică“, ne-a mărturisit Viorel Gal. Bărbatul spune că se poate supravieţui şi cu o pensie de invaliditate de mizerie, pe care o oferă statul în „generozitatea“ lui, cel mai probabil echivalentă cu un ajutor social. Am încercat să aflăm cam care ar fi cuantumul unei pensii de invaliditate obţinută la tinereţe, şi am aflat că trubadurul nostru a fost încadrat în gradul al II-lea de invaliditate, pierzîndu-şi capacitatea de muncă, dar păstrîndu-şi pe aceea de autoîngrijire. Atunci cînd a avut accidentul avea un stagiu de cotizare de 11 ani şi statul i-a calculat 0,55 puncte la fiecare an cît a cotizat la Casa de Pensii. Acum are 58 de ani şi mai trebuie să aştepte încă şapte ani pînă la împlinirea vîrstei standard de pensionare, vîrstă la care acelaşi stat grijuliu îi va mai acorda cîteva sute de lei la pensia de drept. Dar în societatea democratică echitabilă, cu mii de pensii speciale pentru demnitari de tot rangul, asemenea oameni nu au dreptul să trăiască decent. Curat echitate socială…

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.