FOTO: Gelu CRACANĂ
Publicitate

■ sute de sportivi, antrenori şi un public entuziast s-au bucurat vineri seară, la stadionul Ceahlăul, la manifestarea Noaptea sportului pietrean ■ evenimentul a fost organizat în premieră de Direcţia judeţeană pentru Sport şi Tineret Neamţ ■

Sportul pietrean s-a prezentat pentru prima dată publicului în cadrul unei manifestări de excepţie organizată vineri seară, 8 iunie, pe stadionul Municipal Ceahlăul. Evenimentul, organizat de Direcţia judeţeană pentru Sport şi Tineret Neamţ în parteneriat cu Primăria Piatra Neamţ, a concretizat un proiect realizat în premieră la acest nivel, dorindu-se ca în lumina nocturnei să fie aduse laolaltă toate disciplinele sportive practicate la nivel de club în municipiu. Show- ul a început la ora 20.00, pe terenul sintetic, suprafaţă care a rezistat fără probleme ploii ce a căzut în cursul după amiezii. „Au fost oarece temeri atunci cînd a plouat după amiază, dar nu pentru condiţiile de joc, terenul rezistă. Erau ceva îngrijorări să nu mai plouă chiar în timpul evenimentului, dar a fost bine în cele din urmă“, a declarat Marcel Mihalcea, consilier în cadrul DJST Neamţ. Primii care au intrat pe teren au fost copiii şi tinerii care practică artele marţiale în cadrul cluburilor de profil din oraş. Au susţinut o demonstraţie impresionantă sportivii de la CS Ceahlăul – CS Kaminari, CS Ronin, Sakki International Karate-Do şi CS Ashihara, iar o oră mai tîrziu a fost rîndul sporturilor de echipă să se prezinte. Echipele de fotbal, handbal şi volei de la LPS Piatra Neamţ, CSM Ceahlăul (fotbal), RC Venus Rifil Piatra Neamţ (rugby), ACS Petras Piatra Neamţ (baschet) şi CS Ceahlăul (lupte) au intrat pe imensul covor verde împărţit în mai multe terenuri. Simultan, pe teren au fost antrenorii Stelian Bursuc şi Vlad Drugă (minihandbal), iar la volei au fost antrenorii Carmen Asmarandei, Andrei Nica şi Rareş Gavril, la fotbal juniori E antrenorii Gheorghe Bulacu şi Daniel Mahu, la baschet antrenorul Daniel Iacob şi la rugby profesorul Eusebiu Popa. A treia parte a serii a fost dedicată juniorilor de la handbal pregătiţi de antrenorii Răzvan Caba şi Adriana Caba, juniorii de la volei (Carmen Asmarandei, Andrei Nica, Rareş Gavril), juniorii D de la fotbal (Daniel Mahu), juniorii C de la fotbal (Codrut Domşa) şi juniorii de la handbal (Andreea Savin). „Am vorbit cu antrenorii la plecarea de la eveniment şi toţi mi-au spus că elevii lor îi rugau să mai stea. A fost o manifestare care a făcut cinste sportului şi fiecare participant s-a bucurat de clipele petercute pe teren. Marele cîştig cred că a fost acesta: că lumea a plecat cu gîndul că mai vrea o dată să participe la astfel de eveniment. Au fost şi situaţii inedite, de exemplu, antrenorul de la baschet mi-a mărturisit că s-a jucat pentru prima dată pe teren sintetic, dar a fost perfect. Ceea ce s-a întîmplat vineri seară la stadion, îmi dă încredere că la anul o să repetăm această manifestare. Au fost oameni care au aflat pentru prima oară că avem rugby în Piatra Neamţ, sau că avem baschet“, a mai precizat Marcel Mihalcea, de la DJST Neamţ. La evenimentul de vineri seară a fost prezent şi primarul Dragoş Chitic, edilul-şef al oraşului declarîndu-se încîntat de ceea ce a văzut. „Este o inţiativă lăudabilă a DJST Neamţ. Avem la Piatra Neamţ baze sportive care pot să ducă la performanţe sportive, dar, mai mult decît atît, pun faţă în faţă cluburile sportive cu publicul din oraş. Avem acest stadion care trebuie valorificat corespunzător. Îndemn copiii să facă sport de performanţă, pentru ei şi pentru oraşul Piatra Neamţ. Atît sala Polivalenta, cît şi complexul sportiv Ceahlăul pot gazdui evenimente importante. Periodic, oraşul Piatra Neamţ este gazdă pentru diverse ramuri sportive, suntem deschişi să-i susţinem şi, mai mult, am preluat în administrare şi ştrandul municipal începînd cu acest sezon, putem organiza şi la ştrand diverse spectacole pentru publicul nemţean. Felicit încă o dată organizatorii pentru aceasta minunată seară de sport“, a declarat primarul Dragoş Chitic. Evenimentul s-a încheiat tîrziu în noapte, cu un meci de gală între foşti şi actuali jucători ai echipei Futsal Ceahlăul şi foste glorii ale clubului FC Ceahlăul.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.