Contactează-ne

Actualitate

Sub poalele Ceahlăului, Marathon Mountain Bike

Știe publicată cu

în data de

■ competiţia organizată de Asociaţia Renaşterea Bicazului va avea loc sîmbătă, 8 septembrie ■ traseele sînt destul de dificile, în zona de la poalele muntelui ■ la categoria Epic trebuie străbătuţi 42 de km, la Standard - 27 km, iar la Family - 5 km ■

A mai rămas putin pînă sîmbătă, 8 septembrie, cînd va fi dat startul competiţiei cicliste Marathon Mountain Bike – Bicaz, 2018. Înscrierile on-line sînt au fost deschise din august, pînă duminică ,12 august, taxa fiind de doar 85 de lei, în timp ce în intervalul 13 august – 2 septembrie taxa a fost de 95 de lei, iar în intervalul 3-6 septembrie taxa a fost de 110 lei. Înscrierile se vor putea face şi în ziua cursei, 8 septembrie, contra unei taxe speciale de 130 lei. Copiii cu vîrsta cuprinsă între 5 şi 14 ani vor achita 45 de lei, indiferent de momentul înscrierii. Confruntarea se va desfăşura şi de această în organizarea Asociaţiei Renaşterea Bicazului, în parteneriat cu Primăria Bicaz. „Conform regulamentului alcătuit încă de la prima ediţie şi perfecţionat pe parcurs, competiţia se adresează mountainbike-rilor profesionişti şi amatori, care iubesc natura şi mişcarea în aer liber, indiferent de vîrstă şi sex. Am gîndit această întîlnire sportivă ca fiind un bun prilej de a ne cunoaşte şi a lega prietenii strînse cu cei pasionaţi de ciclismul montan. Concurenţii din întreaga ţară, ce au răspuns şi vor răspunde în invitaţiei noastre, vor putea să-şi testeze propriile limite pe trasee împădurite, cu urcări şi coborîri tehnice, noi, organizatorii, asigurîndu-le o atmosferă de concurs veritabil, plină de voie bună, astfel încît, distracţia să fie maximă. Prin această competiţie vrem să promovăm mişcarea, respectul faţă de natură şi imaginea Bicazului“, a declarat Cristi Zafton, directorul competiţiei de la care am aflat că, aidoma ediţiilor precedente, organizatorii au stabilit trei categorii de trasee: Epic – 42 km, Standard – 27 km şi Family – un părinte şi un copil cu vîrsta de maxim 14 ani – 5 km. Startul pentru toate categoriile se va da din zona Cabanei Izvoru Muntelui, sîmbătă, la ora 10,30, traseele fiind pentru Epic, Izvoru Muntelui – Lutu Roşu – Falon – Secu (Hulpoi) – sat Secu – Izvoru Alb – Baicu – Izvoru Alb – Verdele – Pîrîul Mare, Cerebuc – Lutu Roşu – Izvoru Muntelui; pentru Standard, Izvoru Muntelui – Lutu Roşu – Falon – Secu – Izvoru Alb – Baicu – Axial – Izvoru Muntelui, iar la categoria Family, Izvoru Muntelui – Lutu Roşu şi coborîre tehnică pînă la Cabana Izvoru Muntelui. Traseele sînt neamenajate şi neprotejate, folosindu-se drumuri publice şi forestiere, poteci marcate şi nemarcate, pante cu înclinare mare şi zone accidentate, diferite segmente trecînd prin localităţi, zone împădurite, văi şi păşuni. „De aceea, în regulament este prevăzută ca una din condiţii, existenţa în rîndul participanţilor a unei experieţe bogate în domeniu“, a afirmat directorul de concurs. Cîştigătorii vor fi premiaţi cu medalii, diplome şi cupe, la care se vor adăuga şi unele surprize din partea sponsorilor. Din discuţiile purtate cu directorul de concurs am aflat că se mizează pe aproximativ 200 de concurenţi din întreaga ţară, iar printre sponsori se numără şi HeidelbergCement, filiala Bicaz.

Citește știrea
Advertisement
loading...
Postează comentariu

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Neamţ: Nu scăpăm de furtuni

Știe publicată cu

în data de

Deşi ne-am fi aşteptat ca aria precipitaţiilor să se mai reducă şi să ieşim din seria de avertismente de vreme rea, meteorologii au emis o nouă informare de furtuni şi vijelii. Este vizat întreg teritoriul ţării de miercuri, 22 mai, de la prînz şi pînă joi, 23 mai, la ora 22. În intervalul meţionat ne putem aştepta la cantităţi de apă însemnate din punct de vedere cantitativ şi manifestări de instabilitate atmosferică temporar accentuată. „În vestul, nord-vestul şi centrul ţării, precum şi la munte, cu precădere în zona Carpaţilor Occidentali şi în jumătatea nordică Carpaţilor Orientali, se vor semnala averse ce vor avea caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vîntului ce pot lua aspect de vijelei şi izolat căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 15 – 25 de l/mp şi pe arii restrînse 35 – 40 l/mp“, conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie. În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor ANM va actualize avertizările de vreme severă imediată. Joi, chiar dacă sînt anunţate furtuni nu va fi rece pentru că la amiază sînt aşteptate valori termice de 22 de grade. Nu scăpăm de ploi nici pe parcursul zilei de vineri cînd sînt aşteptate averse în special după amiază. Se mai pierd ceva grade, iar maxima zilei nu mai trece de pragul de 20 grade. Noaptea va fi senină, cu o minimă cantonată la 13 grade. Aceleaşi condiţii meteo sînt valabile cel puţin pînă la finele lunii mai, cu ploi în aversă mai ales după amiază. Dacă prognoza se adevereşte, se face ceva mai cald săptămîna viitoare cînd valorile termice saltă la 23 de grade apoi vor creşte pînă la 25 de grade.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: Comoară găsită de un poliţist

Știe publicată cu

în data de

Mai multe monede, vechi de 2000 de ani, au fost descoperite de un om al legii din judeţul Neamţ. Comoara include 21 de denari, 9 groşi moldoveneşti, numeroase vestigii, fibule dacice şi romane, inele şi sigilii datînd din secolul I. d. Hr., au fost găsite de către un poliţist al Secţiei de Poliţie Ion Creangă, un pasionat căutător de comori. Vestigiile arheologice au fost depistate cu ajutorul unui detector de metale pe un teren de pe raza localităţii Secuieni, iar ulterior au fost predate Direcţiei Judeţene pentru Cultură Neamţ. Poliţistul Andrei Prichici a mai găsit astă iarnă un important sigiliu aparţinînd Episcopului de Bucureşti Alexandru Th. Cisar, 1924 – 1954, iar ultima sa descoperire, cea de monede medievale, a fost în cursul lunii mai 2019. „Ultimele monede, respectiv 9 groşi moldoveneşti, le-am găsit duminică. Cel mai adînc a trebuit să sap la 25 de centimetri sub pămînt, unele dintre acestea fiind găsite la suprafaţă“, a declarat poliţistul. Potrivit acestuia, monedele datează din anul 1517 şi au fost emise de Ştefăniţă Vodă. Poliţistul a înfiinţat la începutul lunii decembrie 2018 un club destinat căutătorilor de comori denumit Metal Detect Roman care pînă în prezent a adunat 13 membri.

Citește știrea

Actualitate

Hoţi reţinuţi

Știe publicată cu

în data de

Oamenii legii din cadrul Poliţiei Tîrgu Neamţ au efectuat cinci percheziţii domiciliare în urma cărora pe parcursul zilei de 21 mai, doi tineri au fost reţinuţi bănuiţi fiind de săvîrşirea infracţiunii de furt calificat. În urma audierilor, un tînăr de 21 de ani, din Vînători Neamţ şi un altul de 23 de ani, din Drăgăneşti, au ajuns după gratii. Totul după ce pe 14 mai oamenii legii au fost sesizaţi de angajaţii unei săli de jocuri de nococ despre faptul că persoane necunoscute au sustras o sumă de bani. S-a întîmplat în noaptea de 13/14 mai cînd cei doi suspecţi ar fi intrat în incinta sălii, aflată la parterul unui bloc din Tîrgu Neamţ, şi au plecat cu aproape 21.000 lei. Cei doi vor fi duşi în faţa unui procuror cu propunere de luare a unei măsuri preventive. La acţiune au participat şi luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul IPJ Neamţ.

Citește știrea

Trending