Publicitate

■ Sfîntul Andrei, ocrotitorul României, a creat în popor o serie de ritualuri care se păstrează ■ sosirea sfîntului în Dacia a însemnat acceptarea creştinismului pe aceste meleaguri ■

Credincioşii îl prăznuiesc pe 30 noiembrie pe Sfîntul Apostol Andrei, creştinătorul neamului românesc, el fiind numit Cel dintîi chemat, întrucît a răspuns primul chemării lui Hristos la apostolat, ziua fiind Sărbătoare Bisericească Naţională. Această zi marchează debutul sezonului Sărbătorilor de Iarnă, care vor continua cu Sfîntul Nicolae, pe 6 decembrie şi se vor încheia de Bobotează, pe 6 ianuarie. Sărbătoarea sfîntului al cărui nume derivă din cuvîntul grecesc Andreas, care înseamnă viteaz sau bărbătesc), este menţionată în calendarul ortodox, romano-catolic, lutheran şi anglican. La sosirea Sfîntului Andrei în Dacia, strămoşii noştri au acceptat creştinismul, însă n-au renunţat total la vechile credinţe şi ritualuri, iar sărbătoarea a ţesut în ani adevărate legende, legate de spirite şi duhuri malefice. Noaptea de Sfîntul Andrei este o noapte ambivalentă. Pe de o parte, este una cum nu se poate mai potrivită pentru vrăji şi farmece, fetele crezînd că acum au şansa să-şi cunoască iubitul sau ursitul. Însă, pe de altă parte, există credinţa că este momentul pentru a se lua măsuri de apărare împotriva duhurilor rele. Se spune că în această noapte hotarul dintre real şi ireal dispare, iar strigoii vin să fure mana vacilor, minţile oamenilor şi rodul livezilor. Strigoii sînt spirite ale celor morţi, care, din diverse motive, n-au mai ajuns pe tărîmul de dincolo. În această noapte, aceste spirite devin periculoase, distrugătoare, aducînd calamităţi, boli şi nefericire. În aceste condiţii, usturoiul este folosit întru apărarea gospodăriei – uşile şi ferestrele casei, grajdurile, coteţele erau unse cu usturoi zdrobit pentru a preveni pătrunderea duhurilor rele sau se atîrnau cununi împletite de usturoi. Ca mijloace de protecţie faţă de strigoi se mai folosesc firimituri de pîine împrăştiate în curte, pentru ca duhurile să nu intre în casă după mîncare şi candele aprinse lîngă icoane. O alt superstiţie spune că oamenii nu trebuie să muncească în gospodărie pentru ca sălbăticiunile să nu-i atace vitele. Acestea pot fi protejate cu ajutorul unor cruci confecţionate din ceară de albine, li se pune în hrană busuioc sfinţit şi în apă agheasmă. Sînt însă situaţii cînd strigoii refuză să se mai întoarcă dincolo, după ce îşi vizitează rudele, la marile sărbători. Alături de ei există şi strigoii vii sau oamenii strigoi. În noaptea menţionată, strigoii vin, se ung cu untură pe tălpi şi ies prin horn, pentru lupta cu strigoii morţi. A doua zi, pot fi recunoscuţi după zgîrieturile de pe faţă. În cazul în care n-au cu cine se război, merg pe la casele oamenilor.

Moroi şi pricolici

Moroii sînt confundaţi cu strigoii, însă ei fie se nasc ca atare, fie sînt oameni care, pedepsiţi pentru faptele lor, devin după moarte suflete rătăcitoare. Mai circulă legende că moroii ar fi copii morţi şi nebotezaţi. Consideraţi foarte periculoşi, moroii sînt asimilaţi în unele regiuni vampirilor, deoarece se afirmă că ar suge sîngele şi laptele vitelor. Cu titlu de moştenire a unor ritualuri străvechi, geto- dacice, de ziua Sfîntului Andrei se mai celebrează şi Anul Nou al dacilor. Cunoscut fiind cultul dacic al lupului, această zi mai este numită şi Ziua lupului. Se spune că pe 30 noiembrie, el devine mai sprinten şi poate să întoarcă gîtul ţeapăn, ceea ce face ca nimeni şi nimic să nu îi scape. El devine primejdios pentru vite, dar şi pentru oamenii care se încumetă la drum. Strîns legat de superstiţiile care privesc lupul este şi pricoliciul. În mitologia românească, el este reprezentat ca un om cu coadă, născut dintr-o împreunare incestuoasă, pipernicit, neastîmpărat, rapid în mişcări. Pricolici pot deveni şi oamenii care au suferit blesteme şi vrăji. În asemenea situaţii, transformarea nu este definitivă, ci are loc doar pe durate determinate, cu reveniri periodice la condiţia de om. În ceea ce priveşte pricolicii, ei ar avea capacitatea de a se metamorfoza în lup sau cîine, dîndu-se de trei ori peste cap. În noaptea Sfîntului Andrei se poate prevedea cît de rodnice vor fi livezile şi ogoarele. Oamenii aduc în casă crenguţe de vişin, le pun în apă şi, dacă înfloresc pînă la Crăciun, vor avea un an bogat. Un alt mijloc este semănarea de grîu în mici vase sau folosirea a 12 cepe (pentru cele 12 luni ale anului) lăsate în pod pînă la Crăciun – cele stricate sînt semn de lună ploioasă, cele încolţite sînt semn de bogăţie. Fetele care vor să-şi afle ursitul ascund sub pernă busuioc sfinţit, astfel încît chipul acestuia să le apară în vis, apelează la „făcutul cu ulcica“, folosind un vas nou de lut, cărbuni încinşi şi incantaţii magice, sau, la miezul nopţii, se uită într-un pahar cu apă neîncepută, aşezat pe cenuşă, în care lasă să cadă o verighetă sfinţită. În unele zone, se crede că ursitul se poate vedea dacă fata se aşază goală între două oglinzi, cu o lumînare în mînă. Paradoxal, în această noapte, se poate apela la duhurile rele pentru a afla identitatea unor hoţi sau criminali sau locul unde s-au pierdut lucruri ori oameni. Condiţiile meteo din noaptea Sfîntului Andrei pot prevesti cum va fi iarna, care nu va fi grea dacă afară este senin şi cald. Dacă cerul e întunecat, cu lună plină, ninsoare sau ploaie e semn de iarnă cu troiene mari.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.