Contactează-ne

Actualitate

Start amînat în Liga 4 Neamţ

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ campionatul judeţean de fotbal va începe pe 1 septembrie, cu o săptămînă mai tîrziu decît se stabilise iniţial ■ nici finala Supercupei Adrian Popa nu s-a mai disputat pe 18 august ■

Campionatul Ligii 4 de fotbal Neamţ va debuta mai tîrziu cu o săptămînă decît fusese programat iniţial, conform unui anunţ făcut de organizatorul întrecerii, Asociaţia Judeţeană de Fotbal. Implicit, şi data finalei Supercupei Adrian Popa, în care urmează să se confrunte cîştigătoarea ultimei ediţii a Ligii 4 (FC Ozana Tîrgu Neamţ) şi a Cupei României, faza judeţeană Neamţ (Bradu Borca) a fost decalată. Reamintim că lupta pentru trofeu ar fi trebuit să aibă loc duminică, 18 august, de la ora 11.00, pe stadionul Ceahlăul din Piatra Neamţ. „AJF Neamţ anunţă faptul că startul campionatului Ligii 4 de fotbal s-a amînat pentru data de 1 septembrie 2019, după ce iniţial era anunţat pentru 25 august. În consecinţă, nici jocul care va decide cîştigătoarea Supercupei Adrian Popa nu se va mai desfăşura în ziua de 18 august, urmînd a se stabili cînd se va disputa“, se arată într-un comunicat de presă postat pe site-ul oficial al AJF Neamţ pe 15 august. În ce priveşte viitoarea ediţie a întrecerii judeţene de fotbal, singura certitudine este că în sezonul 2019-2020 nu va mai fi organizat decît campionatul Ligii 4, aşa cum a decis Comitetul de Urgenţă al AJF Neamţ în urma discuţiilor purtate cu reprezentanţii echipelor de Liga 5. Echipele care se vor înscrie pentru a evolua în ediţia 2019-2020 a Ligii 4 vor fi împărţite în două serii geografice, urmînd ca după disputarea partidelor din sezonul regulat să se joace şi play-off. Cererile de înscriere în viitorul campionat au putut fi depuse la sediul AJF Neamţ începînd de miercuri, 31 iulie, un prim termen limită anunţat fiind 20 august, însă, dată fiind amînarea startului campionatului, există posibilitatea prelungirii datei de depunere a înscrierilor. În funcţie de numărul grupărilor care vor confirma participarea în Liga 4, se vor alcătui cele două serii şi se va stabili calendarul jocurilor din tur şi retur. În afară de cele patru formaţii care au evoluat în sezonul precedent în Liga 4 (Bradu Borca, Speranţa Răuceşti, Victoria Horia şi Moldova Cordun) în componenţa viitoarelor două serii s-ar putea regăsi echipe ce au evoluat în Liga 5 (Unirea Tămăşeni, Voinţa Dobreni, Arsenal Văleni, AFS Girov, Bravo Bodeşti, Flacăra Brusturi, Ozana Timişeşti, Siretul Doljeşti, Voinţa Bozieni, Voinţa Valea Ursului, Vulturul Costişa, WST Oniceni, Zorile Urecheni), dar nu sînt excluse nici reveniri după pauze de inactivitate, cum e cazul echipei Voinţa Ion Creangă, o fostă campioană a Neamţului care are intenţia de a se înscrie în noul sezon.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Prefectul de Neamţ s-a întîlnit cu directorii de şcoli

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ ”Este inadmisibil ca în anul 2020 copiii noştri să fie nevoiţi să înveţe în săli de clasă cu unele condiţii insalubre sau să meargă la toalete în curtea şcolii”, a declarat George Lazăr

Prefectul judeţului Neamţ, George Lazăr, a participat, joi, 23 ianuarie, la invitaţia inspectorului general judeţean, Mihai Obreja, la o întîlnire cu directorii de şcoli şi licee din judeţul Neamţ.

Prefectul a rugat directorii prezenţi, cît şi membrii din consiliile de administraţie, să realizeze un dialog cu primarii din unităţile administrativ teritoriale şi să reuşească împreună identificarea unor oportunităţi pentru investiţiile atît de necesare infrastructurii educaţionale. ”Este inadmisibil ca în anul 2020 copiii noştri să fie nevoiţi să înveţe în săli de clasă cu unele condiţii insalubre sau să fie nevoiţi să meargă la toalete în curtea şcolii.

De asemenea, subliniez aici că este importantă siguranţa elevilor, de aceea, fac un apel către cei prezenţi să se găsească soluţii de a achiziţona servicii de pază pentru toate unităţile şcolare. Şi, am încredere că se vor găsi bani pentru acest aspect deosebit de important”, a declarat George Lazăr.

Un alt mesaj transmis de George Lazăr a fost legat de importanţa ca sistemul educaţional românesc să fie unul de calitate: “Avem nevoie de învăţători şi profesori de calitate, dedicaţi meseriei lor, cum avem nevoie şi de un învăţămînt caltitativ, fie că este vorba de gimnaziu, liceu, învăţămînt profesional sau dual. Calitatea actului educaţional reprezintă viitorul unei societăţi sănătoase şi vă rog să fiţi cît se poate de implicaţi în activitatea dumneavoastră!”.

La finalul întîlnirii, prefectul a acceptat invitaţia directorului Colegiului Naţional “Petru Rareş”, profesorul Oniciuc Grigoruţă, de a participa la manifestarea dedicată Micii Unirii organizată de elevii acestui liceu.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: Hoţ încuiat în casă pe cînd fura cafea şi băutură

Știre publicată în urmă cu

în data de

Un bărbat de 35 de ani, prins în flagrant pe cînd fura o cutie de cafea şi o sticlă de băutură, a fost încuiat în locuinţa pe care o prăda chiar de proprietara în vîrstă de 76 de ani. Aceasta a chemat apoi poliţia şi hoţul a ajuns după gratii.

La data de 22 ianuarie, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Săbăoani au fost sesizați de către o femeie de 76 de ani, din Săbăoani, despre faptul că a surprins o persoană în timp ce sustrăgea bunuri din anexa locuinței.

La faţa locului, poliţiştii au identificat bărbatul în cauză, pe care l-au condus la sediul poliţiei. Din investigaţii a reieşit că, un bărbat de 35 de ani, din Săbăoani, ar fi pătruns, fără drept, în curtea locuinței femeii, iar dintr-o încăpere a sustras o cutie cu cafea. În continuarea activităţii infracţionale, acesta a sustras dintr-o anexă a imobilului, o sticlă de băuturi alcoolice, moment în care a fost surprins de femeia de 76 de ani care, avînd prezență de spirit, a încuiat ușa de acces și a sesizat Poliția.

În urma probării activității infracționale, acesta a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat, urmînd ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat Parchetului de pe lîngă Judecătoria Roman cu propunerea de luare a unei măsuri preventive”, au comunicat reprezentanţii IPJ Neamţ.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: Reţinut pentru că a incendiat un tomberon

Știre publicată în urmă cu

în data de

Un bărbat de 52 de ani, din Roman, bănuit că a incendiat un tomberon, a fost reţinut de poliţişti sub acuzaţia de distrugere.

Polițiștii au identificat și reținut un bărbat de 52 de ani, din Roman, bănuit de comiterea infracțiunii de distrugere.

La data de 21 ianuarie, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați de către un bărbat, de 34 de ani, din Roman, cu privire la faptul că un tomberon a fost incendiat.

În urma activităților desfășurate, la data de 22 ianuarie, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Roman au identificat un bărbat de 52 de ani, pe care l-au condus la sediul poliției, în vederea continuării cercetărilor.

În baza probatoriului administrat, bărbatul din Roman a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de distrugere, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Neamț.

Astăzi, acesta urmează să fie prezentat Parchetului de pe lîngă Judecătoria Roman cu propunerea de luare a unei măsuri preventive”, au anunţat reprezentanţii IPJ Neamţ.

Citește știrea

Trending