Contactează-ne

Actualitate

Stagii de qwan ki do

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ sportivii de la Bao Roman vor exersa tehnicile de respiraţie, meditaţie şi gimnastica energetică ■ tabăra tradiţională din august va avea loc la Vatra Dornei ■

Începutul lunii august va fi unul plin pentru membrii Clubului de qwan ki do Bao din municipiul Roman, care vor avea parte de două tabere. Prima este planificată în perioada 2-5 august, la Slănic Moldova, sub coordonarea directorului tehnic al federaţiei de specialitate, Ovidiu Covaci, 7 dang qwan ki do, în special pe partea de gimnastică energetică, Tam The. În prima zi, între orele 18.30 – 20, va fi primul stagiu de Tam The, pentru ca vineri, 3 august, între orele 7 – 8 să aibă loc tehnici de respiraţie, Qi Cong. În aceeaşi zi, între orele 12 – 13 vor fi realizate tehnici de meditaţie iar între orele 18.30 – 20 – Tam The. Sîmbătă, 4 august, programul este următorul: 7 – 8 – Qi Cong – tehnici de respiraţie; 12 – 13 – tehnici de meditaţie; 18.30 – 20 – Tam The. Duminică, 5 august, vor avea loc între orele 7 – 8 – Qi Cong – tehnici de respiraţie şi, în închiderea taberei, între orele 10 – 12 – Tam The şi tehnici de meditaţie. Locul de desfăşurare al activităţilor va fi stabilit în funcţie de condiţiile meteorologice. Au permisiunea de a participa practicantii de qwan ki do, indiferent de grad, peste 18 ani, precum şi oricine doreşte din afara stilului, cu condiţia de a avea peste 18 ani. „Clubul Bao Roman va fi reprezentat la acest eveniment, coordonat de către Ovidiu Covaci, prin şapte-opt sportivi, majoritatea avansaţi, instructori sau antrenori. Stagiul va fi unul foarte util pentru noi“, a declarat antrenorul emerit Mihai Cristea, coordonatorul Clubul Bao Roman. Ulterior, între 18 şi 23 august, practicanţii de qwan ki do de toate vîrstele vor merge în tabără, la Vatra Dornei. Chiar dacă sînt în vacanţă, mulţi dintre sportivi clubului vin constant la pregătiri pentru noul sezon competiţional, conştienţi că marea performanţă se face numai cu muncă. Antrenorul Mihai Cristea a precizat că a schimbat acum trei ani locul de tabără de la Staţiunea Oglinzi la Vatra Dornei pentru condiţiile mai bune oferite în Bucovina, atît de cazare şi masă, dar şi de divertisment. Astfel, un grup de 32 de sportivi şi însoţitorii lor vor pleca la un interesant stagiu montan, pentru cinci zile. „Vom merge la Vatra Dornei, pentru că acolo avem cele mai bune condiţii de cazare, masă, la preţuri rezonabile. Anul acesta am schimbat pensiunea. În plus, elevii noştri vor avea parte de mult divertisment şi multă mişcare. Vor face călărie, rafting şi alte activităţi montane. Am «prins» o colaborare strînsă cu Serviciul Salvamont din zonă. Salvamontiştii sînt băieţi extraordinari, ne ajută să ne simţim bine şi să facem multă mişcare. Ne vor ajuta pentru a face şi escaladă la Pietrele Doamnei. Am fost inspiraţi cînd am schimbat locul cantonamentului de la Oglinzi. A fost bine şi acolo, însă la Vatra Dornei, avem tot ce ne dorim pentru încărcarea bateriilor. Este bine pentru cei mai tineri membri ai clubului să se relaxeze în sînul naturii, la aer curat, dar şi să se pregătească alături de colegii lor mai mari. Vor pleca 32 de sportivi. Credem că, înaintea începerii unui nou sezon de pregătire, vom avea ocazia să îmbinăm utilul cu plăcutul. Apoi vom relua antrenamentele, dar după ce va suna clopoţelul pentru deschiderea unui nou an şcolar“, am aflat de la antrenorul emerit Mihai Cristea.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Neamţ: Vremea se zburleşte

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ toată săptămîna va fi vreme rece, cu maxime modeste şi minime de pînă la 7 grade ■ precipitaţiile se lasă aşteptate ■ în ultima săptămînă a lunii se încălzeşte pînă spre 25 de grade ■

Vremea s-a zburlit un pic şi de la valori termice de 27 – 28 de grade, am trecut brusc în toamnă, la temperaturi cu circa 10 grade mai puţin. Meteorologii spun că aşa va fi vremea toată săptămîna, iar minimele coboară dramatic pînă spre 7 grade Celsius. După acest episod răcoros, specialiştii spun că se mai îmbunează temperaturile chiar de săptămîna viitoare. Cel puţin aşa rezultă din estimarea evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor pentru Moldova, în perioada 16 – 29 septembrie. „În prima zi de prognoză vremea va fi caldă pentru această dată, cu o medie a temperaturilor maxime de 27 de grade. În următoarele patru zile va urma o răcire notabilă, astfel că media maximelor termice va ajunge la valori de 16…17 grade, în jurul datei de 21 septembrie. După acest interval, tendinţa va fi de încălzire treptată, pînă la o medie regională a valorilor maxime de 21…25 de grade. Tendinţa va fi asemănătoare şi pentru valorile minime de temperatură. În primele două nopţi media minimelor termice va fi de 11…13 grade. Ulterior acestui interval, temperatura aerului va scădea, astfel încît pînă în data de 22 septembrie să se înregistreze 5…6 grade, iar pînă la sfîrşitul intervalului de referinţă se estimează o creştere, spre medii regionale de 11 grade. Probabilitatea de apariţie a ploilor, în general slabe cantitativ, va fi mai ridicată în intervalul 17-21 septembrie“, conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie. Sînt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sînt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor. Aşa se face că de luni şi pînă marţi în judeţ valorile termice au scăzut dramatic. Ieri, la ora 11, în tot judeţul erau doar 15 grade, mai puţin în vîrf de munte, pe Toaca, unde se înregistrau 7 grade. Cu o zi înainte, luni 16 septembrie, au fost temperaturi estivale. La Tîrgu Neamţ maxima a fost 26,8 grade, la Piatra Neamţ au fost 27,4 grade, dar cel mai cald a fost la Roman unde s-au înregistrat 28 de grade. Şi pe munte a fost mai cald, cu o maximă de 14,2 grade Celsius. În perioada 18 – 19 septembrie, miercuri şi joi, nu sînt schimbări în registrul meteo. Chiar dacă va fi soare, maxima rămîne cantonată la 19 grade, iar peste noapte se vor înregistra 8, poate cel mult 9 grade. Cea mai rece zi din săptămînă pare a fi cea de vineri, 20 septembrie, cînd sînt şanse de ploaie şi nu vor fi mai mult de 15 grade. Noaptea vor fi 8 grade. De sîmbătă, 21 septembrie pare că se mai încălzeşte şi vor fi cam 17 grade. Soare şi ceva mai cald va fi duminică, 22 septembrie, cînd mercurul din termometre saltă ziua la 21 de grade, iar noaptea aduce o minimă de 10 grade. În prima parte a săptămînii viioare vremea se îmbunează şi pînă miercuri sînt anunţate maxime de 25, poate chiar 26 de grade. Şi nopţile vor fi mai blînde, cu pînă la 14 grade.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: Au furat arma unui pădurar, autorii prinşi

Știre publicată în urmă cu

în data de

Poliţiştii nemţeni au dat de urma celor trei indivizi care, la sfîrşitul săptămînii trecute, au furat arma şi muniţia unui pădurar, faptă reclamată duminică, 15 septembrie. În jurul orei 23.30, anchetatorii de la Secţia Rurală Bicaz au fost sesizaţi de un lucrător de la Ocolul Silvic Borca, care reclama că în timp ce se afla în timpul serviciului, i-a fost sustrasă arma. „Din primele cercetări efectuate de poliţişti a reieşit faptul că, în seara de 15 septembrie, în timp ce trei persoane cu vîrste între 25 şi 41 de ani, toţi din Suceava, se aflau pe un drum forestier din Borca, pe fondul unui conflict spontan, ar fi sustras arma şi încărcătorul cu cinci cartuşe din autoturismul unui bărbat de 47 de ani“, se arată într-un comunicat al poliţiştilor nemţeni. În aceeaşi seară, în jurul orei 21.00, cei trei indivizi ar fi sunat la 112 şi au reclamat faptul că unul dintre ei ar fi fost lovit cu patul armei de către silvicultorul din comuna Borca, că puşca şi muniţia ar fi fost abandonate şi că doreau să le predea poliţiştilor. Ulterior, cei trei au fost depistaţi pe raza judeţului Suceava, arma în cauză fiind predată la sediul Poliţiei din oraşul Frasin. Pînă la descurcarea iţelor acestei poveşti, cercetările sînt continuate de poliţiştii Serviciului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Poliţiei Neamţ în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor producerii evenimentului.

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: Reţinut pentru că a agresat un agent de pază

Știre publicată în urmă cu

în data de

Un tînăr de 28 de ani, din Călăraşi, care a lovit şi ameninţat un agent de pază de la o sală de jocuri de noroc, a fost trimis la beci de oamenii legeii din Neamţ. “Polițiștii romașcani au identificat și reţinut un tînăr de 28 de ani, din Călăraşi, sub aspectul comiterii infracţiunilor de lovire sau alte violențe, ameninţare şi port sau folosire fără drept de obiecte periculoase. La data de 16 septembrie, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Roman au fost sesizaţi de către un agent de securitate, de 47 de ani, din Sagna, cu privire la faptul că a fost lovit de către o altă persoană. Din investigații a reieșit faptul că, la data de 16 septembrie a.c., în timp ce un tînăr de 28 de ani, din Călărăși, ar fi încercat să pătrundă împreună cu un minor în incinta unei săli de jocuri de noroc din Roman, unul dintre agenții de securitate nu i-ar fi permis accesul persoanei minore, moment în care acesta l-ar fi ameninţat cu un obiect tăietor-înțepător . În acel moment, un alt agent de securitate care a intervenit pentru aplanarea conflictului izbucnit, ar fi fost lovit și amenințat de tînărul din Călăraşi. În urma documentării activității infracționale, acesta a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Neamț. Astăzi, cel în cauză urmează să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman cu propunerea de luare a unei măsuri preventive”, se precizează în comunicatul de presă al IPJ Neamţ.

Citește știrea

Trending