Contactează-ne

Actualitate

Triplul asasinat: două milioane de euro

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ două milioane de euro cer părinţii Monicăi Buliga de la ucigaşul fiicei lor şi a celor doi nepoţi ■ cei trei au fost omorîţi în somn, în noaptea de 26/27 martie, în apartamentul lor din Braşov ■ autorul, Florin Buliga, se află la Spitalul Penitenciar Jilava, şi urmează să fie expertizat psihiatric ■

Florin Buliga, cel care şi-a ucis soţia şi cei doi copii la finele lunii martie, ar putea fi obligat la plata unor daune enorme, dacă judecătorii vor accepta cererea de despăgubiri depusă de familia soţiei ucigaşului, Moniga Buliga, de loc din judeţul Neamţ. Părinţii Monicăi s-ar fi constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 2 milioane de euro, conform antena3.ro. Socrii lui Florin Buliga s-au ocupat de înmormîntarea victimelor triplului asasinat, fiica şi cei doi nepoţi, de 18 şi 14 ani, cu toţii fiind aduşi în Neamţ. Urmărirea penală în acest caz nu este încă finalizată şi în acest moment Florin Buliga se află la Spitalul Penitenciar Jilava, urmînd a fi expertizat psihiatric la Institutul de Medicină Legală Mina Minovici din Bucureşti. Ancheta trebuie să stabilească dacă în momentul comiterii triplului asasinat inculpatul avea reprezentarea faptelor sale, sau nu. Dacă va fi găsit cu discernămînt, adică a ştiut ce a făcut, Buliga va fi inculpat, iar dacă va fi declarat vinovat, poate primi cea mai aspră pedeapsă prevăzută de legistaţia penală în vigoare, detenţie pe viaţă. În caz contrar, dacă se va ajunge la concluzia că avea discernămîntul abolit, va fi internat într-o clinică de specialitate. Pe 20 aprilie, Tribunalul Braşov a prelungit cu 30 de zile mandatul de arest preventiv pentru Buliga, iar inculpatul nu a contestat măsura care este valabilă pînă la data de 26 mai. Reamintim că în noaptea de 26/27 martie, afaceristul Florin Mircea Buliga (43 de ani) şi-a ucis soţia, Monica, şi pe cei doi copii, Ioana (18 ani) şi Ştefan (13). Cu cîteva ore înainte de a comite tripla crimă, Biliga a mers la serviciu, la firma pe care o deţinea împreună cu soţia, apoi în jurul prînzului s-a urcat în maşină şi a ajuns la Mănăstirea Şinca Veche. Acolo a stat circa 45 de minute, timp în care s-a rugat şi a asistat la o prezentare pe care una din maici o făcea turiştilor. A plecat apoi spre Braşov, iar pe drum a oprit şi a încercat să se sinucidă, înjunghiindu-se în piept cu un cuţit de vîntoare. Nu şi-a provocat decît o rană superficială. Şi-a continuat mersul spre oraş, dintr-o piaţă cumpărînd o orhidee albă. A ajuns acasă în jurul orei 21.30 şi i-ar fi povestit soţiei că a încercat să se sinucidă, însă femeia nu l-a crezut şi i-a spus că nu se simte bine. A fost momentul în care ucigaşul i-a propus să-i facă un masaj pe masa specială care o aveau în casă. „A povestit în timpul audierilor că a aşteptat ca femeia să adoarmă pe masa de masaj şi apoi a înjunghiat-o de trei ori în piept cu acelaşi cuţit cu care a încercat să se sinucidă. A învelit-o apoi cu o pătură şi i-a aşezat pe piept orhideea albă. În tot acest timp, el suţine că fiul era în altă cameră. A mai povestit că s-a mai rugat un timp, după care şi-a sunat fiica, iar fata i-a spus ca vine imediat acasă. Odată ajunsă la domiciliu, fata i-a spus că este obosită şi că merge la culcare. A aşteptat pînă la ora 24.00, după care şi-a înjunghiat fiica de opt ori, tot în zona inimii. Apoi a mers în camera băiatului, pe care l-a înjunghiat de trei ori. A lăsat cuţitul pe patul băiatului“, declara Daniel Dancă, procuror de caz. Tot la anchetă, Florin Buliga a susţinut că a stat acasă pînă la ora 1, apoi a plecat la firmă unde a stat pînă în zori. Şi-a sunat o verişoară de la Bucureşti şi i-a spus ce a făcut, dar n-a fost crezut. Apoi a sunat un prieten căruia i-a dat amănunte despre triplul asasinat. Nici acesta nu l-a crezut însă i-ar fi spus să meargă la poliţie, lucru care s-a petrecut în jurul orei 13. Ulterior, magistraţii l-au arestat sub acuzaţia de omor calificat, una pentru care inculpatul riscă închisoarea pe viaţă. Florin Buliga a avut probleme cu alcoolul, însă s-ar fi lăsat în urmă cu un an. Însă avea probleme cu drogurile, stupefiante fiind găsite în maşina sa, deşi a susţinut că în acea zi nu s-a drogat. „El consideră că le-a făcut un bine membrilor familiei. A mai afirmat că, după ce i-a ucis pe fiecare în parte, ar fi comunicat telepatic cu sufletele lor, care i-au transmis ca sînt bine“, a mai spus procurorul Dancă. Trupurile celor trei victime au fost înhumate vineri, 30 martie, în satul Totoieşti, din comuna Ţibucani, unde locuieşte familia Munteanu, părinţii femeii ucise de soţ.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

“Moldova vrea autostradă!”, politicieni luaţi la rost de Ziua Unirii Principatelor

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ romaşcanul Bogdan Roman, membru al Asociaţiei "Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei", a participat, vineri, 24 ianuarie, la "sabotarea" manifestărilor legate de Mica Unire

Membrii Asociaţiei “Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei” şi o parte dintre activiştii unor organizaţii civice afiliaţi la mişcarea “Împreună pentru A-8” au ţinut ca, vineri, 24 Ianuarie, de ziua Micii Uniri, să le reamintească politicienilor adunaţi la Iaşi că moldovenii s-au săturat de promisiunile neonorate ale “şefilor” de la Bucureşti.

Printre politicienii care au participat la manifestările de la Iaşi au fost: preşedintele Klaus Iohannis, premierul Ludovic Orban, oficialităţi centrale şi locale.

Pe bannerele activiştilor prezenţi, printre care s-a numărat şi romaşcanul Bogdan Roman, a stat scris faptul că moldovenii s-au săturat de ceremonii sterile şi de promisiuni neonorate de a scoate Moldova din sărăcie. S-au săturat de centralizarea deciziilor la Bucureşti, decizii care privesc populaţia plătitoare de taxe şi impozite, luate doar în birourile de la Capitală.

S-au săturat de politicile publice incoerente ale unei clase politice incapabile să ia măsuri benefice pentru această ţară. “Demersul nostru de astăzi este firesc din perspectiva scopurilor noastre şi anume apărarea intereselor Moldovei. Sîntem nevoiţi să ieşim în stradă, acum, sub guvernul liberal, cum am ieşit şi anul trecut cînd la putere era PSD-ul.

Politicienii de la Bucureşti, acompaniaţi de cei locali, fac promisiuni peste promisiuni că vor lua măsuri pentru dezvoltarea Moldovei, că vor face autostrăzi, că vor întreprinde demersuri pentru atragerea, pentru încurajarea investiţiilor în economia regiunii. Toate acestea rămîn vorbe goale.

Ne este clar că politicienii de la centru pur şi simplu nu înţeleg ce se întîmplă aici. Nu înţeleg că Moldova este izolată, că decalajele de dezvoltare se adîncesc, în loc să se estompeze, nu înţeleg că Moldova se depopulează, că oamenii pleacă în masă în alte părţi, dar mai ales în străinătate.

Aşteptăm de la politicieni soluţii pentru ieşirea din subdezvoltare a Moldovei, în mod particular pentru construirea autostrăzilor. Pe scurt le cerem să fie responsabili”, a declarat Dorin Dobrincu, preşedintele Asociaţiei “Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei”, citat de Bogdan Roman, pe pagina sa de socializare. Acesta spune că astfel de acţiuni vor continua pînă cînd Moldova va deveni, cu adevărat, o prioritate pe agenda politicienilor.

Citește știrea

Actualitate

Judecătorii nemţeni, despre munca lor

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ un magistrat nemţean analizează încărcătura de dosare pe fiecare judecător din judeţ ■ 43 de judecători încadraţi efectiv în 2019 au avut de judecat 204.732 de dosare ■

Magistratul Alina Mihaela Niţă, din Piatra Neamţ, a realizat, pe pagina sa de socializare, o analiză, bazată pe cifre, a muncii unui judecător de la cele patru instanţe din judeţ, subliniind volumul uriaş de muncă.

“Un judecător din Piatra Neamţ, Roman, Tîrgu Neamţ munceşte cît pentru doi din România şi cît pentru 10 din alte ţări europene. Dacă toate posturile de judecător din ţară ar fi ocupate, un judecător ar trebui să judece 882 dosare pe an, dar, cum nu sînt, judecă 1.500-1.600 dosare pe an.

În Germania nu au mai mult de 100 de dosare pe an, dar na, poate nemţii sînt mai puţin procesomani sau poate au legi mai clare şi mai puţine, fiind accesibile tuturor. Dacă un dosar are în medie 100 de file scrise de părţi, avocaţi şi experţi, pe care obligatoriu trebuie să le parcurgă cu atenţie, plus legea aplicabilă, plus jurisprudenţă, decizii date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de către Curtea Constituţională a României, oare cîţi kilometri de pagini citeşte un judecător român pe an?”, se întreabă, retoric, judecătoarea Alina Mihaela Niţă.

Aceasta prezintă apoi o situaţie statistică oficială a numărului de dosare pe care le are de judecat, anual, un judecător la instanţele nemţene, cu referire concretă la dosarele aflate pe rol în 2019. La Judecătoria Piatra Neamţ în organigramă sînt 20 de posturi cu un volum de 24.075 dosare şi o încărcătură pe schemă (volum efectiv) de 1.203,8 dosare pentru fiecare judecător.

La Judecătoria Roman în schemă sînt 11 judecători, care au avut în lucru anul trecut 13.319 dosare, cu un volum efectiv de 1.210,8 dosare pe cap de judecător. Judecătoria Tîrgu Neamţ a avut în 2019 de judecat 7.095 de dosare, cu cei 7 judecători în schemă şi un volum efectiv de 1.013,6 dosare.

La instanţa din Bicaz sînt în schemă 5 judecători, cu un volum efectiv de 3.818 dosare, ceea ce înseamnă, teoretic, o încărcătură de 763,6 dosare per judecător. Deci în 2019 în judeţul Neamţ au fost în lucru 204.073 dosare, cu o schemă de 2.313 posturi şi cu un volum efectiv de 882,3 dosare.

Judecătoarea Alina Mihaela Niţă realizează apoi o analiză a încărcăturii de dosare în funcţie de numărul de judecători care au lucrat efectiv în 2019 în instanţele nemţene, motivat de faptul că la fiecare instanţă au existat situaţii particulare, de judecătoare aflate în concediu de maternitate şi ulterior de creştere a copilului.

Astfel, la Judecătoria Piatra Neamţ au fost în lucru 24.075 dosare, numărul posturilor efectiv ocupate fiind de 16,1 ceea ce presupune o încărcătură efectivă de 1.495,3 dosare. La Judecătoria Roman în 2019 au existat pe rol 13.319 dosare, repartizate pe 7,9 judecători, aceştia avînd o încărcătură efectivă de 1.685,9 dosare.

La Judecătoria Tîrgu Neamţ, aceeaşi sursă susţine că 7.095 dosare au fost judecate de 4,9 judecători care au avut o încărcătură de 954,5 dosare. Cît priveşte Judecătoria Bicaz, anul trecut cei 4 judecători au avut în lucru 3.818 dosare cu o încărcătură de 954,5 dosare pentru fiecare magistrat.

Analiza magistratului nemţean este realizată pe fondul discuţiilor despre pensile speciale ale judecătorilor, care se vor eliminate otova de către clasa politică. De reamintit faptul că posibilitatea eliminării pensiilor speciale a dus la acţiuni de protest din partea judecătorilor, măsuri adoptate în Adunarea Generală a Judecătorilor din cadrul Curţii de Apel Bacău, instanţă căreia îi sînt arondate şi judecătoriile din Neamţ, respectiv Tribunalul Neamţ.

Judecătorii Curţii de Apel Bacău şi-au exprimat un punct de vedere motivat de iminenta abrogare a dispoziţiilor legale care consacră pensia de serviciu, din perspectiva independenţei şi afectării statutului constituţional al judecătorilor, constatînd că soluţia politică afectează în mod grav independenţa judecătorilor, pensia de serviciu a magistraţilor fiind parte integrantă a stabilităţii financiare a acestora, susţin magistraţii.

Printre măsurile stabilite ce au fost luate a fost şi aceea de suspendare zilnică a activităţii instanţelor, în perioada 22-23 ianuarie, cînd activitatea a fost oprită între orele 11 şi 12, protest ce va fi reluat în aceeaşi formă şi în perioada 27-31 ianuarie. S-a elaborat şi o scrisoare deschisă semnată pînă vineri, 24 ianuarie de către 300 de judecători şi procurori la nivelul întregii ţări.

În documentul amintit se punctează şi faptul că salariile brute au crescut pentru toţi bugetarii din România prin mutarea taxelor , impozitelor şi contribuţiilor de la angajatori la angajaţi. Crescînd major salariul brut, pensile celor pensionaţi recent s-au mărit considerabil, ceea ce a fost o eroare legislativă care a condus la pensii mai mari decît salariul de referinţă în momentul ieşirii la pensie.

În acest sens magistraţii solicită Parlamentului şi Preşedinţiei propuneri de amendare a legislaţiei în vigoare pentru înlăturarea tuturor anomaliilor.

Citește știrea

Actualitate

Percheziţie la un contrabandist de ţigări

Știre publicată în urmă cu

în data de

Poliţiştii nemţeni au efectuat o percheziţie, pe 24 ianuarie, la locuinţa unui bărbat, în vîrstă de 49 de ani, bănuit de contrabandă cu ţigări.

“În urma unei percheziţii domiciliare efectuate pe raza localităţii Horia, poliţiştii au descoperit ţigarete şi alte bunuri, susceptibile a fi provenite din contrabandă. La data de 24 ianuarie, poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Dulceşti au efectuat o percheziţie pe raza localităţii Horia, la locuinţa unui bărbat de 49 de ani. Întrucît din investigaţiile desfăşurate de poliţiştii a rezultat faptul că acesta ar fi susceptibil de comiterea infracţiunii de contrabandă, pe numele său a fost emis de către Judecătoria Roman, un mandat de percheziţie domiciliară.

În urma descinderilor efectuate la locuinţa acestuia, poliţiştii au descoperit peste 120 de ţigarete, pentru care bărbatul nu deţinea documente de provenienţă. Pe parcursul efectuării percheziţiei, la sediul unei societăţi comerciale administrate de bărbatul în cauză, poliţiştii au descoperit un aparat de confecţionat ţigarete, aproximativ 270 de grame de tutun mărunţit, 5 ţigarete şi peste 190 de filtre.

Produsele din tutun şi bunurile descoperite au fost ridicate de poliţişti, în vederea indisponibilizării. Poliţiştii au demarat cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de contrabandă”, au comunicat reprezentanţii IPJ Neamţ.

 

FOTO: generică

Citește știrea

Trending