Publicitate

■ un salon de la Chirurgia Spitalului Tîrgu Neamţ a fost modernizat cu banii medicilor ■ iniţiativa a aparţinut anestezistului George Carp, director medical, care s-a implicat personal în realizarea lucrărilor ■ „Salonul a fost renovat cu donaţii din partea medicilor secţiei, care au acoperit două treimi din suma totală, diferenţa fiind pusă de spital“, a afirmat doctorul Carp ■ „Am făcut acest lucru în speranţa că primăria şi conducerea spitalului vor ajuta, în măsura în care se poate, să fie reabilitate toate saloanele Chirurgiei“, a declarat doctorul Neculai Avădanei, şeful secţiei ■

Un salon din cadrul Secţiei Chirurgie a Spitalului Orăşenesc Sfîntul Dimitrie Tîrgu Neamţ a fost modernizat complet datorită implicării medicilor, care au contribuit cu donaţii în bani la renovarea spaţiului şi dotarea cu baie proprie. Iniţiativa a aparţinut tînărului anestezist George Carp, directorul medical al spitalului, care şi-a convins colegii din cadrul secţiei Chirurgie să participe financiar alături de el la acest proiect pilot, implicîndu-se personal în realizarea lucrărilor. La cheltuieli a participat şi spitalul, care a alocat diferenţa de bani necesară. Aşa s-a putut moderniza complet aspectul tavanului, pereţilor şi pardoselii, culorile acestora fiind asortate cu jaluzelele. La capătul fiecărui pat a fost amplasată cîte o lampă individuală, iar baia a fost construită de la zero, fiind dotată inclusiv cu cele necesare pentru duş. Va fi adus în perioada următoare şi un televizor pentru pacienţi. Salonul a fost inaugurat simbolic vineri, 22 februarie, cu prilejul unei vizite a primarul Daniel Harpa şi a medicului Florin Apostoae, managerul spitalului, care s-au întîlnit cu directorul medical George Carp, doctorii chirurgi Radu Ciobanu şi Caesar Lucachi şi asistenta şefă Eva Ungureanu. „M-am implicat în acest proiect pentru că am vrut să dau ceva înapoi spitalului, care mi-a oferit foarte multe pînă acum. Am venit în urmă cu doi ani la Spitalul Tîrgu Neamţ şi am găsit aici, la Chirurgie, un compartiment modern de Terapie Intensivă şi un personal călduros cu care am colaborat foarte bine pînă acum. De asemenea, conducerea spitalului, a primăriei şi comunitatea din Tîrgu Neamţ m-au susţinut în activitate, motiv pentru care am considerat de cuviinţă să ofer şi eu ceva înapoi comunităţii, implicîndu-mă personal în renovarea acestui spaţiu de care vor beneficia pacienţii. Salonul a fost renovat cu fonduri proprii, provenind din donaţii din partea medicilor anestezişti şi chirurgi, care au acoperit două treimi din costuri, diferenţa de o treime fiind acoperită de spital. Lucrările au durat două săptămîni şi au fost efectuate cu muncitorii spitalului, coordonaţi de un prieten de-al meu, Iosif Dămoc, inginer electrician şi constructor. A rezultat un salon la standarde europene, cu baie proprie şi condiţii hoteliere pentru pacienţi. Salonul este unul pilot şi sperăm ca în viitor şi celelalte din secţie să arate la fel ca acesta“, a spus doctorul George Carp. Colegii l-au văzut zilnic, de la prima oră a dimineţii, alături de muncitori, pe care nu se ferea să-i ajute atunci cînd nu era solicitat în sala de operaţie, Compartimentul de Anestezie şi Terapie Intensivă, la camera de gardă sau la biroul său. „Lumea a rămas surprinsă că m-am implicat personal, de la construirea zidului pentru baie şi pînă la gletuit. Am făcut asta pentru că am în sînge şi meseria de constructor, părinţii şi fratele fiind ingineri constructori, iar sora, arhitect. De altfel, încă din timpul liceului, pentru a merge la mare trebuia să adun bani lucrînd pe şantier, învăţînd astfel şi meseria de constructor“, a explicat anestezistul. Colegii din secţia Chirurgie l-au susţinut, apreciindu-i implicarea şi entuziasmul. „Noi, ca medici, am achiesat la iniţiativa doctorului Carp prin care s-a dorit să se demonstreze că atunci cînd este interes şi bunăvoinţă, chiar şi cu bani puţini se pot face condiţii de cazare decente pentru pacienţi, cu tot ce trebuie să conţină un salon pentru bolnavi. Ideea a fost a doctorului Carp şi noi am participat la materializarea ei în speranţa că cei din conducerea spitalului şi a primăriei ne vor ajuta, în măsura în care se poate, să reabilităm toate saloanele din secţia noastră“, a declarat medicul Neculai Avădanei, şeful secţiei Chirurgie. Şi doctorul Caesar Lucachi, fostul director medical, şi-a exprimat speranţa că cei care au putere de decizie vor face mai departe demersurile necesare pentru modernizarea întregii secţii: „Este un proiect al doctorului George Carp care a dat dovadă de entuziasm şi organizare surprinzător de bună, avînd în vedere că este nou numit în funcţia pe care o deţine. A transmis entuziasmul său întregii echipe anestezico-chirurgicale şi am reuşit astfel să fim o echipă şi să contribuim material, şi nu numai, la reabilitarea acestui salon. Poate părea puţin, dar este un proiect pilot prin care, pe lîngă beneficiul imediat, al utilizării salonului în cauză, am reuşit să dovedim că sîntem o echipă şi mai ales că lucrurile se pot face şi pot merge într- o direcţie bună. Sper ca acest suflu de entuziasm tineresc să-i molipsească şi pe cei în măsură a investi cu adevărat în reabilitarea în totalitate a secţiei Chirurgie, secţie care, aşa cum este evident, înseamnă foarte mult în managementul Spitalului Tîrgu Neamţ“, a menţionat doctorul Lucachi.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.