Publicitate

■ pe 6 decembrie, la ora 16,30, cei mici sînt aşteptaţi la Casa Culturii pentru un spectacol şi o întîlnire cu moşul cel darnic ■ pe parcursul lunii vor avea loc şi alte evenimente dedicate sărbătorilor de iarnă ■

Primăria Tîrgu Neamţ a pregătit, ca în fiecare an, momente plăcute copiilor din localitate, în numele Sfîntului Nicolae. Joi, 6 decembrie, la ora 16,30, cei mici sînt invitaţi la spectacolul de teatru „Atenţie! Vine Moş Nicolae“, oferit de trupa Andirino, din Iaşi. Evenimentul va avea loc la Casa Culturii Ion Creangă, unde participanţii se vor întîlni şi cu moşul cel darnic. Şi în ajun, pe 5 decembrie, sala de spectacole a fost la dispoziţia copiilor, invitat special fiind Leon Magdan, supranumit „Profesorul de joacă“. Despre Sfîntul Nicolae se spune că este primul moş generos din luna sărbătorilor şi a cadourilor. Este unul dintre cei mai iubiţi sfinţi ai creştinătăţii, fiind supranumit Făcătorul de minuni, patron al Greciei şi al unor oraşe din Apusul Europei. Românii îi mai zic şi Sîn-Nicoară. Programul Casei Culturii pentru decembrie se află sub semnul sărbătorilor de iarnă. Luna a început cu manifestări dedicate Centenarului Marii Uniri, care au inclus Festivalul de Muzică uşoară pentru copii „Vreau să fiu o stea“ şi Concertul extraordinar Symphonic Brass, organizat de Centrul pentru Cultură şi Arte Carmen Saeculare Piatra Neamţ. Joi, pe 6 decembrie, în cadrul Centenarului filmului românesc, va avea loc o proiecţie de filme documentare. La ora 12.00, şi apoi la 14.00, vor putea fi vizionate producţiile „Marea Unire, România la 100 de ani“ (producţie AGERPRES) şi „Preoţii români. Jertfă şi rugăciune pentru Unire“ (realizator Cristina Liberis). Vineri, pe 7 decembrie, se va desfăşura festivalul de dans Magia dansului, organizat de Asociaţia Magia copilăriei, iar pe 13 decembrie, la ora 18, se va derula un spectacol organizat de Centrul pentru Cultură şi Arte Carmen Saeculare şi Facultatea de Muzică Gheorghe Dima -Extensia Piatra Neamţ. Pe 15 decembrie, la ora 15.30, va evolua Corul Fantasia Vaslui, pentru ca în ziua următoare, la ora 17.00, să debuteze Festivalul corurilor parohiale din cadrul Protopopiatului Tîrgu Neamţ, invitat special fiind Corala Bazil Anastasescu. Vor urma, pe 18 decembrie, la ora 18.00, un concert de Crăciun susţinut de Paula Seling, iar pe 20 decembrie, la ora 19.00, va interpreta colinde Dinu Iancu Sălăjanu, alături de Grupul instrumental Ţara Silvaniei. De asemenea, pe 21 decembrie, tîrgnemţenii sînt aşteptaţi la un spectacol oferit de participanţii la cursul de teatru. În a doua decadă a lunii decembrie, sala de spectacole va găzdui şi serbările de Crăciun organizate de grădiniţele şi şcolile din oraş. Trebuie menţionat faptul că, în spaţiile Casei Culturii Ion Creangă se desfăşoară periodic şi alte activităţi, cum ar fi cursurile de dans sportiv ale Clubului Milady Piatra Neamţ, repetiţiile Coralei Bazil Anastasescu şi ale ansamblurilor folclorice Ţinutul Zimbrului şi Ozana, cursuri de pian şi saxofon, cursuri de canto popular (profesor Ionela Brănişteanu) şi au loc expoziţii de pictură.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.