Contactează-ne

Eveniment

Tentativa de la Colibele Haiducilor, un alt proces

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ inculpatul a contestat pedeapsa de 4 ani de detenţie ■ el este bun de plată cu 42.000 de lei ■ bărbatul a înjunghiat o femeie cu care avea o relaţie de prietenie ■

Bărbatul care a înjunghiat o femeie cu care avea o relaţie de prietenie şi a primit 4 ani de închisoare a contestat sancţiunea dispusă de magistraţii Tribunalului Neamţ la Curtea de Apel Bacău. Prin decizie judecătorească Mircel Sorinel Zenica a fost găsit vinovat de săvîrşirea infracţiunii de tentativă de omor după ce a mers pe procedură simplificată şi a recunoscut faptele pentru o pedeapsă mai blîndă. Pe parte civilă el este bun de plată cu peste 42.000 lei, din care daune morale şi materiale pentru victimă cumulează 31.000 lei, plus peste 10.000 de lei către Spitalul Judeţean Neamţ şi 1.000 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Magistraţii din judeţul vecin vor da în cauză o decizie definitivă. Fapta a avut loc pe 20 iunie 2018 cînd inculpatul în vîrstă de 48 de ani a înjunghiat o femeie de 35 de ani, cei doi avînd o relaţie de circa doi ani. S-a întîmplat în parcul de lîngă restaurantul Colibele Haiducilor. Conform anchetatorilor, cei doi se întîlneau ocazional, în Piatra Neamţ, din 2016. Pe 20 iunie au convenit din nou să se întîlnească şi s-au deplasat cu un taxi în apropierea localului menţionat. S-au aşezat pe o bancă din părculeţul din vecinătate, iar, la un moment dat, au început să se certe după ce femeia i-a spus că vrea să rupă relaţia. Cert este că la un moment dat, bărbatul de 48 de ani a lovit cu pumnul femeia. Aceasta a căzut la pămînt, iar agresorul s-a urcat cu genunchii pe ea şi a înjunghiat-o în zona toracelui de mai multe ori cu un briceag. Apoi a fugit pe strada de lîngă Parcul Zoo. La o intersecţie s-a întîlnit cu un echipaj de Poliţie care trecea prin zonă şi s-a predat oamenilor legii. Victima a reuşit să intre în curtea restaurantului, dar s-a prăbuşit, angajaţii chemînd Salvarea. A fost transportată la spital, unde în cursul nopţii a fost operată, pe lîngă plăgile produse prin înjunghiere stabilindu-se că avea şi o coastă ruptă. După ce a fost reţinut, autorul a fost audiat şi prezentat magistraţilor cu propunere de arestare preventivă sub acuzaţia de tentativă de omor. Din primele cercetări a reieşit că agresorul a mai avut probleme cu legea, el fiind condamnat în alte cauze atît în ţară, cît şi în Italia.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending