Contactează-ne

Actualitate

Strănepoţii refac Drumul Unirii la aniversarea Centenarului Marii Izbînzi

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ o delegaţie de nemţeni din Bicaz Ardeal, strănepoţi ai participanţilor la marele eveniment istoric de la 1918, va pleca spre Alba Iulia ■ „Înaintaşii şi-au făcut datoria, au luptat pentru Unire şi ne-au transmis o ţară mare, independentă şi unitară. Noi sîntem datori să le continuăm visul“, a declarat profesorul Dan Husari ■ spre Alba Iulia pleacă şi Neculai Luca, preşedintele Asociaţiei În Munţii Neamţului ■

O delegaţie de munteni din Bicazu Ardelean, strănepoţi ai participanţilor la marele eveniment istoric de la 1918, cînd la Alba Iulia s-a făurit Marea Unire, au decis să refacă Drumul Unirii prin participarea la aniversarea Centenarului Marii Izbînzi. „În semn de recunoştinţă şi cinstire faţă de fapta strămoşilor noştri, o parte dintre actualii trăitori ai comunei Bicazu Ardelean, am decis să refacem drumul istoric al bunilor şi străbunilor noştri pînă la Alba Iulia, cu o scurtă oprire la Blaj, pentru prăznuirea memoriei fostului preot Victor Barna, care i-a călăuzit atunci pe «ardelenii» noştri, ca mai apoi să-i păstorească spiritual vreo 20 de ani, aflîndu-şi odihna de veci în localitatea în care s-a născut, adică la Blaj“, a declarat plin de emoţii profesorul Dan Ioan Husari, directorul Şcolii Gimnaziale Bicazu Ardelean, De altfel, el este cel care a iniţiat această faptă de înalt patriotism în semn de recunoştinţă faţă de străbunicii săi participanţi la 1 decembrie 2018 la Marea Adunare Populară de la Alba Iulia. Cînd pregătirea pentru plecare se afla în toi, am avut plăcerea de a discuta cu doi dintre cei ce vor fi, de 1 decembrie 2018, la Alba Iulia ducînd mesajul întregii comunităţi locale în inima Ardealului, Floarea Mucenicu şi Petrea Handaric, doi gospodari „făloşi“ şi adevăraţi patrioţi români. „În urmă cu 100 de ani străbunicii mei, Mucenicu Alexandru şi Mucenicu Floarea, au mers la Alba cu căruţa şi după o săptămînă de drum au ajuns la Marea Adunare, fiind martorii marelui eveniment. M- am gîndit că aşa se cuvine, ca după un veac de istorie, să refac şi eu drumul istoric pentru a duce mai departe ceea ce au făcut ei atunci. Aştept cu mîndrie să sosească ceasul plecării, e adevărat nu cu căruţa, ci cu maşina, dar cu acelaşi sentiment patriotic. Din povestirile de mai tîrziu ale străbunicii mele, pe cînd eu aveam vreo 10-12 ani, pe care tot Floarea o chema, eu ducîndu-i numele mai departe, aveam să aflu că pe atunci iernile erau mult mai aspre. Aşa că, la Gheorgheni, a fost nevoită să-şi cumpere o năframă, o adevărată pătură, pentru a supravieţui gerului, năframă pe care a lăsat-o tatălui meu pentru păstrare, iar tata mi-a dat-o mie. O păstrez şi astăzi cu sfinţenie, iar acum o s-o iau cu mine la Alba, drept simbol al acestui înălţător moment de sărbătoare“ ne-a povestit cu lacrimi în ochi Floarea Mucenicu.

„Ne facem o datorie de onoare pentru înaintaşii noştri, fiind din nou susţinători ai României Mari“

La rîndul său, Petrea Handaric, fiul lui Toader, care la vremea Marii Uniri avea puţin peste 30 de ani, ne-a spus că, unindu-se cu alţi gospodari ai satului, a luat în iarna lui 1918 calea Albei pentru a fi martor şi susţinător al trecerii la România Mare. „S-o unit pentru a purcede la drum cu Mucenicu Alexandru, Popescu Ion, Bîrsan Toader, care erau şi consilieri la biserică, dar şi familii înstărite la vremea aceea. Tata era şi consilier judeţean la Miercurea Ciuc. Făcea o dată pe lună drumul peste dealuri, călare, cu un revolver la centură pentru a se apăra în caz de atac. Revolverul era dat de autorităţile de la Ciuc. Drumul dura şi o săptămînă pe atunci. În ’40, cînd am revenit din nou la unguri a fost foarte greu. Am fost asupriţi şi terorizaţi. Dacă ne prindeau cu costumul popular pe noi ne tăiau cămaşa şi ne obligau s-o purtăm în pantaloni. Iaca de ce, acum, ne facem o datorie de onoare pentru înaintaşii noştri, fiind din nou susţinători ai României Mari“, am aflat de la Petrea Handaric. Ideea organizării călătoriei ardelenilor la Alba a aparţinut celor 10 urmaşi ai foştilor delegaţi de acum 100 de ani, avîndu-l alături şi pe Dan Ioan Husari, directorul şcolii şi sprijinul material al Heidelberg Cement, filiala Bicaz. Plecarea va avea loc vineri, 30 noiembrie, numai bine pentru a aunge la festivitatea de sărbătorire a Centenarului Marii Uniri. „Sîntem deosebit de onoraţi şi emoţionaţi de un aşa mare eveniment pe care avem ocazia să-l trăim. Vom purta cu noi tricolorul, pe care-l vom înălţa în semn de respect faţă de istorie, de trecut şi de semenii noştri, ce compunem poporul român. Înaintaşii şi-au făcut datoria, au luptat pentru Unire şi ne-au transmis o ţară mare, independentă şi unitară. Noi sîntem datori să le continuăm visul. De asta ne-am simţit obligaţi moral să refacem drumul istoric al Marii Uniri. Aşadar, 1 Decembrie 2018, este o zi de mare sărbătoare pentru tot neamul românesc. O zi deosebită care, acum la cei 100 de ani de istorie, ne aminteşte că începînd cu primii ani ai secolului XX, România a devenit un stat unitar şi indivizibil, aşa cum l-au visat bravii noştri înaintaşi. Centenarul Marii Uniri reprezintă totodată pentru întreaga suflare românească un prilej de bucurie , dar şi de cinstire a memoriei celor care au reuşit să ducă la îndeplinire idealul de unire al locuitorilor tuturor provinciilor româneşti“, avea să ne declare profesorul Husari. Emoţiile trăite de cei trei ardeleni ai Bicazului, ne-au fost transmise şi nouă jurnaliştilor, urîndu-le cu sinceritate „Drum bun la Alba Iulia-n Ardeal!“

Stegarul de la Piatra Neamţ

Spre Alba Iulia va pleca, tot vineri, şi Neculai Luca, inimosul preşedinte al Asociaţiei În Munţii Neamţului. Va lua drumul Ardealului pe calea ferată, de la Piatra Neamţ spre Bacău şi Paşcani, din oraşul ieşean urcînd în ceea ce se numeşte simbolic „Trenul Unirii“. Acesta vine de la Iaşi şi merge la Timişoara, în el urmînd a fi circa 1. 000 de persoane din judeţele Moldovei, dar şi din Basarabia. „Am încercat să strîng circa 100 de persoane din Neamţ pentru a merge la Alba Iulia, ca să cinstim măreţul eveniment de la 1 decembrie 1918. Din păcate, nu am reuşit. Dincolo de acest aspect, important este să conştientizăm că sîntem români şi trebuie să arătăm asta. Fiecare cum putem. Şi cel mai mic gest prin care ne arătăm mîndria de a fi români contează“, am aflat de la Neculai Luca. Acesta va fi îmbrăcat în strai popular, iar la gît va avea o pancartă pe care scrie: „La Mulţi Ani, România!, La Mulţi Ani, Români!, Respect şi Recunoştinţă Înaintaşilor şi Eroilor Neamului! Asociaţia în Munţii Neamţului“. Inedit este şi faptul că Neculai Luca va avea la el şi un steag tricor telescopic de mari dimensiuni – 10 metri, cu care a fost şi la sfinţirea Catedralei Neamului. De-a lungul anilor, Neculai Luca s-a implicat în numeroase proiecte. De mare anvergură este cel ce a vizat construirea monumentulului de pe culmea situată deasupra satului Nemţişor, comuna Vînători Neamţ, care a fost sfinţit pe 21 mai 2016, îm prezenţa IPS Teofan, mitropolitul Moldovei. Lucrările au fost estimate iniţial la vreo 600 de mililoane de lei vechi, dar suma a fost cu mult depăşită, trecînd cu mult peste 2 miliarde de lei vechi. „Am reuşit să ridicăm monumentul plănuit de părintele Iustin în memoria ostaşilor căzuţi în grelele lupte grele purtate în aceste locuri. A fost cea mai fierbinte dorinţă a părintrelui Iustin de a ne onora astfel înaintaşii şi chiar el, cu mîinile sale, a schiţat monunentul, a stabilit amplasamentul şi a făcut unele demersuri. Părintele îi numea pe acei soldaţi, români, nemţi sau ruşi, «adevăraţi mucenici ai lui Dumnezeu» şi mai spunea că orice credincios care vrea să se mîntuiască să ia în rugăciunile sale măcar un erou ce a murit nevinovat, aşa cum au murit mucenicii pentru credinţă şi pentru Hristos“, ne spunea Neculai Luca cu cîţiva ani în urmă. În pădurile din zona Brusturi – Vînători Neamt, în 1944 au avut loc lupte grele între trupele germane şi maghiare aflate în retragere şi cele ruse şi române, estimîndu-se că au murit circa 14.000 de soldati. Locul a fost numit şi Valea Plîngerii şi se spune că a fost cea mai mare tragedie petrecută pe teritoriul românesc în timpul conflagratiei, urmată de cea de la Oarba de Mureş, unde au murit cam 11.500 de eroi. (I. ASAVEI, D. SOFRONIA)

Citește știrea
Advertisement
loading...
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Neamţ: Neatenţie la volan, mamă şi fiică în spital

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ o femeie şi fiica ei au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce maşina în care se aflau s-a izbit în zidul unei spălătorii auto ■ în week-end, trei şoferi au fost prinşi băuţi la volan ■

Un accident de circulaţie care se putea solda cu o tragedie a avut loc sîmbătă, 17 august, pe DN 15D, în localitatea Girov. Poliţiştii solicitaţi să intervină au cercetat împrejurările în care a avut loc evenimentul rutier au constatat că, în timp ce un tînăr, de 26 de ani, din Girov, conducea o autoutilitară, ar fi efectuat manevra de viraj la stînga, fără a se asigura, moment în care, în depăşirea acestuia se angajase un autoturism, condus de un bărbat, de 43 de ani, din Vaslui. „Pentru a evita impactul cu autoutilitara, şoferul autoturismului a virat stînga, a părăsit partea carosabilă, intrînd în coliziune cu un gard al unei societăţi comerciale. În urma impactului, a rezultat rănirea unei femei şi a unei minore, din Vaslui, ce se aflau în autoturism. Ambele persoane au fost preluate şi transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorii auto au fost testaţi alcoolscopic, rezultatele fiind negative. Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă“, conform IPJ Neamţ. Tot în week-end, oamenii legii au depistat, în trei zone diferite ale judeţului, şoferi care conduceau deşi erau băuţi. Pe 17 august, poliţiştii Serviciului Rutier Neamţ au depistat în trafic un bărbat, de 44 de ani, din Tarcău, care conducea un autoturism pe DC 136, în localitatea Tarcău, în timp ce se afla sub influenţa bauturilor alcoolice. „Bărbatul a fost testat alcoolscopic, rezultatul indicînd o valoare de peste 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei“. Duminică, 18 august, oamenii legii au depistat în trafic un bărbat, de 54 de ani, din Bâra, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 207 A, în localitatea Luţca. „Întrucît emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei“, au precizat reprezentanţii Poliţiei Neamţ. Ţn aceeaşi zi, poliţiştii oraşului Tîrgu Neamţ au depistat în trafic un tînăr, de 26 de ani, din Timişeşti, care conducea un autoturism pe strada Veniamin Costache, din Tîrgu Neamţ, în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. În acest caz, şoferul a fost testat alcoolscopic, rezultatul indicînd o valoare de peste 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei. În toate cele trei cazuri, poliţiştii continuă cercetarile sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.

Citește știrea

Actualitate

Roman: Invitaţie la o nouă petrecere estivală

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ Primăria Roman va organiza duminică, 18 august, al doilea picnic din această vară ■ vor fi activităţi sportive, moment artistice şi lecturi de poveşti ■

Conducerea Primăriei Roman lansează o nouă invitaţie celor care apreciază ieşirile la iarbă verde şi petrecerilor în aer liber. Locuitorii urbei vor avea posibilitatea să participe, cu mic, cu mare, la alte două evenimente organizate de municipalitate. Al doilea picnic programat să aibă loc în această vară va fi organizat duminică, 18 august, în ambianţa naturală a Parcului Municipal. „Este vară, este soare, avem un parc minunat şi mulţi dintre cei dragi s-au întors acasă, astfel că nu există un moment mai bun de a petrece împreună, din nou, la un picnic în Parcul municipal, la care Primăria municipiului Roman vă invită să luaţi parte duminică, pe 18 august. Continuăm tradiţia ca, măcar de două ori pe an, în lunile mai călduroase, să vă invităm să ieşim la iarbă verde într-unul dintre cele mai mari şi frumoase parcuri din Moldova, pentru a ne bucura de natură, dar şi pentru a lega noi prietenii“, se arată în invitaţia lansată pe pagina de socializare a Primăriei Roman. Reprezentanţii administraţiei locale au creionat şi un program al zilei. Copiii sînt invitaţi, din nou, în „Poiana cu poveşti“, un proiect care a întrecut aşteptările iniţiatorilor. Aceasta se va muta din faţa primăriei, în parc, unde copiii vor ascula, cu nesaţ, poveşti, în lectura unor voluntari. Tot pentru cei mici au fost pregătite mai multe ateliere unde copiii vor putea desena, iar un „mega robot“, tot voluntar, va fi prezent pentru a-i amuza pe cei mici. În zona de fitness a parcului, antrenorul Bogdan Huci invită iubitorii de sport în aer liber pentru a face mişcare. Şi amatorii de ciclism sînt invitaţi în parc, alături de echipa MTB, pentru a participa la o întrecere pe pista special amenajată, unde au fost pregătite cîteva traseie cu obstacole. În foişorul din parc se va organiza un concurs de talente locale, iar pe terenul cu gazon sintetic se va desfăşura un meci de fotbal, doritorii fiind aşteptaţi să se înscrie în competiţie. Iubitorii de şah vor putea participa la un concurs desfăşurat în aer liber, în parc fiind aduse de la CSM mese speciale şi table de şah, iar pe lacul artificial din parc se va organiza un concurs de vîslit. Ca şi la picnicul anterior, iubitorii de animale vor avea posibilitatea să adopte un cîine din expoziţia ce va fi organizată şi la această ediţie a picnicului de reprezentanţii adăpostului de cîini comunitari al Direcţiei LocatoServ. Primăria anunţă că are în pregătire şi organizarea celei de a doua petreceri din ştrandul municipal, eveniment ce ar urma să se desfăşoare vineri, 23 august.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: Surprize pentru mirii aflaţi la Nunta de aur

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ cuplurile căsătorite în 1969 sînt aşteptate cu actele doveditoare la Primăria Tîrgu Neamţ ■ data limită este 30 august ■

Primăria Tîrgu Neamţ pregăteşte surprize cuplurilor care împlinesc anul acesta 50 de ani de căsătorie. „Mirii“ care au spus Da în faţa ofiţerului de stare civilă în anul 1969 şi au domiciliul stabil în Tîrgu Neamţ sînt aşteptaţi, pînă pe 30 august la sediul administraţiei publice locale, la biroul 5, să depună copii după documentele doveditoare, respectiv certificatul de căsătorie şi buletinele sau cărţile de identitate ale ambilor soţi. Cele mai longevive cupluri vor fi sărbătorite pe 7 septembrie, în cadrul unei acţiuni organizate de primărie cu prilejul Zilelor Oraşului Tîrgu Neamţ. Autorităţile locale au dat în toamna anului 2013 startul acţiunilor de omagiere a cuplurilor care au parcurs împreună cinci decenii de viaţă, cu bucuriile şi cu greutăţile inerente. Au fost sărbătorite la acel moment 15 perechi care împliniseră 50 de ani de căsătorie. De atunci încoace, plini de emoţie, seniorii urbei s-au adunat anual în sala de şedinţe a Consiliului Local Tîrgu Neamţ unde au fost serviţi cu cîte o felie de tort şi au ciocnit o cupă de şampanie cu primarul. Oficialităţile şi-au făcut obiceiul să înmîneze fiecărui cuplu cîte o diplomă cu ocazia nunţii de aur, pentru cei 50 de ani petrecuţi împreună, la bine şi la greu. Se mai oferă un cadou în bani, iar doamnelor, un buchet frumos de flori. De regulă, invitaţii profită de prilej pentru a discuta cu autorităţile locale despre problemele cu care se confruntă locuitorii de vîrsta a treia. La fiecare activitate de acest gen, participanţii au asistat şi la o slujbă religioasă în care preoţii au înălţat mulţumiri la Ceruri pentru binefacerile de care s-au bucurat cuplurile în cele cinci decenii de căsătorie, rugîndu-se pentru ca vîrstnicii să aibă în continuare zile senine şi fericire. În altă ordine de idei, La Tîrgu Neamţ, cetatea continuă să atragă miri şi mirese dornici să realizeze între zidurile medievale fotografii pentru albumul de nuntă. Avînd în vedere că se realizează astfel şi o promovare a monumentului, cei interesaţi au putut utiliza în plus, contra unei taxe plătite la Complexul Muzeal Neamţ, şi paraclisul din incinta fortăreţei pentru cununia religioasă oficiată de preot. Dacă se solicită, se pot efectua şi cununii civile cu aprobarea Primăriei Tîrgu Neamţ, fiind necesară în acest caz şi plata unei taxe. Moda cununiilor religioase între zidurile vechi a început în vara lui 2009, cînd ansamblul arhitectonic din vremea voievozilor muşatini a fost reintrodus în circuitul turistic după finalizarea lucrărilor de reabilitare. Locul predilect pentru oficierea cununiilor civile rămîne însă sala de şedinţe a Consiliului Local Tîrgu Neamţ. În prima jumătate a acestui an s-au înregistrat 46 de căsătorii, numărul menţinîndu-se în limitele anterioare, avînd în vedere că în 2018 au spus „Da“ în faţa ofiţerului de stare civilă 42 de cupluri. Printre cei care merg la Stare Civilă sînt şi localnici care muncesc în străinătate şi solicită transcrierea actelor pentru căsătorii încheiate peste hotare, cererile fiind făcute atît personal cît şi de rude apropiate, împuternicite prin procuri notariale. Dar, astfel de transcrieri se pot face şi la ambasadele şi consulatele româneşti, aşa că nu există o evidenţă exactă pentru toate căsătoriile tîrgnemţenilor ce se oficiază în afara ţării. În evidenţele Primăriei Tîrgu Neamţ au mai fost menţionate 222 naşteri în intervalul ianuarie-iunie, cu 20 mai puţine decît în aceeaşi perioadă a anului trecut. În schimb, a crescut numărul deceselor, fiind declarate 161 în primul semestru din 2019, comparativ cu intervalul similar din 2018, cînd erau înregistrate 142.

Citește știrea

Trending