Contactează-ne

Actualitate

Toamna vine brusc

Știre publicată în urmă cu

în data de

n pînă vineri, valorile termice scad dramatic n temperaturile diurne scad simţitor pînă la 18 grade n noapte aduce valori termice de 6 grade n

Toamna a debutat cu vreme bună, estivală, însă timp frumos mai e
anunţat pînă spre finele acestei săptămîni. Cu începere de vineri,
18 septembrie, regimul termic se schimbă dramatic şi temperaturile
scad cu 10 grade Celsius.

Ziua se vor înregistra cel mult 18 grade,
iar noaptea aduce valori termice de circa 7 grade. Cam aşa va fi
vremea cel puţin pînă la mijlocul săptămînii viitoare. Schimbarea
radicală a registrului meteo e menţionată şi în estimarea evoluţiei
valorilor termice şi a precipitaţiilor pentru Moldova, în intervalul 14-
27 septembrie.

„În primele zile de prognoză vremea va fi în general
frumoasă şi se va încălzi treptat, astfel încît vremea va deveni
călduroasă la amiază în cea mai mare parte a regiunii, cu maxime
mediate regional, între 28 şi 30 de grade. În 18, 19 şi 20 septembrie
se va răci brusc, iar media maximelor va coborî pînă la 18 grade, iar
după acest interval, va urma un proces de încălzire treptată, spre
maxime, în medie, de 22-24 de grade. Valorile minime se vor situa,
mediat, în jurul a 14 grade pe intervalul 14 – 18 septembrie. În 19,
20, 21 şi 22 septembrie regimul termic nocturn, în medie regională,
va fi de 8 – 9 grade, iar pînă la finalul intervalului de prognoză se
estimează că ajunge la 10 – 11 grade. Probabilitatea de apariţie a
ploilor va fi mai ridicată în 17 şi 18 septembrie“, conform ANM.

Aşa
se face că timp bun vom avea şi pe 16 septembrie, iar în Piatra
Neamţ sînt aşteptate valori termice estivale cu o maximă diurnă de
pînă la 28 de grade. Este vorba de temperaturi măsurate la umbră,
pentru că în plin soare vor fi, cel mai probabil, peste 30 de grade.
Noaptea va fi blîndă cu o minimă de 15 grade. Cam la fel va fi
vremea şi pe parcursul zilei de joi, 17 septembrie, ultima zi de vară
autentică. Din nou cerul nu va fi brăzdat de nici un nor, iar la amiază
ne vom bucura de 28 de grade, în timp ce minima nocturnă rămîne
cantonată la 15 grade.

O schimbare dramatică a registrului meteo
va fi vineri, 18 septembrie. Va fi cer variabil cu soare, iar după
amiază ar putea veni ceva precipitaţii. Termic stăm prost, iar
mercurul din termometre scade cu circa 10 grade faţă de intervalul
precedent. Vor fi doar 18 grade ziua şi vom tremura serios peste
noapte cînd se vor înregistra numai 7 grade. Cea mai rece zi din
intervalul de prognoză pare a fi cea de sîmbătă, 19 septembrie, cînd
va fi frig atît ziua, cît şi noaptea. Maxima diurnă nu trece de 17
grade, în timp ce noaptea vor fi, din nou, 7 grade.

Duminică se mai
încălzeşte niţel, va fi soare, cu 20 de grade ziua şi 7 grade, peste
noapte. Meteorologii dau asigurări că se încălzeşte de săptămîna
viitoare, şi dacă la început vor fi maxime de 18 grade şi minime de
numai 6 grade, ulterior se ajunge la valori termice diurne de 24 de
grade şi minime nocturne de pînă la 13 grade.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Fost primar, nou termen la Curtea de Apel Bacău

Știre publicată în urmă cu

în data de

n instanţa judecă apelul procurorilor DNA de achitare a ex- primarului de la Crăcăoani, după ce a fost acuzat de fapte de corupţie

Fostul primar de la Crăcăoani, Petru Zamfir, se judecă din nou după
ce procurorii DNA au contestat sentinţa prin care Tribunalul Neamţ
îl achitase pentru fapte de corupţie.

Prima înfăţişare a fost pe 23
iulie, dar cauza a fost amînată pentru 1 octombrie. De calea de atac
a uzat şi AFIR, care era parte civilă cu peste 1,3 milioane de lei.

Pe
12 martie 2020, judecătorii nemţeni i-au achitat pe Zamfir şi pe doi
funcţionari, Liviu Jigău şi a Mariana Ceangu, motivînd că fapta nu a
fost săvîrşită cu vinovăţie. Zamfir fusese acuzat de folosirea sau
prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false,
inexacte sau incomplete şi omisiunea de a furniza, cu ştiinţă, datele
cerute pentru obţinerea de fonduri din bugetul UE, dacă fapta are
ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri UE sau din bugetele
administrate de aceasta ori în numele ei.

Ceilalţi doi inculpaţi au
fost acuzaţi de fals intelectual. La data faptelor Petre Zamfir era
primar la Crăcăoani, Liviu Jigău funcţionar la Agenţia de Mediului
Neamţ, iar Mariana Ceangu funcţionar în cadrul Administraţiei
Bazinale de Apa Siret – Sistemul de Gospodărire a Apelor Neamţ.
„În 2015, inculpatul Zamfir Petre, în calitatea menţionată mai sus, a
folosit în relaţia cu Oficiul Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor
Rurale (OJFIR) Neamţ, documente false şi a omis să furnizeze, cu
ştiinţă, datele cerute potrivit legii, în scopul de a obţine în mod injust
sume de bani în cadrul proiectului intitulat «Înfiinţare reţele
alimentare cu apă, sat Magazia, comuna Crăcăoani…».

O parte din
documentele false depuse la OJFIR Neamţ au fost furnizate de
ceilalţi doi inculpaţi în calitate de funcţionari în cadrul celor două
agenţii“, spuneau procurorii DNA. Prin aceste demersuri au fost
obţinute pe nedrept fonduri nerambursabile în valoare de 1.313.737
lei, sumă cu care Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale
(A.F.I.R.) s-a constituit parte civilă în cauză.

Citește știrea

Actualitate

Judecat pentru ultraj la poliţist

Știre publicată în urmă cu

în data de

n un tînăr din Bicaz a încălcat ordinul de protecţie de care beneficia mama acestuia n băut fiind, a intrat în locuinţa acesteia, deşi nu avea voie n faţă de oamenii legii s-a manifestat ostil, lovindu-l pe unul unul din poliţiştii din escortă n

Magistraţii din cadrul Parchetului de pe lîngă Judecătoria Roman au
finalizat urmărirea penală şi au dispus trimitrea în judecată a unui
tînăr de 20 de ani, din Bicaz, arestat preventiv pentru ultraj la
poliţist. Ionuţ Cătălin Rogin a atacat poliţiştii care-l escortaseră la
spital, iar pe unul dintre ei l-a lovit cu pumnul în plină figură.

Totul s-
a întîmplat după o serie de peripeţii peste limita legii. Iniţial a
încălcat ordinul de protecţie care-i apăra mama, iar cînd au
intervenit poliţiştii, a devenit incoerent şi ostil. În drum spre spital,
pentru o evaluare psihologică, l-a atacat pe poliţistul care-l însoţea,
lovindu-l cu pumnul în plină figură.

A fost reţinut şi dus în faţa
magistraţilor de la Judecătoria Roman, care l-au arestat preventiv
pentru săvîrşirea infracţiunii de ultraj. recent, judecătorii au decis
începerea procesului.

„În condiţiile art. 346 alin. 1 din noul Cod de
procedură penală (NCPP) constată legalitatea sesizării instanţei
prin rechizitoriul nr. 1930/P/2020 din 9 iulie 2020 al Parchetului de
pe lîngă Judecătoria Roman privind pe inculpatul Rogin Ionuţ-
Cătălin, trimis în judecată sub aspectul comiterii infracţiunii de ultraj,
prevăzută de art. 257 alin. 1, 4 din noul Cod penal (NCP) raportat la
art. 193 alin. 2 NCP, cu aplicarea art. 41 alin. 1 NCP şi art. 43 alin.
1 NCP, asupra persoanei vătămate Stratu Vasile.

Constată
legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire
penală. Constată că Judecătoria Roman este competentă material
şi teritorial să soluţioneze cauza, potrivit art. 35 alin. 1 şi art. 41 alin.
1 lit. a NCPP. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe
inculpatul Rogin Ionuţ-Cătălin“, conform Judecătoriei Roman. Pe 27
iunie, oamenii legii din cadrul Poliţiei Bicaz au fost sesizaţi cu
privire la faptul că Rogin a încălcat ordinul de protecţie emis
împotriva sa de instanţa de judecată.

Din cercetări a reieşit că
acesta ar fi încălcat obligaţiile impuse prin decizia Judecătoriei
Bicaz, iar pe fondul consumului de alcool, ar fi pătruns în locuinţa
mamei sale, de 41 de ani, deşi trebuia să păstreze o distanţă
minimă de 50 de metri faţă de aceasta şi locuinţă. Întrucît tînărul
manifesta o atitudine ostilă, a fost transportat cu o ambulanţă la
Spitalul Municipal Roman, în vederea efectuării unei expertize
medico-legale psihiatrice, fiind însoţit de un echipaj de poliţie care a
asigurat escorta.

„Pentru a-şi asigura scăparea în momentul sosirii
la unitatea medicală, tînărul ar fi lovit un agent de poliţie cu pumnul
în zona feţei. În acel moment, poliţistul a intervenit prompt,
procedînd la imobilizarea şi internarea acestuia la Secţia de
Psihiatrie. Agentul de poliţie nu a suferit leziuni care să necesite
asistenţă medicală de specialitate“, se arată într-un comunicat al
Poliţiei Neamţ.

În baza probatoriului administrat, procurorul din
cadrul Parchetului de pe lîngă Judecătoria Roman a dispus
reţinerea lui Rogin pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul
comiterii infracţiunii de ultraj. Ulterior a fost prezentat în faţa
judecătorilor, fiind arestat.

FOTO: generica

Citește știrea

Actualitate

Şofer prins noaptea cu nu mai puţin de 199 de km/h

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

n cel în cauză este un şofer din Neamţ şi a fost depistat în judeţul Buzău

Un conducător auto din judeţul Neamţ a fost prins la volanul unei
maşini în timp ce conducea cu nu mai puţin de 199 de kilometri pe
oră.

El a fost prins de radarul oamenilor legii din judeţul Buzău în
timpul unei misiuni nocturne de supraveghere a traficului rutier,
care a fost organizată în noaptea de 28 spre 29 septembrie 2020.
În timpul acţiunii maximul de viteză, respectiv 199 kilometri pe oră a
fost surprins de un echipaj care acţiona pe DN2 (E85), în afara
localităţii Racoviţeni.

La volanul autoturismului în cauză se afla un
nemţean de 47 de ani, după cum au transmis oamenii legii.
Vitezomanul a fost amendat şi i s-a suspendat permisul pentru 90
de zile. Poliţiştii buzoieni au dat, luni, 114 amenzi de peste 168.000
de lei şi au reţinut 14 permise de conducere. Pe autostrăzile din
România, limita maximă a vitezei admise este de 130 kilometri pe
oră, iar în caz de intemperii de 80 km/h.

Conform legislaţiei rutiere
din România, cele mai mari amenzi pentru persoanele fizice sînt
cele din clasa a IV-a – 1.305 sau 2.900 de lei şi se dau şoferilor care
depăşesc viteza legală cu 41-50 km/h, pentru conducerea sub
influenţa băuturilor alcoolice (atunci când fapta nu constituie
infracţiune), dar şi celor care circulă cu maşini cu inspecţia tehnică
periodică expirată, care nu efectuează verificarea medicală
periodică sau care conduc automobile fără anvelope de iarnă pe
drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă ori polei.

Citește știrea

Trending