Publicitate

■ solicitanţii trebuie să îndeplinească anumite condiţii referitoare la venituri şi la bunurile aflate în proprietate

Primăria Tîrgu Neamţ a început să primească, din 15 octombrie, cereri pentru acordarea ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei. Sprijinul financiar va fi oferit de stat pentru intervalul 1 noiembrie 2018- 31 martie 2019. Dosarele se depun la Biroul 12, în cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială a oraşului. Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească solicitanţii au rămas cam aceleaşi ca anul trecut. Se ţine cont de venitul maxim lunar pe membru de familie, care poate fi de maximum 615 lei în cazul încălzirii cu ajutorul gazelor, lemnelor sau energiei electrice. Plafonul limitativ pentru persoanele racordate la sistemul centralizat de termoficare ajunge la 786 lei pentru un membru de familie, respectiv 1.082 lei, pentru persoanele singure. În cazul energiei termice primită în sistem centralizat, subvenţiile acoperă între 90% şi 5% din valoarea facturii, în funcţie de veniturile solicitanţilor. Potrivit prevederilor legale din domeniu, nu vor beneficia de bani pentru încălzire persoanele care deţin clădiri în afara celei de domiciu, terenuri intravilane care depăşesc 1000 mp în zona urbană şi 2000 mp în cea rurală, autoturisme sau motociclete cu vechime mai mică de 10 ani, cu excepţia celor adaptate persoanelor cu handicap. Nu este permisă nici deţinerea a mai mult de un autoturism cu vechime mai mare de 10 ani, nici a diverselor autovehicule, utilaje agricole sau de prelucrare a lemnului, aflate în stare de funcţionare. Cererea pentru ajutorul de încălzire va fi respinsă şi dacă titularul are depozite bancare mai mari de 3.000 lei sau deţine suprafeţe de teren, animale şi păsări a căror valoare netă de producţie anuală depăşeşte suma de 1.000 euro pentru o persoană singură, respectiv 2.000 euro pentru o familie. Solicitanţii care îndeplinesc toate condiţiile pentru acordarea banilor de încălzire trebuie să depună la primărie o cerere – declaraţie pe propria răspundere, împreună cu acte doveditoare ale componenţei familiei, ale tuturor veniturilor obţinute în ultima lună etc.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.