Contactează-ne

Prima pagină

Tribuna nemţenilor: Mai rău ca pe vremea lui Ceașcă

Știre publicată în urmă cu

în data de

Locuiesc în Piatra Neamț într-un bloc cu zece etaje. Înainte de decembrie 1989 era întrerupt iluminatul stradal, aveam lumină pe sponci în apartament, dar alimentarea cu energie electrică a casei scărilor și a liftului n-a fost întreruptă niciodată, cei din conducerea fostului IRE fiind conștienți de periculozitatea unei astfel de măsuri. Dar iată că joi, 08.11.a.c., pe la orele 13,30, pe când veneam cu sacoșele pline de la cumpărături, am constatat că liftul e blocat și că un tip meșterește ceva la tabloul electric. L-am întrebat ce se întâmplă și ce face de fapt. Mi-a răspuns senin că sistează furnizarea de curent electric destinat funcționării liftului, deoarece există restanțe la plată. L-am întrebat pe cine reprezintă. Pe un ton de Zeus atotputernic, mi-a comunicat că este de la Eon și că oprește iluminatul și pe casa scării. Total debusolată de neprevăzutul situației, l-am rugat să aștepte măcar până ce ajung la etajul unde locuiesc. Nu mi-a răspuns, iar când am trecut de primul etaj, m-am trezit în beznă, casa scării neavând vreo sursă de lumină din exterior. De-a dreptul panicată, am orbecăit pe scări până la ușa apartamentului și, instantaneu, m-am gândit ce s-ar fi întâmplat dacă în momentul acela am fi avut parte de soarta celor din blocul cu explozia din Mărăței. M-a ajuns din urmă o vecină care-și lumina calea cu telefonul și care, fiind mai în temă cu mersul treburilor din asociația noastră de proprietari, l-a sunat pe administrator. Acesta a declarat că factura este achitată de săptămâna trecută, că el n-a primit nici o somație din partea Eon și că trebuie să fie o eroare de înregistrare. Ulterior, tot el a comunicat că a fost la Eon Piatra Neamț, că a clarificat situația și că, cel târziu vineri până la ora 12,00, lucrurile se vor remedia. Ar fi fost prea frumos să fie și adevărat. În buna tradiție a spațiului nostru carpato-dunăreano-pontic, unde nimic nu e urgent pentru că nu dau turcii, căreia i se mai adaugă și zicerea conform căreia românul e răbdător din fire, nu s-a întâmplat nimic. Într-un final, se va afla dacă vina este a administratorului nostru sau dacă cineva de la Eon a dispus în mod abuziv o măsură coercitivă ca urmare a unei erori funcționărești. Din punct de vedere legal, nu este treaba celor de la Eon să se întrebe cum se vor descurca locatarii fără lift și lumină pe scări. Eu totuși cred că, din punct de vedere umanitar, se impune ca legea să fie aplicată cu discernământ. Mulți dintre locatari sunt persoane în vârstă, cu deficiențe locomotorii, aflate în imposibilitatea de a se deplasa pe scări, iar întreruperea curentului îi pune în situația de a nu-și putea cumpăra cele necesare traiului zilnic. Din punct de vedere fizic și psihic suferim cu toții – adulți și copii. Să admitem că factura nu a fost achitată la termen și că Eon are, potrivit legii, dreptate, dar intervenția fără afișarea unei avertizări privind intenția blocării liftului și întreruperea curentului electric pe casa scării, nu poate fi catalogată drept abuz de putere sau, mai grav, atentat la siguranța cetățeanului?! S-a gândit cumva cel care l-a trimis pe acel executant că măsura este nu doar inumană, ci și iresponsabilă? Cum s-ar putea salva locatarii în caz de necesitate? Orbecăind prin întuneric sau sărind de la etaj?! În cazul de față, dacă această întrerupere va avea, Doamne ferește, consecințe dramatice, puțin probabil că Eon va răspunde din punct de vedere juridic, dar va fi autorul moral, și nu oricum, ci în cunoștință de cauză.

Doina Rusu

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Administrație

Neamţ: Scandalul Apa Serv, reacţia cititorilor

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ “domnul preşedinte a ordonat demiterea alor lui, deşi spune că sabotajul e de la ăilalţi”, comentează un cititor care încearcă să desluşească logica acţiunilor şi declaraţiilor preşedintelui CJ ■ “domnul actual director general Păcală acum pune ţevi noi în Roman, pentru a rezolva problema în două zile”, mai spune cititorul ■

Cel mai recent articol publicat de Monitorul de Neamţ şi de Roman avînd ca temă criza apei şi ceea ce se întîmplă la Apa Serv, cu titlul “Neamţ: Şeful CJ bagă DNA în ecuaţia crizei apei” a determinat din  nou reacţii ale cititorilor, formulate ca mesaje transmise pe adresa redacţiei.

Iată opinia unui cititor al Monitorului: “Revenind la articolul de mai sus, l-am citit normal de 3 ori, apoi pe lung, pe lat, în diagonală, de sus în jos şi de jos în sus, încercînd să găsesc logica spuselor domnului preşedinte Arsene. În final, obosind de atîta sucit pe toate părţile şi pentru că timpul e important, am sintetizat ce am înţeles cu mintea mea de inginer.

Domnul preşedinte Arsene n-a mai fost demult prin judeţ, nici prin ţară şi, ce zic eu, evident nici pe planetă… Cînd s-a întors, a constatat că sînt probleme cu apa la Roman. Domnul preşedinte Arsene, cînd a revenit pe pămînt din misiunea intergalactică, a constatat că e o problemă cu apa la Roman şi imediat s-a prins că e un sabotaj politic.

Domnul preşedinte Arsene tot imediat şi-a dat seama că trebuie să ia măsuri. Domnul preşedinte Arsene a avut revelaţia în care i s-a arătat că, deşi ăilalţi sabotează politic, că fac afaceri cu duşmanu’, mai bine să-i demită pe ai lui. Domnul preşedinte Arsene a tunat “cum să nu cer demisia, sînteţi duşi cu capul?” sau cam aşa ceva. Da, sîntem. Şi voia i se făcu, şi demiterea se întîmplă (nu ştiu să pun accente, înţelegeţi voi). Domnul preşedinte a ordonat demiterea alor lui, deşi spune că sabotajul e de la ăilalţi.

Deci domnul ex director Angheluţă e de la ăilalţi şi singur şi-a pus capul sub ghilotină. Şi Consiliul de Administraţie e tot de la ăilalţi, că altfel nu aprobau sabotajul, dar pe acesta domnul preşedinte Arsene nu l-a demis. Domnul ex director Angheluţă împreună cu CA au sabotat partidul de apartenenţă, dar, ca să nu-i doară pe toţi, domnul preşedinte Arsene l-a mazilit doar pe Angheluţă.

Domnul actual director general Păcală acum pune ţevi noi în Roman, pentru a rezolva problema în două zile. Domnul preşedinte Arsene (ştiu şi eu cîte ceva despre unde se pun majuscule) menţionează ceva în alocuţiunea sa despre proiectul european care ar rezolva problema. Nu aveţi pe aici emoticoane, că mă exprimam cum s-a omorît treptat şi în chinuri proiectul asta”, este o parte din mesajul ajuns pe adresa redacţiei.

Reamintim că recent, Vlad Angheluţă a fost demis din funcţia de şef al Apa Serv, iar interimar a ajuns director Ioan Păcală, care înţelegem şi noi că are un termen scurt (o fi şi realist?) pentru a rezolva problema crizei apei în zona Roman. Care a zis că pleacă la alt furnizor de apă. Deocamdată putem că constata că s-au schimbat şefii, dar problemele au rămas. Vedem ce ne mai rezervă viitorul.

Citește știrea

Administrație

Neamţ: Şeful CJ bagă DNA în ecuaţia crizei apei

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ preşedintele Ionel Arsene i-a cerut noului director Ioan Păcală să nu plece de la Roman pînă nu rezolvă problema alimentării cu apă ■ şeful legislativului nemţean a mai vorbit despre sabotaj în acest caz şi că situaţia creată este exploatată strict politic ■ CL Roman a votat ca oraşul să renunţe la furnizorul ApaServ şi să ia apă de la ApaVital Iaşi ■

Ionel Arsene, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, prezent la Roman în vederea predării amplasamentrului pentru o investiţie de reabilitarea termică a Spitalului de Psihiatrie Sfîntul Nicolae, a invitat jurnaliştii să-l însoţească la sediul companiei ApaServ, unde a susţinut o conferinţă de presă.

Au fost prezenţi noul director general, Ioan Păcală şi şefului zonal ApaServ, Bogdan Curcudel. Încă de la început, şeful executivului judeţean a anunţat că a venit momentul să se spună adevărul în privinţa crizei apei la Roman.

Nemulţumit de faptul că nu l-a găsit la birou pe şeful Zonei Operaţionale ApaServ, Bogdan Curcudel, preşedintele CJ s-a arătat nedumerit şi de faptul că „birourile sînt cam goale“.

Decis să dezvăluie dedesubturile trecerii la ApaVital, Ionel Arsene l-a „încolţit“ cu fel de fel de întrebări pe Bogdan Curcudel, pe care l-a acuzat de dezinteres, aducînd şi acuze de politizare a problemei apei la Roman deputatului Dan Laurenţiu Leoreanu.

Asta se întîmplă atunci cînd nu e un interes şi îi place doar să se audă la televizor. Ai avut Guvern, ai avut conducere judeţeană cînd s-au implementat proiectele europene şi s-au construit reţele de canalizare pe toate coclaurile, unde nu s-a conectat nimeni. Bani aruncaţi pe Apa sîmbetei. În loc să te duci la ApaServ, unde e problemă de viaţă şi de moarte şi să stai să introduci în proiectul european schimbarea reţelelor de apă. Să ştii că ai pierderi de 70% şi să stai pasiv? Eu văd că municipiul Roman a luat un credit de 45 milioane să pună pavele. Ca şef zonal al companiei domnule Curcudel, aţi ridicat mîna să spuneţi că nu pavelele sînt prioritatea, ci schimbarea conductelor?“, a spus preşedintele Ionel Aresene.

Venit documentat cu declaraţii de presă mai vechi (din guvernarea PDL ) şi mai noi, preşedintele Consiliului Judeţean a vorbit despre transformare crize apei la Roman într-o chestiune pur politică de „către oameni care sînt dispuşi să joace la barbut cu interesele Romanului“.

„Oamenii se întreabă de ce preşedintele Consiliului Judeţean a cerut demisii? Dumneavoastră sînteţi sănătoşi la cap? De la Roman s-a încercat sabotarea companiei ApaServ, de aici era să zic «primarul Romanului» şi nu spuneam rău, pentru că nu ştiu ce face primarul Micu, văd că Leoreanu vine, se aşează din obişnuinţă în consiliul local şi votează. Spune că a vorbit la Guvern să scoată Romanul din ApaServ şi vorbim de cîteva zeci de milioane lei. Cu 100 milioane se pot înlocuit toate reţelele de apă din Roman. Vorbim de o problemă de 20 de ani. Sînt convins că instituţiile statului roman îşi vor face datoria“, a spus, printre altele, preşedintele Ionel Arsene.

Acesta a solicitat noului director, Ioan Păcală, să stea la Roman pînă va rezolva problema apei, lucru pe care acesta din urmă a garantat să-l va duce la bun sfîrşit în maxim 2 zile. I s-a mai cerut directorului Păcală să declanşeze o comisie de verificare a activităţii vechii conduceri a companiei şi a şefului Zonei Operaţionale Est, care au contribuit la declanşarea crizei apei la Roman şi să se ia măsuri drastice cu tot cei care s-au „jucat“ cu apa romaşcanilor, din interese pur electorale.

Ionel Arsene a mai spus că nu este posibil ca un om politic să se deplaseze (referindu- se la deputatul Leoreanu – n.r.) la o companie privată, cum e ApaVital Iaşi, pentru a face trafic de influenţă.

„De aia vor mai cădea capete şi de la Roman şi la Piatra Neamţ. Aştept să se facă o verificare la sînge“, a mai spus Ionel Arsene.

Şi a mai concluzionat că în toată această criză a apei este vorba despre sabotaj contra companiei ApaServ şi că nu-i exclus să se facă plîngeri la DNA. După cum se ştie, de cîteva luni, în Roman apa este furnizată cu întreruperi, iar noaptea este sistată, ApaServ spunînd că totul se datorează secetei care a făcut ca nivelul în puţurile de la staţia de captare să scadă. Iar joi, 13 februarie 2020, consilieri locali romaşcani au votat trecerea la ApaVital Iaşi, renunţîndu-se la compania ApaServ.

Motivele invocate au fost încălcarea, de către operatorul de apă nemţean, a contractului de a furnizare a apei în regim continuu, de preţul ridicat (5,25 lei metrul cub şi 4,14 la canalizare), lipsa unui management performant şi a unui call-center non-stop disponibil pentru Roman.

Citește știrea

Eveniment

Inconştienţă. Beat şi fără permis, a intrat în TIR

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ accidentul a avut loc la Gîdinţi şi s-a soldat cu două victime ■ şoferul vinovat, care avea peste 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat este acuzat de patru infracţiuni ■ acestea sînt vătămare corporală, conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducere fără permis şi conducere sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe ■

Un accident de circulaţie, care s-a soldat cu două victime a avut loc în noaptea de 16/17 februarie 2020, în localitatea Gîdinţi.

Apelul pentru ajutor prin numărul unic de urgenţă 112 a fost înregistrat în jurul orei 2:34, intervenind atît oamenii legii de la Serviciul Rutier, cît şi pompierii deoarece s-au anunţat victime încarcerate.

Cadrele ISU au plecat la drum cu o autospecială de descarcerare grea, o autospecială de stingere şi o ambulanţă SMURD. La faţa locului s-a stabilit că un autoturism a intrat într-un camion de mare tonaj, iar două persoane din rămăseseră prinse între fiarele contorsionate.

Acestea a fost scoase de militari cu ajutorul echipamentelor speciale pentru descarcerare. Ambele victime erau policontuzionate, un bărbat de 39 de ani fiind asistat de salvatorii de la SMURD, ulterior fiind transportat la Centrul de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Municipal Roman.

Şi cealaltă victimă, de 25 de ani, a ajuns la unitatea spitalicească după ce a fost asistat de cadrele medicale de la Serviciul de Ambulanţă. Cercetările oamenilor legii au stabilit că, în timp ce un bărbat de 39 de ani, din Vaslui, conducea un autoturism pe DN 15 D, din direcţia Roman – Vaslui, în localitatea Gîdinţi, fără a avea montate plăcuţele cu numărul de înmatriculare şi pe fondul consumului de alcool, ar fi pătruns pe sensul opus de deplasare, intrînd în coliziune cu un autovehicul condus de un bărbat de 42 de ani, din Bucureşti.

În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto din Vaslui şi a unui tînăr de 25 de ani, pasager în acelaşi autoturism. Ambii şoferi au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în cazul bucureşteanului, însă în cazul celuilalt alcoolmetrul a indicat o valoare de peste 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Verificările au mai scos la iveală faptul că vasluianul era şofer de ocazie, pentru că nu avea permis de conducere. Oamenii legii au deschis pe numele lui un dosar penal cu acuze de săvîrşire a infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Într-un alt caz, o maşină a aterizat într-o rîpă de cîţiva metri, după ce a părăsit carosabilul. Accidentul s-a petrecut duminică, 16 februarie, la Izvorul Muntelui, în maşina implicată fiind trei persoane, doi bărbaţi şi o femeie. „În jurul orei 12.40, pompierii au fost solicitaţi prin apel la 112, să intervină la un accident rutier în satul Izvorul Muntelui, în urma căruia un autoturism a ieşit de pe carosabil şi a căzut într-o rîpă de circa 3 metri. Autoturismul era răsturnat pe o parte. O femeie se afla în interior, conştientă, iar doi bărbaţi reuşiseră să iasă singuri din autovehicul. La locul solicitării s- au deplasat pompierii de la Detaşamentul Piatra Neamţ cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială complexă de intervenţie, o ambulanţă SMURD şi un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Bicaz. Femeia de aproximativ 65 ani a fost extrasă de pompieri din autoturism şi a fost predată echipajului SAJ. Un bărbat a fost asistat de către alt echipaj SAJ“, a comunicat ISU Neamţ.

Citește știrea

Trending