Publicitate

■ într-un spital public din România, doi preoți ortodocși și un reprezentant al unei asociații pro-viață au făcut parte, timp de aproape doi ani, dintr-o comisie de consiliere pre-avort ■ într-un alt spital, voluntarii unei asociații creștine au primit acceptul conducerii de a patrula holurile maternității, în încercarea de a convinge pacientele venite pentru chiuretaj să renunțe la intervenție ■ publicații de largă circulație, scrise cu binecuvântarea unor înalți ierarhi ortodocși și editate de entități din sfera BOR, combat avortul și educația sexuală făcând uz de teorii pseudo-științifice ■

Cel puțin două spitale din rețeaua publică de sănătate au luat hotărâri administrative care au implicat oamenii Bisericii Ortodoxe – fie ei preoți sau reprezentanți ai unor asociații creștine – în zona de decizie medicală. Învățăturile BOR sunt însă în opoziție flagrantă cu programele și politicile sanitar-educaționale ale statului.

Într-un spital public din România, doi preoți ortodocși și un reprezentant al unei asociații pro-viață au făcut parte, timp de aproape doi ani, dintr-o comisie de consiliere pre-avort. Unitatea sanitară introdusese o procedură obligatorie: înainte să poată beneficia de serviciul medical, adică de întreruperea de sarcină, solicitantele erau obligate să obțină semnături de la mai multe „cabinete” de specialitate. Între cabinetele desemnate de managementul spitalului se afla și capela ortodoxă.

Într-un alt spital public, voluntarii unei asociații creștine au primit acceptul conducerii de a patrula holurile maternității, în încercarea de a convinge pacientele venite pentru chiuretaj să renunțe la intervenție. Voluntarii ajung să strige după femei că vor arde în focurile Gheenei dacă întrerup sarcina.

Publicații de largă circulație, scrise cu binecuvântarea unor înalți ierarhi ortodocși și editate de entități din sfera BOR, combat avortul și educația sexuală făcând uz de teorii pseudo-științifice, lipsite de orice susținere medicală factuală. În publicațiile respective apar și semnăturile unor medici. Primăria unui oraș din provincie, reședință de județ, sprijină financiar publicarea unei astfel de lucrări.

Dintre alegațiile BOR: ora de educație sexuală încurajează desfrâul și crima sau orice relație încheiată și nefinalizată prin căsătorie constituie un eșec incontestabil, cu risc mare de depresie și sinucidere.

Multiple autorități publice tolerează prezența creștin-moralizatoare a BOR în zone ce ar trebui să țină exclusiv de experiențele și recomandările medicale. De ce e asta o problemă majoră? Pentru că Biserica, prin reprezentanții săi, nu își depășește doar atribuțiile misionar-pastorale, ci ajunge să promoveze în spitale și școli teorii apocaliptice, ultra-alarmiste, care se bat cap în cap cu programele și politicile sanitar-educaționale ale statului.

Să fie lumină a documentat două cazuri ilustrative, la Piatra Neamț și la Bacău. Anii întâmplărilor sunt cei din urmă, dar poziționările și explicațiile celor care le-au înfăptuit sau încuviințat sunt demne, pe alocuri, de un Ev Mediu al medicinei.

 

CONTINUARE ARTICOL LA ADRESA:

https://safielumina.ro/medicina-bazata-pe-dovezile-preotilor/

 

Autor articol: Diana Oncioiu

 

Nota redacției: Supra-titlul (Spitalul Neamț, subiect de anchetă jurnalistică:) aparține redacției Monitorul de Neamț și Roman.

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.