Contactează-ne

Tribuna Nemțenilor

Ţara în care nimeni nu pune piciorul în prag

Știre publicată în urmă cu

în data de

„A pune piciorul în prag“. Splendidă aserţiune! A poporului, mostră a inteligenţei sale, a românului de rând. Nici că se putea găsi o ilustrare mai evidentă decât pentru ceea ce trăim acum. Se putea altfel? Ne-am mai fi chemat români? Am ţopăit de bucurie, mare victorie, am dărâmat un guvern de ruţine şi câte şi mai câte. Dar când a fost să trecem la treabă şi să reparăm ce au stricat alţii ori nu ne-a convenit, lucrurile s-au împotmolit: „păi staţi, fraţilor, că avem şi noi pretenţiile noastre, avem şi noi un cuvânt de spus, nu merge chiar aşa!“ După ce că opoziţia, în loc să se coaguleze în jurul unui pol oarecare şi să facă corp comun, s-a făcut că se opune guvernării, a practicat o opoziţie de figuraţie, şi chiar dacă a fost critică la adresa guvernului, n-a făcut nimic, dar absolut nimic, să se impună şi să rezolve problemele, mulţumindu-se să cârâie din când în când că sunt pregătiţi de guvernare. Aţi văzut vreun plan concret? Vreo schiţă de intenţii de rezolvarea a unor probleme? Nici vorbă. Opoziţia a aunţat de nu ştiu când că depune o moţiune, le-a trebuit nu ştiu câte săptămâni s-o conceapă, altele ca s-o depună, şi tot aşa ca s-o discute şi s-o voteze. Principiul „boală lungă, moarte sigură“ a funcţiona perfect. În fine, câine, câineşte, opoziţia a reuşit, la mustaţă, cum se spune, la câteva voturi distanţă, dovadă de nesiguranţă şi lucru de amatori, să ajungă în situaţia de a se impune. Dar stai, nenişorule, că abia acum opoziţia de diverse culori şi facturi îşi spune cuvântule şi îşi arogă drepătul de a pune condiţii, nu ca să rezolve problemele grave şi greu de soluţionat ale ţării şi societăţii, ci propriile orgolii, total nejustificate, sub ameninţarea nesusţinerii noului guvern. Ceea ce înseamnă şantaj pe faţă, cu putere de decizie tocmai din cauza unei opoziţii total divizate şi inconsistente, incapabile de a adopta un porimncipiu comun. Şi-au făcut apariţia tot felul de intriganţi, oportuniţti, jucători de alba-neagra, ccare-şi etalează meşteşugul de a încurca şi mai rău lucrurile şi a le aduce la strâmtoare. Preşedintele afirmă că războiul cu PSD-ul nu s-a terminat, dar uită că cinci ani de zile, a condus ţara alături de PSD, că eşecurile acestuia sunt şi eţecurile sale. Vrând să-şi imite predecesorul şi să devină preşedinte-jucător, afirmă, în ultimele săptămâni de (prim) mandat că războiul şi lupta cu guvernul nu s-au terminat, dar numai din prizma alegerilor prezidenţiale, locale şi parlamentare, fiindcă restul problemeleor, grave şi serioase, nu-l prea interesează. De fapt, de-a lungul celor cinci ani de păstorire a ţării, s-a aflat în război cu PSD-ul dar fost un fel de joc de-a şoarecele cu pisica. Dacă s-ar fi angajat ca un preşedinte activ şi conştient de misiunile pe care le are, ar fi pus piciorul în prag. A avut numeroase ocazii dar era în weekend. Nici nu a fost desemnat premierul şi au început negocierile sau mai bine zis, tărguiala. Care oricum ar suna înseamnă un os de ros. O luăm de la capăt: unul nu vrea primari aleşi în două rânduri, altul vrea un anume minister, unul cere desfiinţarea cutărui serviciu şi aşa mai departe. Partidele şi partiduleţele se trezesc la plăcintă Unde e persoana care să pună piciorul în prag: DA ori BA! Fără condiţii, fără pretenţii, fără promisiuni. Am ajuns prea jos, prea neputincioşi, prea dezbinaţi, jucând ţonţoroiul la muzica altora. Prea mulţi vorbitori în gol, prea multe glasuri care nu-şi dau rîndul să constate, să scoată în evidenţă relele, care şi aşa ies la iveală. Avem nevoie de soluţii, de oameni care să le transpună în viaţă, care să pună piciorul în prag. Cu discernământ, la obiect şi, mai ales, cu forţă.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Pijamaua

Știre publicată în urmă cu

în data de

Virgil RĂZEŞU – Piatra Neamţ

S-ar putea ca unii dintre cititorii noştri să găsească nepotrivită aducerea articolului vestimentar din titlu în discuţie. Cine mai ia în seamă o temă minoră ca importanţă faţă de atâtea şi atâtea probleme dificile, dacă nu grave şi greu de soluţionat aflate în aria noastră imediată sau lărgită de preocupări? Le dau dreptate, dar îi rog să-mi acorde şi mie nişte circumstanţe atenuante.

Negreşit că pijamaua şi-a căpătat locul bine determinat în garderoba noastră, încă din fragedă pruncie şi, de-a lungul timpului, a suferit şi ea metamorfozele impuse de viaţa de fiecare zi. Cine mai pleacă astăzi într-o călătorie fără pijama, ca prim articol plasat pe fundul geamantanului? Cine uită articolul respectiv când este oaspetele nu ştiu cui, pleacă într-o cură de băi, pregăteşte un concediu de neuitat ori (se mai întâmplă şi din astea) o internare într-o unitate spitalicească?

Să mai vorbim despre multitudinea de ţesături, mai groase sau mai subţiri până la cele vaporoase ori străvezii, din care sunt realizate pijamalele? De accesorii şi de infinita varietate de modele, care mai de care mai fanteziste, opulente sau mai sumare, cu evidentă economie de materiale, uneori menite să acopere ce-am vrea să dezvelim mai mult, de valoarea artistică înglobată în obiect, ca să nu mai amintim de componenta sexi, de care nu putem face abstracţie? Nici poveste.

Pijamaua este un complex alcătuit, cel mai frecvent, din două piese distincte, partea de sus şi cea de jos, fiecare cu destinaţie bine determinată pentru noapte sau somn. Ea a înlocuit, cel puţin la noi, cămaşă de noapte a bunicilor, face parte din articolele cele mai apropiate de piele, nu greşim dacă-i acordăm atributul de lenjerie intimă şi ne sugerează într-o măsură foarte importantă conceptul de comoditate şi lejeritate de care toţi avem nevoie. Mă grăbesc să adaug că lejeritatea vine şi din faptul că – lucru foarte important şi de luat în seamă – la simpla voie ori dorinţă, te poţi descotorosi foarte repede de una sau ambele componente, fără eforturi sau manevre suplimentare.

Ce moment mai sublim de relaxare poate exista când, după o zi întreagă de probleme stringente care îţi stau pe cap, îţi îngădui libertatea şi tihna, îmbăcat, pur şi simplu, într-o pijama comodă şi elegantă, aşezat într-un fotoliu, având la îndemână măsuţa pe care se află un pahar de vin sau bere, citind un articol de ziar sau o carte, ori privind la meciul Simonei Halep?!? Dacă ambianţa face loc miresmei unei cine care se pregăteşte în bucătărie şi, evident, nu singură, ci sub supravegherea unei persoane adorate sau iubite, zău că momentul unei armonii absolute sau chiar de fericire nu-i aşa departe.

Nu uit să spun că orice pijama merge mână în mână (exprimare incorectă gramatical, dar sugestivă) sau în tandem absolut cu perechea de papuci moi şi fini ca o mănuşă, o altă piesă vetimentară cu funcţii bine determinate.

Şi dacă am pornit să vorbesc despre pijamale este doar pentru a deplânge faptul că, de multă vreme, am fost lipsit de dreptul sfânt şi alienabil de a-mi cumpăra una. Pe gustul meu. Cum să-mi cumpăr, când numărul celor primite cadou este proporţional cu numărul de ani împliniţi. Şi cum, mulţumesc lui Dumnezeu, aceştia nu sunt deloc puţini, oricine poate socoti că esenţa plângerilor mele nu este chiar nejustificată.

Ei bine, de aproape două decenii, fiecare prilej în care am fost sărbătorit sau aniversat (ce să mai spun de Paşte, Sfântul Nicolae sau Moş Crăciun ş.a.) m-a potopit, nu cu una, ci cu o mulţime de pijamale.

Evident, grija apropiaţilor şi prietenilor mei de a-mi asigura protecţia faţă de orice sursă de răceală nu poate fi eludată, ceea ce face ca zestrea de pijamale să o depăşească copios până şi pe a ciorapilor. Sunt dator să spun că dacă la capitolul modele situaţia nu este chiar alarmantă, cu materialele din care sunt confecţionate e cu totul altceva. Iniţial primeam pijamale din materiale subţirele, mătăsoase, să nu te mai înduri să le dai jos de pe tine. Odată cu trecerea anilor, materialele au devenit tot mai pline, mai groase, că de!, şi anii mai încetinesc circulaţia sângelui, riscul răcelilor este mereu mai mare etc., aşa încât metamorfoza este vizibilă: de la mătase, am trecut la bumbac, apoi cu niscai fibre sintetice ca să ajungem la un finet din ce în ce mai plin. Nu mi-au lipsit nici materialele flauşate şi, evident, aştept pentru anii care vin moltonul tot mai gros.

Şi dacă cineva mă întreabă de ce, la rândul meu, nu micşorez numărul de articole vestimentare de acest gen, oferindu-le cadou altora, nu mă sfiesc să spun că – obicei de când mă ştiu – ţin la cadourile primite. Îmi amintesc de prilejurile în care le-am primit şi, mai ales, de cei care mi le-au dăruit. Cum să mă lipsesc de ele ? Pe ici pe acolo, recunosc, am mai căzut în greşeală şi am mai dat dintre ele dar numai celor duplicat (am avut şi trei de acelaşi model) dar doar aşa… de excepţie. …

La ultimul Crăciun, abia încheiat, moşul poznaş mi-a pus sub brad (aţi ghicit) trei pijamale. Trei, nu una. De fiecare dată am mimat nemărginita bucurie faţă de mesagerii moşului. Le-am declarat, cu angelică seninătate, că era exact ce-mi lipsea. Cum să nu desluşesc pe chipul lor satisfacţia faptului împlinit?!

Mi-am pus pijamalele teanc, peste suratele mai vechi şi m-am răzbunat: am dormit fără…!

Citește știrea

Actualitate

Drama familiei Smicală – Mihai şi Maria, mesaje sfîşietoare

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ “vreau la mama, vreau o viaţă normală”, a transmis Mihai ■ “vreau acasă la mama”, spune şi Maria ■ cei doi au fost prinşi de poliţie şi trimişi la o clinică de psihiatrie ■

Mesaje sfîşietoare postate de Mihai şi Maria, copiii Cameliei Smicală, prinşi recent de poliţiştii finlandezi şi duşi cu forţa într-o clinică de psihiatrie.

“Eu sînt Mihai. Am fugit de la casa de copii pentru că mi-a fost frică. M-au sunat de la casa de copii cînd am fost la şcoală şi mi-au zis că vin să mă ia. Mi-a fost frică de faptul că mă vor duce undeva unde nu o să o mai văd pe mama mea. Vă rog să mă ajutaţi cumva, să mă scoateţi de aici de la casa de copii şi poate şi din Finlanda, pentru că eu nu mai pot. Vreau la mama mea, vreau să am o viaţă normală şi vreau ca acei care mi-au făcut toate aceste lucruri să plătească”, este strigătul de ajutor al lui Mihai.

“Eu sînt Maria. Îmi este frică de faptul că, dacă merg înapoi la casa de copii, nu pot să o văd pe mama, nu pot să am o viaţă normală. Vreau acasă la mama”, este şi cererea Mariei.

Din păcate, autorităţile finlandeze sînt surde la aceste cereri, mai mult vor să o aresteze şi pe mama lor, medicul Camelia Smicală, iar instituţiile româneşti sînt la fel de impasibile în faţa acestor cereri. Singurii care rezonează şi sînt alături de cei doi copii şi de mama lor sînt românii simpli, în număr foarte mare, unii ieşind chiar în stradă, recent, pentru a cere libertate pentru Mihai şi Maria.

Reamintim că în urmă cu ceva timp Mihai şi Maria reuşiseră să evadeze din instituţiile în care erau ţinuţi cu forţa. Au fost însă hăituiţi de autorităţile finlandeze şi, din păcate, în urmă cu cîteva zile, au fost prinşi după o “desfăşurare de forţe” ruşinoasă, o “operaţiune” în care au fost fost implicate nu mai puţin de cinci maşini de poliţie. De parcă ar fi fost vorba de criminali sau terorişti nu de doi copii care cer un lucru minim: să fie alături de mama lor şi să fie lăsaţi să ducă o viaţă normală.

Camelia Smicală a făcut tot ce este omeneşte posibil în războiul cu autorităţile finlandeze, dar mereu ea a fost cea crunt lovită: i s-au luat copii, a fost condamnată, i s-au aplicat amenzi ruşinoase care practic au ruinat-o şi, iată, mai nou spune că se doreşte să fie băgată în puşcărie. Probabil cred autorităţile finlandeze că aşa îi vor închide gura.

Ruşinoasă şi condamnabilă este lipsa de reacţie a instituţilor din România. Care au abandonat această mamă în ghearele abuzive ale autorităţilor din Finlanda şi se ascund cu capul în nisip, aşteptînd probabil ca doctoriţa Smicală să renunţe la luptă.

Unicul ajutor vine de la oamenii care sînt alături de această familie greu încercată şi este absolut esenţial ca acest sprijin să continue şi să se intensifice pentru a încerca să mai fie reduse din abuzurile finlandezilor şi pentru a pune presiune pe instituţiile româneşti, în speranţa că măcar în ceasul al treisprezecelea vor avea o reacţie. Mihai şi Maria ne cer ajutorul, depinde numai de noi dacă sîntem capabili sau dispuşi să îl oferim.

Contează foarte mult pentru aceşti copii smulşi brutal de lîngă mama lor. E poate ultima lor speranţă şi avem datoria să nu-i dezamăgim şi să-i abandonăm.

Citește știrea

Actualitate

Alegerile anticipate – proiectul lui Klaus Iohannis de a rămâne în istorie ca făuritorul celei de-a treia Republici

Știre publicată în urmă cu

în data de

Singurul proiect de ţară a lui Klaus Iohannis, a fost „România educată“, pentru care acesta a organizat sau participat la peste 60 de evenimente, a căror subiect unic a vizat educarea populaţiei României în spiritul urii faţă de PSD. Nu a existat eveniment în care, indiferent de temă, Preşedintele să nu includă şi tema sa preferată, aceea de a ataca PSD, din toate poziţiile, susţinând desfiinţarea acestuia. La atât s-a rezumat efectul proiectului „România educată“, efect care poate fi pomenit în istorie, precum „Ciuma lui Caragea“. Pentru a satisface ambiţia şefului suprem, cu sediul la Cotroceni, aceea de a rămâne pomenit totuşi în istorie, liberalii şi sateliţii lor ar trebui să înceapă în primul rând cu modificarea Constituţiei. Trebuie croită o nouă Constituţie, după comportamentul Preşedintelui, în aşa fel, încât orice ar face acesta în viitor să nu-l mai poată acuza nimeni, că o încalcă. Nu de alta, dar în România nu există un exerciţiu democratic, cel al sancţionării unui Preşedinte, încă de la prima încălcare a prevederilor Constituţiei. Liberalii ar trebui să urmărească stresul prin care trece preşedintele Donald Trump, deoarece Congresul SUA a declanşat procedura de destituire, pentru că a încălcat o prevedere constituţională. Faţă de americani, toleranţa politicienilor români este menită să îngroape firava noastră democraţie. În loc să asigure un climat favorabil instalării normalităţii, Guvernul Orban preferă să lanseze abrupt proiectul reconstrucţiei României, fără a face dovada că ar avea habar ce fel de Românie doresc în mod real românii. Ambiţia supremă a Preşedintelui Iohannis, pentru cel de al doilea mandat, este reconstrucţia din temelii a actualei Românii, pentru ca el să rămână în istorie ca făuritor al celei de a treia Republici, prin lansarea noului proiect „O Românie normală“. Nu cred că există vreun român care să nu-şi dorească să trăiască într-o Românie normală. Dar tezele acestui proiect, mediatizate până în prezent, sunt dominate de nihilism, nu la constructivism. După Klaus Iohannis şi liberalii acestuia, în România celor 30 de ani nu s-a construit nimic bun, ceea ce impune „reconstruirea României“, ca o treia Republică, de la firul ierbii. Cum va arăta cea de a treia Republică, nu s-au trasat încă jaloanele, doar vorbe în vânt. Înainte de a scoate proiectul „O Românie normală“, din fişetul cu cifru secret al Cotroceniului, Klaus Iohannis a anunţat că vrea declanşarea alegerilor anticipate.

Pentru a asigura intrarea în istorie a lui Klaus Iohannis, PNL creează o criză politică artificială.

Alegerile anticipate sunt ultima soluţie democratică de a rezolva cea mai gravă criză politică, aceea în care toate forţele politice parlamentare nu reuşesc să aprobe un guvern. În România, în acest moment, nu există o astfel de criză şi liberalii, de la vlădica de la Cotroceni şi până la opinca de la Văscăuţii din Deal, nu o pot justifica cu nici un argument constituţional. După cum ne explică K.W. Iohannis, criză se numeşte şi atunci când în Parlament există o Opoziţie prea puternică. Acesta consideră că un Parlament normal este doar acel Parlament în care Opoziţia este nesemnificativă. Pentru aceasta se impune ca PSD să dispară, să se pulverizeze, iar pulberea să nu depăşească 15 % în Parlament şi în teritoriu. Personal, în guvernările PSD din 2017 – 2019 m-am simţit inconfortabil, deoarece Opoziţia de atunci, dominată de PNL, era nevolnică şi nu-mi asigura protecţia normalităţii. Din această cauză, PSD a instalat o stare de haos, care i-a dăunat grav ulterior. Astăzi, în guvernarea PNL, mă simt mult mai confortabil, deoarece Opoziţia reprezentată de PSD fiind foarte puternică, asigură un echilibru în Parlament, pentru a nu se reinstala haosul. Militând pentru pieirea PSD -ului, care reprezintă acum Opoziţia, Klaus Iohannis militează pentru Noul Haos, cu condiţia ca acesta să fie de factură liberală. Klaus Iohannisne ne împuie capul, cu rost şi fără rost, cu necesitatea alegerilor anticipate, motivând cu scorul obţinut de el în alegerile prezidenţiale. După gândirea lui cu premeditare, ori de câte ori un lider câştigă prezidenţialele României, este un prilej de a provoca o criză, numai bună de a fi rezolvată prin alegeri anticipate. Deoarece în horoscopul politic al lui Klaus Iohannis a fost scris că trebuie să rezolve o criză, acesta a preluat din Geneză, decretând „Să fie criză!. Şi criză se făcu“.

Ludovic Orban, la mâna PSD

Premierul Orban este cu fundul în două luntre. Vrea alegeri anticipate, dar nu demisionează. Dacă nu-l dă jos PSD -ul, nu vom avea alegeri anticipate. Ludovic Orban este depăşit de propria lui subtilitate. Liberalii au decis că primul pas pentru alegeri anticipate, trebuie să-l facă PSD, prin a propune o moţiune de cenzură. Liberalii consideră că PSD trebuie forţat să depună moţiunea izbăvitoare, bombardând Parlamentul cu proiecte de legi, prin asumarea răspunderii, pe teme care să-i enerveze pe social democraţi. Asumarea răspunderii nu este lansată pe teme aşteptate de români, ci pe teme neagreate de PSD. S-a decis în forumul liberal, ca în această fază, asumarea răspunderii să se realizeze pe tema alegerii primarilor în două tururi. Este o temă total falsă, deoarece există o decizie a Curţii Constituţionale care interzice schimbarea legii electorale mai devreme de 6 luni până la data alegerilor. Problema alegerii primarilor în două tururi poate fi considerată reală doar în condiţia în care această lege ar intra în vigoare pentru alegerile din 2014. Aceasta nu justifică acum asumarea răspunderii pe această lege. Guvernul ar trebui să-şi asume răspunderea pentru guvernarea ţării, nu pentru rezolvarea diferendelor PNL-ului cu PSD-ul.

Alegerea primarilor, într-un tur sau două, la fel de democratică şi constituţională

Cei care mai ţin cont că România se conduce pe bază de Constituţie, nu pe bază de directive de partid sau alte mofturi, ştiu că alegerea primarilor, într-un tur sau două, este la fel de constituţională. În esenţă, ambele soluţii politice nu intră în conflict cu litera şi spiritul Constituţiei. Alegerea primarilor într-un singur tur nu este nici antidemocratică, după cum vor să ne convingă liberalii, pentru că astfel ar fi intervenit Curtea Constituţională. În consecinţă, dacă vreun lider sau lideraş liberal susţine public că soluţia constituţională, de a alege primarii într-un singur tur, nu face parte din normalitate, se ajunge la filozofia de bodegă că nu tot ce este constituţional, este şi democratic. Bătutul câmpilor a devenit principalul program de guvernare liberal. Teoria, cu care liberalii şi Klaus Iohannis ne sufocă zilnic, ca şi propaganda TV de pe vremea lui Ceauşescu, este că trebuie să consolidăm democraţia demolând tot ceea ce este democratic. Cu alte cuvinte, democraţia PNL -istă trebuie să înlocuiască democraţia PSD -istă, chiar şi acolo unde Constituţia nu a fost lezată. Dacă o ţinem tot aşa, ori de câte ori sondajele şi urnele ne oferă „succesuri“ conjuncturale, „România normală“ rămâne doar un deziderat. PSD a anunţat, spre uşurarea lui Orban, că depune o moţiune de cenzură pe asumarea Guvernului Orban. Dacă liberalii vor alegeri anticipate, aceştia trebuie musai să voteze moţiunea. În caz contrar, alegerile anticipate trâmbiţate vor rămâne doar o fata Morgana în variantă liberală.

Citește știrea

Trending