Publicitate

Teribile clipe a trăit, duminică după-amiază, 11 februarie, un bărbat în vîrstă de 45 de ani, din Trifeşti, acesta dîndu-şi foc, după ce s-a stropit cu benzină. Incidentul s-a petrecut în jurul orei 15.25, victima fiind diagnosticată cu arsuri de grad II şi III. Pacientul a fost transportat la Spitalul Roman după care a fost transferat la Spitalul Floreasca din Bucureşti. Victima era în stare avansată de ebrietate, acesta relatînd că s-a autoincendiat după ce şi-a turnat benzină pe haine.

În cursul zilei de dumnică, 11 februarie, la ora 16, o ambulanţă cu medic a adus la CPU un bărbat din Trifeşti care pe fondul consumului de alcool şi-a dat foc. Medicii au stabilit că acesta suferise arsuri la nivelul căilor aeriene superioare, la nivelul feţei şi gîtului. Pacientul a fost intubat şi protezat respirator fiind stabil hemodinamic. S-a luat legătura cu Spitalul de Urgenţe Floreasca, Bucureşti. Deşi iniţial s-a intenţionat transportul pacientului cu elicopterul, din cauza condiţiilor meteo nefavoravbile aparatul nu a putut decola, aşa că s-a luat decizia transportării sale cu ambulanţa cu medic“, a precizat medicul Oana Onu, directorul medical al Spitalului de Urgenţă Roman. (F. O, T. C.)

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.