Contactează-ne

Actualitate

Sub Cetate, amfiteatru şi o zonă de agrement

Știre publicată în urmă cu

în data de

n proiectul finanţat din fonduri europene îşi propune, printre altele, realizarea unui amfiteatru în zona stadionului n finanţarea este în valoare de 3,5 milioane de euro n primăria lucrează şi la reabilitarea parcului de sub fortăreaţa muşatină n

Daniel Harpa, primarul oraşului Tîrgu Neamţ, a anunţat că au
început lucrările pentru realizarea în localitate a unei zone de
agrement şi a unui amfiteatru, prevăzute într-un proiect finanţat cu
fonduri europene în valoare de circa 3,5 milioane de euro.

Obiectivele propuse ar urma să fie amplasate pe terenurile
secundare de la stadionul Cetatea. În proiect sînt prevăzute
construirea unui amfiteatru în aer liber, crearea, reabilitarea,
modernizarea, amenajarea spaţiilor verzi, realizarea de sisteme de
irigaţii pentru spaţiile verzi, dotare cu mobilier urban, crearea de
facilităţi pentru agrement pe terenurile amenajate, zone speciale
pentru sport, instalare Wi-Fi în spaţiile publice.

Într-un alt proiect, tot
din dorinţa de a face mai atractivă zona de sub Cetate, s-a început
reabilitarea parcului de la baza fortăreţei muşatine. Deja s-a înlocuit
poarta de la intrare cu una sculptată, iar gardul a fost de asemenea
schimbat.

Proiectul intitulat Împrejmuire şi reabilitare parc Cetate
vizează împrejmuirea perimetrului pe o lungime de 264 metri,
amenajarea de alei pietonale în suprafaţă de 1.457 mp şi a unei
zone cu destinaţia de spaţiu de joacă pentru copii.

„Investiţia se
raportează la jumătatea din faţă a parcului, pe jumătatea din spate
existînd un al doilea proiect de investiţii care se află în etapa de
avizare, Reabilitare şi modernizare Zona Parc Cetate (inclusiv zona
Ştrand), avînd ca sursă de finanţare creditul bancar contractat în
anul 2019“, menţiona primarul pe pagina de Facebook.

Tot aici
prezentase cu cîteva luni în urmă locuitorilor proiectul de reabilitare
a parcului de sub Cetate. În timp ce unii l-au felicitat pe edil pentru
iniţiativă, alţii au avut obiecţii referitoare la modalitatea de
împrejmuire a perimetrului.

„Reabilitarea parcului Cetate a devenit
subiect de dispută politică pe Facebook şi de aceea mă simt dator
să vă ofer cîteva informaţii. Înlocuim un gard care este clar depăşit
din punct de vedere estetic, cu unul gîndit de un artist local
împreună cu un proiectant. Noi am luat în calcul atît esteticul cît şi
funcţionalul acestei zone.

Parcul este împărţit în două proiecte.
Partea din faţă unde sunt prevăzute lucrări de înlocuire/împrejmuire
gard, spaţiu de joacă, dar şi refacerea aleilor pietonale(1457 mp), în
valoare de 441.524,37 lei. Partea din spate va fi împrejmuită cu un
gard viu şi va avea destinaţia de ştrand. În ce priveşte gardul din
faţă, gîndindu-ne atît la siguranţa copiilor şi dat fiind traficul din
zonă, am ales un model de gard pe care îl ataşez prezentei postări.
Acest model a fost desenat de un artist local şi adaptat tehnic de
proiectantul acestei lucrări.

Sînt conştient că nu putem avea toţi
acelaşi punct de vedere, de aceea noi încercăm să ne pliem în
primul rînd pe propunerile specialiştilor din domeniu. Sper ca
varianta de gard propusă să fie pe gustul cît mai multor cetăţeni! Aş
vrea să mai menţionez că aţi văzut în mediul on-line mai multe
propuneri de amenajare a parcului, pentru că, de-a lungul timpului,
am încercat să obţinem şi fonduri europene pentru această zonă“,
precizase primarul.

În ultimii ani, reprezentanţii administraţiei au încercat să găsească
soluţii de atragere a unor fonduri pentru modernizarea parcului de
sub Cetate şi realizarea unui ştrand în locul celor două bazine,
vechi de 40 de ani, aflate în paragină. S-au organizat în perioada
anterioară şi licitaţii în vederea găsirii unui investitor dispus să
amenajeze o bază de agrement în parc, dar lucrurile nu au mers în
direcţia dorită.

Suprafaţa de 22.130 mp a fost scoasă spre
concesionare pe o perioadă de 25 de ani, căutîndu-se un investitor
dispus să construiască un bazin de înot şi o unitate de alimentaţie
publică cu spaţii de cazare, piscină, jacuzzi, SPA, spaţii de
agrement gen bowling, biliard, loc de joacă pentru copii, terasă
acoperită etc. Persoana care cîştigase licitaţia organizată în 2017 s-
a răzgîndit şi nu s-a mai prezentat să semneze contractul cu
primăria. Procedura s-a reluat şi ulterior, dar fără succes.

Actualitate

Coronavirus: Naţional – 1.629 de cazuri noi. Neamţ – 32 de cazuri noi

Știre publicată în urmă cu

în data de

n la Neamţ în total au fost confirmate 3003 cazuri

Până astăzi, 25 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 119.683 de  cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

96.158 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.629 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 600 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 4.633 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 24.09.2020 (10:00) – 25.09.2020 (10:00) au fost înregistrate 42 de decese (25 bărbați și 17 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Covasna, Giurgiu, Ialomița, Iași, Mehedinți, Prahova, Timiș, Vaslui, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 5 decese la categoria 50-59 de ani, 10 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 14 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 10 decese la categoria de peste 80 de ani.

41 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.245. Dintre acestea, 508 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.328.322 de teste. Dintre acestea 25.494 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 15.879 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.615 la cerere.

Pe teritoriul României, 9.352 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 7.004 de  persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 23.850 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 179 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.145 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 561 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 467 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 159.275 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 4 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.693 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.917 în Italia, 1.253 în Spania, 124 în Franța, 2.935 în Germania, 159 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA,  119 în Austria, 20 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 93 în Grecia, 5 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina  și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazakhstan, Suedia, Republica Congo, Ungaria și Qatar. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 126 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo și unul în Grecia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 428 au fost declarați vindecați: 308 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Citește știrea

Actualitate

Primăria Piatra-Neamț – 26 de proiecte europene în valoare de 53.5 milioane de euro, aflate în implementare, cu contractele de finanțare semnate și termen de finalizare maxim anul 2022

Știre publicată în urmă cu

în data de

Cele 26 de proiecte care vor crește calitatea vieții pietrenilor și la care vor începe lucrările din prima parte a anului viitor sunt:

▪ Trei proiecte care vizează modernizarea infrastructurii rutiere: „Modernizarea și reconfigurarea coridorului urban de transport (inclusiv realizarea de piste pentru bicicliști) B-dul Traian – Piața Mihail Kogălniceanu – B-dul Decebal”; „Modernizarea și reconfigurarea străzii Mihai Viteazu (inclusiv realizarea de piste pentru bicicliști)”; „Reabilitarea, modernizarea şi reconfigurarea coridorului secundar de transport est-vest, strada Dimitrie Leonida şi Bulevardul 9 Mai”;

▪ Modernizarea sistemului de transport public prin achizitia a 41 de autobuze electrice, modernizarea autobazei și realizarea a 25 de stații de încărcare electrice pentru noile autobuze; Modernizarea staţiilor de aşteptare pentru transportul public de persoane;

▪ Implementarea unui sistem de management inteligent al traficului;

▪ Realizarea unui sistem bike-sharing, cu staţii pentru biciclete, în toate cartierele oraşului;

▪ Pentru modernizarea infrastructurii educaţionale sunt deja semnate contractele de finanţare pentru: „Reabilitarea, dotarea şi modernizarea Creşei Mărăţei”, „Reabilitarea, dotarea şi modernizarea Creșei Precista”, „Reabilitarea, modernizarea și dotarea Colegiului Tehnic de Transporturi Piatra Neamţ”, „Reabilitarea, modernizarea şi dotarea Grădiniţei cu program prelungit nr.6”, „Reabilitarea, modernizarea şi dotarea Grădiniţei cu program prelungit nr.2”, dar şi cel mai recent proiect „Creşa – Primii paşi”, proiect finanțat în cadrul Programului Operațional Capital Uman 2014-2020;

▪ Două proiecte privind extinderea şi modernizarea sistemului de iluminat public;

▪ Trei proiecte privind realizarea unor grădini publice urbane în cartierele Dărmăneşti, Speranţa şi Văleni;

▪ Reabilitarea/modernizarea cinematografului Cozla și transformarea într-un centru cultural multifuncţional;

▪  Proiecte din domeniul social: „Servicii socio-educaționale de prevenire a abandonului familial pentru copiii noștri”, „SUPORT – Servicii integrate pentru deprinderi de viață independentă” , „Lucrători de tineret competitivi, pentru tinerii vulnerabili – Programul ERASMUS+” şi „ECHOES – Patrimoniul cultural european: oportunități pentru cetățeni Implicare și incluziune socială”;

▪ Digitalizarea administrației publice locale prin proiectul „Dezvoltarea capacității de planificare strategică și implementare a unui sistem informatic integrat în municipiul Piatra-Neamț”.

 

*imaginile au caracter  ilustrativ

Citește știrea

Actualitate

Crunt sfîrşit! Nouă oameni carbonizaţi

Știre publicată în urmă cu

în data de

n decesele au fost înregistrate de la începutul anului pînă în prezent n recent, două tragedii de acest fel au avut loc într-o singură zi n pompierii vin cu sfaturi utile şi recomandări de sezon n

Un bilanţ întocmit de pompierii nemţeni arată fatul că de la începutul
anului şi pînă în prezent 9 nemţeni au fost ucişi de foc.

„În perioada
1 ianuarie – 23 septembrie 2020, subunităţile ISU Neamţ au
participat la 264 de intervenţii pentru stingerea şi limitarea efectelor
negative ale incendiilor la locuinţe şi gospodăriile populaţiei. Anul
acesta au fost înregistrate nouă persoane decedate ca urmare a
acestor incendii“, se arată într-un comunicat ISU.

Două dintre
decese au avut loc la începutul acestei săptămîni. Ziua de 21
septembrie 2020 a fost fatidică pentru un bărbat de 47 de ani, din
anexa Slobozia- Roznov, care a fost ucis de o ţigară.

În aceeaşi zi
un tînăr de 34 de ani, a murit carbonizat în apartamentul pe care-l
avea într-un bloc din Bicaz. Incendiul din apartamentul de la etajul
III a fost provocat de o lumînare lăsată nesupravegheată. Pompierii
militari mai arată faptul că, anual, 15% din totalul misiunilor
desfăşurate sînt pentru stingerea incendiilor produse la locuinţele şi
gosdpodărtiile populaţiei.

Sezonul rece produce o serie de
schimbări în viaţa şi activitatea comunităţilor, care presupun şi
necesitatea asigurării unor măsuri de reducere a riscului de
producere a incendiilor. Improvizaţiile în cazul folosirii defectuoase
a mijloacelor de încălzire, exploatarea necorspunzătoare a
buteliilor, suprasolicitarea instalaţiilor electrice, duc de cele mai
multe ori la urmări grave.

Avînd în vedere toate aceste
considerente, ISU Neamţ reaminteşte cetăţenilor principale măsuri
de prevenire a incendiilor la locuinţele şi gospodăriile populaţiei. Nu
utilizaţi aparate electrice, cabluri electrice, prize, întrerupătoare,
dispozitive de protecţie cu defecţiuni sau cu improvizaţii. Nu
suprasolicitaţi instalaţia electrică prin folosirea simultană a mai
multor receptori.

Nu lăsaţi nesupravegheate aparatele electrice sub
tensiune, cum ar fi fier de călcat, reşou, radiator, sau alte
asemenea. Nu utilizaţi aeroterme, radiatoare, calorifere electrice
construite artizanal sau defecte ca urmare a suprasolicitării, folosirii
îndelungate sau lovirii. Nu folosiţi siguranţe fuzibile
supradimensionate prin înlocuirea cu o liţă a fuzibilului calibrat. Nu
folosiţi chibrituri, lumînări, lămpi de iluminat cu petrol, în spaţii cu
pericol de incendiu, cum ar fi depozite de furaje, grajduri, magazii
sau poduri. Nu aşezaţi sau păstraţi butelii de gaze în apropierea
oricăror surse de căldură. Nu folosiţi butelii de gaze lichefiate fără
regulator de presiune, cu garnituri deteriorate ori cu furtunuri de
cauciuc fisurate sau lărgite la capete.

Nu folosiţi flacără pentru
verificarea etanşeităţii buteliei, garniturilor, regulatorilor de presiune
sau a furtunului – conductei de gaz, verificarea făcîndu-se numai cu
emulsie de apă şi săpun. Nu încălziţi cu flacără buteliile şi nu le
folosiţi culcate, răsturnate sau înclinate. Nu transvazaţi gazul din
butelie în orice alte recipiente şi nu folosiţi butelii improvizate. Nu
lăsaţi mîncarea pe foc, nesupravegheată .

Luaţi-o de la încălzit dacă
trebuie neapărat să părăsiţi bucătăria o perioadă mai îndelungată,
mai ales dacă s-ar putea ivi întîrzîieri neaşteptate. După ce aţi
terminat de gătit, asiguraţi-vă că aţi oprit din funcţionare cuptorul şi
aragazul. Nu păstraţi surse de foc – chibrituri, brichete, lumînări,
lămpi cu gaz – în locuri în care au acces copiii. Este obligatorie
supravegherea copiilor, fiind interzisă blocarea lor în casă cu
lumînări aprinse, sobe plite şi/sau aparate electrice aflate în
funcţiune. Este interzisă depozitarea de materiale combustibile sau
inflamabile în podurile clădirilor.

Este interzisă folosirea
afumătoarelor improvizate sau amplasarea acestora în magazii,
poduri, remize, sub şoproane sau lîngă materiale combustibile.
Afumătorile se confecţionează din zidării de cărămidă şi materiale
incombustibile şi se amplasează independent de celelalte
construcţii din gospodărie. Pentru asigurarea unei prime intervenţii
în caz de incendiu, se recomandă să aveţi în locuinţă un stingător.

FOTO: generica

Citește știrea

Trending