Publicitate

Aproape 500 de răniţi, din care cel puţin 70 au fost spitalizaţi, cam acesta e bilanţul execuţiei ordonate de Liviu Dragnea, la intens mediatizatul (mai ales pe reţelele de socializare) protest al diasporei. Au existat într-adevăr şi provocatori, cei care au generat actele de violenţă. Pe aceştia i-aş încadra în mai multe categorii: huligani, posibil interlopi, angajaţi chiar de către PSD să provoace violenţele, pentru a avea apoi justificarea reprimării în forţă (modelul de acţiune nu ar fi nou), apoi ar fi chiar jandarmii, care au avut o atitudine provocatoare de la început, făcând exces de zel, dând cu lacrimogene periodic, mai mult cu rol de intimidare, chiar dacă victime erau oameni nevinovaţi şi neagresivi, şi în final, desigur, ar mai fi şi categoria restrânsă a protestatarilor care nu au mai rezistat şi au răspuns cu violenţă. A fost o încercare de represiune, a opoziției și a societății civile, ordonată politic. Sute, mii de oameni gazaţi, stropiţi de tunurile cu apă, atacaţi cu grenade neletale, majoritatea lor veniţi de la mii de kilometri distanță pentru a manifesta pașnic, dar hotarât, tocmai împotriva disprețului afișat de penalii care conduc în acest moment România. Copii sufocaţi şi vomând în urma gazelor inhalate, tineri pierzându-şi cunoştinţa, persoane cu dizabilităţi aflate în cărucior, trântite pe jos, oameni cu mâinile ridicate, fără apărare, bătuţi fără milă de mai mulţi jandarmi odată. Acesta e tabloul „mineriadei“ lui Dragnea. Ca bonus, oameni răniţi şi asistente medicale atacaţi cu gaze lacrimogene chiar în interiorul salvării. Nici în cele mai neconvenţionale, atroce razboaie, salvările, Crucea Roşie, personalul medical care ajuta răniţii nu sunt atacaţi sau puşi în pericol. Poate doar în Siria, unde toată lumea se războieşte cu toată lumea, să mai vezi voluntarii de la White Helmets intervenind direct sub bombardamentele dezaxatului de Assad. Dragnea este începând de azi un Assad, un Erdogan proţăpit în mijlocul Uniunii Europene, un dictator care nu va pregeta să tragă şi cu gloanţe adevărate în propriul popor. Nu e nicio exagerare şi nicio figură de stil. A declarat-o chiar el, textual, că va merge până la capăt. Ca atare, pentru a scăpa de puşcărie, este în stare de orice. Niciun dictator nu ar avea însă sorţi de izbândă, dacă nu ar fi susţinut de o clică obedientă, iar în 10 august, sclavii lui Dragnea au fost cei din Jandarmeria Română, o instituţie care merită desfiinţată, la fel cum s-a întâmplat şi cu forţele speciale Berkut din Ucraina, după revoltele de acolo. Au jandarmii scuza că „au şi ei familie şi o pâine de pus pe masă şi că trebuie să execute ordinele primite“? Nu, după cum ne-a arătat istoria, în urma procesului de la Nurnberg, ofiţerii nazişti nu au primit clemenţă pentru că ar fi fost obligaţi să execute ordinele de sus. Personalului militar îi este interzis să execute ordine care contravin legilor interne, normelor conflictelor armate şi convenţiilor internaţionale la care România a aderat. În consecinţă, militarilor, deci şi jandarmilor, nu li se poate imputa refuzul executării unor astfel de ordine. Acest lucru, în practică, nu se va întâmpla însă niciodată. Românii din aparatul bugetar, şi nu numai, sunt atât de comozi şi îndepărtaţi de tot ceea ce înseamnă spirit de sacrificiu, încât până şi pierderea unui job călduţ la stat li se pare o jertfă prea mare. În plus, spiritul obedient, înscris probabil în ADN-ul nostru românesc, îi va determina mereu pe jandarmi, şi în general, pe orice angajat din serviciile de represiune statală, să execute ordinele primite, fără să crâcnească, ba chiar făcând exces de zel. Jandarmeria Română nu merită astăzi decât cel mai adânc dispreţ. Au devenit nişte sclavi ai unor analfabeţi. La fel ca în comunism, nicio diferenţă. Şi tot la fel ca în comunism, am sesizat instaurarea fricii. Mulţi ezită să fie vocali în aceste momente, se tem, că direct sau indirect, poziţia socială şi viaţa de zi cu zi le poate fi afectată. Bugetarii pot fi daţi afară din sistem, deci sunt în mod direct şantajabili. Cei din sistemul privat pot înfrunta şicane de tot felul de la anularea intempestivă a contractelor pe care le aveau cu statul, până la inspecţii ale ANAF-ului, efectuate în dublu scop, punitiv şi de descurajare. Aceste lucruri s-au întâmplat deja şi în ultimele luni. Şi atunci? Nici măcar influencerii, cântăreţii, sportivii arhicunoscuţi, vedetele de orice fel nu au adoptat la unison un discurs de condamnare a ceea ce se întrezăreşte deja drept dictatura fiului de miliţian din comuna Gratia (iată, ce nume predestinat). Singura excepţie notabilă este Tudor Chirilă, care de câţiva ani are un discurs caustic la adresa PSD, dar în rest, linişte aproape totală, nici măcar Simona Halep, un personaj iubit de milioane de români, nu a îndrăznit să se lupte cu hidra roşie, atunci când a avut ocazia. De altfel, în ciuda impresiei generate de reţelele de socializare, tind să cred că majoritatea românilor sunt mulţumiţi în ţara lor. În jur de o treime din cele 4,5 milioane de salariaţi sunt bugetari, mare parte cu salarii bune şi foarte bune, fiindcă PSD a avut grijă de asta, sacrificând proiectele de investiţii, domenii precum cercetarea şi împrumutându-se masiv din exterior. Aşadar, singura lor grijă e să tacă din gură, în condiţiile în care vechimea de pe cartea de muncă curge liniştit, între două cafele, şi propria incompetenţă nu le lasă prea multe alte alternative de lucru în mediul privat. Ar mai fi şi cei 5,5 milioane de pensionari, care se bucură pentru fiecare leu în plus la pensie, pe care PSD-ul li l-a aruncat ca unor câini flămânzi, dar credincioşi. Bătrâni încremeniţi în nostalgii comuniste, în perioada lor “de aur”, tot atunci fiind învăţaţi pentru prima dată ce înseamnă obedienţa şi recunoştinţa faţă de Partid. Apoi, sunt parlamentarii şi toţi politicienii de la nivelul administraţiei locale şi centrale, cu toate rubedeniile, amantele, prietenii, relaţiile şi afacerile lor, pe orizontală şi pe verticală, deci încă vreo câteva sute de mii. În România nimeni nu intră în politică în scopuri utopice, cum ar fi binele concetăţenilor, aşadar e firesc ca toţi aceştia să se înscrie, într-un fel sau altul, tot în categoria “mulţumiţilor”. Apoi, ar mai fi cei cu puţină educaţie, uşor de manipulat, cei izolaţi în comunitatea lor rurală sau din micile oraşe, în care preotul le spune în biserică pe cine să pună ştampila ca să le fie bine, şi chiar le este, în virtutea unui efect placebo năucitor. Sunt oamenii care se mulţumesc cu puţin, nu au aspiraţii înalte, necunoscând lumea şi posibilităţile ei infinite. Şi pe aceştia i-aş socoti undeva înspre 8-9 milioane. O ultimă categorie ar fi cea formată din românii dezinteresaţi total de politică, fără spirit civic, egoişti, care nu gândesc pe termen lung, cei pe care nu-i atinge nimic, atât timp cât nu-i doare stomacul de foame, români de toate vârstele şi categoriile sociale. Dacă stăm să tragem linie, nu cred că mai rămân decât cel mult vreun milion de nemulţumiţi, răspândiţi în toată ţara. Din această cauză, nu cred că vom vedea vreodată în România proteste mai mari de câteva sute de mii de oameni. Ce se poate schimba în aceste condiţii? Mă tem că nu prea multe. Cine mai speră în acest moment că dictatura analfabeţilor penali din PSD va lua sfârşit odată cu următoarele alegeri, indiferent că vorbim de cele prezidenţiale sau parlamentare, ar trebui să se gândească de două ori. Odată ce PSD a pornit pe acest drum, nu mai există cale de întoarcere. În calitate de organizator al viitoarelor alegeri, un nou moment noiembrie 1946 nu este exclus. Acelea au fost primele alegeri fraudate de comunişti, apoi, timp de aproape jumătate de secol această practică a devenit obişnuinţă. Alegerile, în acea perioadă de tristă amintire, erau hotărâte, deliberate şi şablonate şi se încheiau întotdeauna cu scorul de 99.9%. De aceea e nevoie în aceste momente, poate mai mult ca oricând, de o extindere a implicării civice şi sociale, de o conştientizare a pericolului. Dacă PSD e decis să meargă până la capăt, şi societatea ar trebui să se mobilizeze pentru a-l însoţi până acolo, şi chiar dincolo de el.

Nota redacţiei: În virtutea dreptului la liberă exprimare Monitorul de Neamţ şi Roman a decis să publice mesajele venite de la cititori referitoare la ceea ce s-a întîmplat pe 10 august. Fără a interveni asupra lor şi în măsura în care sînt formulate într-un limbaj nelicenţios şi nu reprezintă “atac la persoană”. Aceste articole de opinie vor fi publicate în secţiunea “Tribuna nemţenilor” şi reprezintă punctul de vedere al semnatarilor.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.