Contactează-ne

Politica

Surpriză. Cine calcă în picioare în mod real independenţa Justiţiei?.

Știre publicată în urmă cu

în data de

În raportul recent al Inspecţiei Judiciare, a detonat public informaţia că aproape 3.000 de magistraţi au fost urmăriţi şi ascultaţi, din partea binomului Kovesi – Coldea, iar dintre cei 4.000 de judecători şi procurori ai României, 2.000 au dosare la DNA. S-a dovedit că DNA este o instituţie de forţă, în care procurorii au întocmit dosare penale, falsificând probe sau fără a ţine cont de probe, luând în calcul numai interesele lui Maior, Coldea şi Kovesi, prieteni de sufragerie. La aceste acţiuni ilegale ale procurorilor trebuie adăugate şi acţiunile unor judecători, care au pronunţat hotărâri după sugestiile primite prin vestitele plicuri galbene. Prin întocmirea celor 2.000 de dosare pentru unii magistraţi s-a ajuns în situaţia de netolerat, în care un procuror îi poate întocmi un dosar unui judecător, pentru faptul că acesta nu a respectat soluţia propusă în plic sau solicitată prin rechizitoriu. Printre magistraţii care au făcut obiectul dosarelor DNA sunt magistraţi cu funcţii înalte de la Curtea de Apel, de la Curtea Constituţională, de la Consiliul Superior al Magistraturii, dar şi inspectori judiciari. Toate aceste dosare ar fi trebuit să facă obiectul controlului Secţiei de investigare a magistraţilor. Reacţia sistemului, dovedit a aparţine statului paralel, s-a manifestat printr-o îngrijorare prost disimulată privind la ce ar putea descoperi Secţia de investigare. Sistemul ticăloşit a solicitat public desfiinţarea acestei secţii, deşi membrii ei erau numiţi de către CSM. Corul celor care solicită desfiinţarea Secţiei de investigare este dirijat fără menajamente de către Klaus Iohannis, al cărui interes vădit este să nu se afle adevărul privind comportamentul de “stat în stat” al DNA-ului, şi derapajele acestuia. Klaus Iohannis ţine foarte mult la teoria sa publică că “PSD practică un asalt perpetuu asupra independenţei justiţiei”. Solişti de marcă, din corul celor care solicită desfiinţarea Secţiei de investigare a magistraţilor, sunt europarlamentarii Monica Macovei şi Cristian Preda, care interpretează la Bruxelles aria “pericolului la adresa independenţei justiţiei, reprezentat de PSD”. Aceşti solişti ignoră în mod condamnabil pericolul real existent, reprezentat de DNA ,sub conducerea lui Kovesi. Astăzi putem conchide că nu există pericol mai mare privind independenţa justiţiei, decât existenţa în sistemul judiciar a magistraţilor şantajabili pe bază de dosare. Klaus Iohannis, Monica Macovei, Cristian Preda şi alţii, cu aceleaşi apucături, ar trebui intervievaţi public, la oră de maximă audienţă, cum explică ei românilor existenţa dosarelor penale pentru jumătate din magistraţii ţării? Cum se numeşte justiţia, ai cărei magistraţi, în proporţie de 50 % sunt urmăriţi penal ? Se poate numi aceasta o justiţie independentă? În aceste circumstanţe, cum îşi permite Klaus Iohannis să someze public PSD-ul ca să înceteze orice asalt împotriva independenţei justiţiei. Mai există o justiţie independentă care să poată fi asaltată? Este de natura evidenţei că dacă Secţia de investigare a magistraţilor nu se înfiinţa, prin iniţiativa benefică a PSD-ului, de modificare a legilor justiţiei, numărul dosarelor magistraţilor ar fi fost în creştere, deoarece se urmărea dominarea sistemului judiciar de către magistraţi şantajabili. Dominarea prin care se putea controla astfel întreaga clasă politică, este o strategie atât de evidentă, încât nici nu mai poate fi contrazisă, decât de nişte inconştienţi. Traiectoriile politice a unora ca Ludovic Orban sau Victor Ponta pot deveni studiu de caz.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Se lansează programul „Casa Eficientă Energetic” – Valoarea primei energetice este de 15.000 de euro

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ anunţul a fost făcut de deputatul Mugur Cozmanciuc, preşedintele PNL Neamţ

Nemțenii care își doresc să aibă un consum de energie mai mic pot accesa, începând cu data de 15 septembrie, programul „Casa Eficientă Energetic”.

 

„Cei care vor aplica pot beneficia de o primă energetică în valoare de maximum 15.000 de euro, din fonduri nerambursabile, acordați de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor prin AFM.

 

Cei interesați de „Casa Eficientă Energetic” vor putea depune online cererea pentru prima energetică, însoțită de un certificat de performanţă energetică inițial și un audit energetic al casei unde vor să facă lucrarea. Imediat după acceptarea cererii, proprietarii vor primi un număr unic de înregistrare și au la dispoziție 60 de zile pentru a pregăti dosarul investiției. După aprobarea dosarului, lucrările pot începe și se pot derula într-o perioadă de maximum 18 luni. La final, AFM decontează 60% din investiție, după un nou audit energetic al casei.

Totodată, acest program poate fi accesat și de reprezentanți ai instituțiilor publice (școli și grădinițe).

 

Cheltuielile eligibile pentru școli și grădinițe sunt:

 

–        dotarea instituțiilor cu centrale termice, dar și înlocuirea centralelor sau a componentelor sistemului de încălzire cu unele mai performante;

–        tâmplărie cu geam termopan;

–        izolație termică fațade și terase;

–        alte lucrări menite să reducă pierderile de energie termică;

–        sisteme nepoluante pentru obținerea necesarului de energie sau pentru anumite utilități;

–        sisteme de încălzire a apei care utilizeaza energia solară, panouri fotovoltaice;

–        schimbarea corpurilor de iluminat;

–        instalarea de senzori de mișcare;

–        sisteme moderne și eficiente de monitorizare a energiei;

–        sisteme de ventilație și climatizare pentru sporirea confortului termic al utilizatorilor.

 

Guvernul PNL se preocupă să pună în implementare soluții eficiente pentru îmbunătățirea nivelului de trai al cetățenilor. Îmi doresc ca și nemțenii să profite de aceste oportunități, pentru a crește nivelul de trai și confort”, se precizează într-un comunicat de presă emis de deputatul Mugur Cozmanciuc, președintele PNL Neamț.

Citește știrea

Politica

Dilemele candidaţilor la Primăria Piatra Neamţ

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

Andrei Carabelea, candidat PNL: dilema – “Am fost pus de partid candidat la primărie pentru că am şanse sau doar pentru ca Vasile Panaite să ajungă prefect în locul lui George Lazăr?”. Informaţii “de culise”: pe surse se spune că a fost preferat Carabelea pentru că e mai pe profil USR, numai că acum trebuie să strângă voturi, nu peturi, dar, ca să nu se supere Panaite, acesta va fi numit prefect în locul lui Lazăr care va fi “mutat” drept candidat la Primăria Roman, că tot l-a “faultat” la mandat pe Micu.

Liviu Harbuz, candidat PRO România: dilema – “Decât candidat sărac (în voturi) în Piatra, nu era mai bine să rămân fruntaş (la audienţă) în Europa (FM)?”. Informaţii “de culise”: nu sunt, că n-am intrat în culisele Europa FM. Cât priveşte răspunsul la dilemă: el depinde de cum şi cu cine va mai vorbi Harbuz la telefon în campania electorală.

Bogdan Gavrilescu, candidat PMP: dilema – “Mărul electoral e otrăvit pentru că e verde “anonim” sau, dacă îi pun mască, nu mai e otrăvit?”. Informaţii “de culise”: pentru refuz de mască în timp ce se întâlnea cu un jurnalist nemascat într-o cârciumioară la şosea, Gavrilescu s-a trezit luat la întrebări de poliţişti, după o sesizare anonimă. De atunci caută de mască toate merele pe care le primeşte “în dar electoral”. Indiferent de cine i le pune în coş.

Marius Irimia, candidat USR: dilema – “Chiar rămân eu candidat până la alegeri sau mă trezesc iar pe tuşă dacă mai PLUSează cineva?”. Informaţii “de culise”: Dilema e legitimă pentru că Irimia s-a mai bucurat în trecut că e candidat, dar s-a trezit şuntat de un candidat venit din PLUSul alianţei. Între timp şi-a revenit la candidatură, dar a rămas cu temeri.

Ciprian Enache, candidat ALDE: dilema – “Ce ar fi să câştig deşi pornesc din postura de candidat a unui partid care are mai puţine procente electorale decât neveste a avut preşedintele partidului?” Informaţii de culise: despre viitoarele neveste ale lui Tăriceanu… n-au cum să fie, despre şansele lui Enache… La fel ca în cazul nevestelor.

Răzvan Cuc, candidat PSD: dilema – “Un şut în fund la Giurgiu poate însemna un pas înainte la Piatra?” Informaţii de culise: ales deputat la Giurgiu, Cuc a primit un şut în fund de la Bădălău de a aterizat direct la Piatra. Unde Arsene l-a provovat drept candidat la primărie. Deci…

Dragoş Chitic, nu mai e candidat, dar are o dilemă: “Dacă toţi pietrenii m-ar fi votat pe mine, de ce nu am ajuns să candidez?”. Judecătorii ştiu de ce…, că nu degeaba or fi amânat o sentinţă până… în ziua alegerilor.

P.S.: Cele de mai sus ar trebui citite în notă de… glumă. Sau poate nu.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: Unii candidaţi la primărie sunt în… „chinurile facerii“

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ la Piatra, Andrei Carabelea e „alesul“ PNL, Liviu Harbuz la PRO România, Bogdan Gavrilescu la PMP, Marius Irimia la USR, Ciprian Enache la ALDE şi Răzvan Cuc la PSD Neamţ ■ la Roman, PNL şi PSD încă n-au anunţat candidatul, dar ar putea fi chiar Lucian Micu şi Alin Antochi ■ USR-PLUS perge pe mîna lui Radu Samson, iar Împreună pentru Moldova cu jurnalista Teodora Baciu ■

Pe la mai toate partidele lucrurile sînt clare în ceea ce priveşte candidaţii propuşi să participe la alegerile în care se vor stabili primarii din cele mai mari oraşe ale judeţului, Piatra Neamţ şi Roman.

În urbea de sub Pietricica, Andrei Carabelea este candidatul PNL, anunţul fiind făcut de cel în cauză sîmbătă, 1 august. „Este o onoare imensă şi o responsabilitate uriaşă pe măsură. Şi mi le asum pe ambele cu aceeaşi seriozitate cu care m- am implicat în comunitate de mai bine de 12 ani. Sunt un om simplu, născut şi crescut în Piatra Neamţ, cu aşteptări, aspiraţii şi dorinţe pentru comunitate.

M-am implicat şi dedicat unor cauze: ecologia şi promovarea spiritului civic. Voi rămâne acelaşi om activ şi dedicat să facă bine comunităţii şi din postura de primar. Vom discuta, vom dezbate, vom construi împreună. (…). Totul va fi bine!“, a sunat anunţul postat pe Facebook prin care Andrei Carabelea şi-a anunţat candidatura. Decizia liberalilor privind stabilirea candidatului pentru Primăria Piatra Neamţ s-a lăsat destul de mult aşteptată.

Actualul primar liberal, Dragoş Chitic, a sperat că instanţa de judecată va da un verdict în dosarul în care a fost condamnat în primă instanţă. Solicitarea lui era de rejudecare, iar un răspuns afirmativ din partea instanţei i-ar fi permis să candideze. Numai că judecătorii au mers din amânare în amânare şi un nou termen e stabilit în septembrie. Adică în luna în care au loc alegerile.

Alte nume înscrise în cursă sunt Liviu Harbuz, propus de PRO România, Bogdan Gavrilescu, PMP, Marius Irimia, USR, Ciprian Enache, ALDE, şi Răzvan Cuc, importat de PSD Neamţ. Acesta din urmă şi-a motivat intenţia de a candida şi pe internet, deoarece a observat că Perla Moldovei mai trebuie „şlefuită“. „Sînt o persoană activă şi implicată, care vrea mereu mai mult. Mai mult pentru mine înseamnă mai mult pentru comunitatea pe care o reprezint. Şi înseamnă mai mult pentru România. Perioada în care am fost ministru nu poate fi decât un avantaj. Am gestionat proiecte importante pentru ţară, am demonstrat că pot, iar acum a venit momentul să mă dedic unor proiecte pentru Piatra Neamţ“, susţine deputatul ales în Giurgiu, şi „mazilit“ de acolo de fostul ministru Niculae Bădălău, preşedintele formaţiunii.

La Roman e mai complicat

Lucrurile-s ceva mai complicate după ce mandatul primarului Lucian Micu a încetat, prin ordin al prefectului George Lazăr, pe motiv de incompatibilitate, fostul edil al Romanului fiind creditat cu cele mai mari şanse la viitoarele alegeri. Şi încă e suspans dacă va mai candida sau nu.

Şeful de partid al acestuia, deputatul Laurenţiu Leoreanu, a ţinut să sublinieze că ar exista o nuanţă între incompatibilitatea cauzată de incoerenţa legislativă şi corupţie, care ar motiva oarecum menţinerea acestuia pe lista de potenţiali candidaţi.

„În partid mai avem încă dezbateri, pînă la sfîrşitul acestei săptămîni, în ceea ce priveşte numele candidaţilor cu care vom ieşi în campania electorală pentru locale. Aşteptăm să vedem ordinul prefectului George Lazăr, privind demiterea primarului Lucian Micu, şi, aşa cum v-am spus şi altă dată, vom respecta deciziile Justiţiei şi ale altor instituţii ale statului. În momentul în care va apărea ordinul de prefect şi primarul va părăsi instituţia, viceprimarul Roxana Iorga va prelua atribuţiile.

Sîntem o echipă şi e important acest lucru. Lumea trebuie să înţeleagă şi să ştie că în interiorul PNL nu a fost vorba de acţiuni de corupţie şi infracţionalitate , ci doar de incompatibilitate, creată de incoerenţa legislativă“, a declarat deputatul Leoreanu, preşedintele PNL Roman, care nu s-a sfiit să-l critice pe prefectul „apolitic“, George Lazăr, pentru întîrzierea emiterii ordinului de eliberare din funcţie a primarului: „Prefectul a emis acest ordin pe care, sincer să fiu, nu ştiu de ce nu l-a emis mai demult, dacă tot a trebuit să fie demis.

Ar fi putut să-l emită după o zi, două, trei, după o săptămînă, pentru a ne lăsa timpul fizic de analiză şi decizie a lucrurilor şi pentru toate celelate demersuri legate de depunerea candidaturilor.Pe mine mă interesează ca lucrurile să meargă bine pentru PNL şi pentru romaşcanii mei“.

Mai marele peste liberalii romaşcani susţine că această săptămînă e decisivă, una în care se fac ultimele analize interne, scopul fiind de a păstra funcţia de primar. Deputatul Leoreanu a înaintat trei nume de candidaţi la primărie şi nu lipseşte nici numele edilului recent îndepărtat din funcţie. Şi la PSD mai există încă sondaje interne şi, conform senatorului Dan Manoliu, la sfîrşitul acestei săptămîni se va şti ceva.

Pentru primărie, în cursă s-ar afla avocatul Alin Antochi şi protopopul Dragoş Munteanu, dar care a infirmat zvonul potrivit căruia ar accepta să lase sutana pentru costumul de edil. Printre formaţiunile care şi-au anunţat candidaţii se numără Alianţa USR- PLUS, care la Roman şi-a desemnat candidatul încă de anul trecut, fiind vorba despre Radu Samson. Şi Partidul Împreună pentru Moldova şi-a anunţat candidatul, respectiv jurnalista Teodora Baciu.

Citește știrea

Trending