Contactează-ne

Actualitate

Spitalul Judeţean redeschis luna aceasta pentru bolnavii non-Covid

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ redeschiderea s-ar putea produce luna aceasta ■ afimaţia a fost făcută de directorul DSP Neamţ ■

Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ ar putea fi redeschis pentru bolnavii non-Covid luna aceasta. Afirmaţia a fost făcută de directorul Direcţiei de Sănătate Publică Neamţ, Radu Firăstrău, într-o conferinţă de presă susţinută miercuri, 10 iunie.

Prezent la conferinţă, prefectul George Lazăr a întărit afirmaţia şi a mai precizat că, la nivelul instituţiilor judeţene, este foarte clar că e nevoie să fie redeschis spitalul pentru bolnavii care au alte afecţiuni. Mai ales în condiţiile în care la spitalele din Roman, Tîrgu Neamţ sau Bicaz există un volum crescut de muncă pentru angajaţi, dar a subliniat că redeschiderea spitalului judeţean trebuie făcută după o analiză atentă pentru a nu pune în pericol de infectare cu noul coronavirus pe pacienţi şi personalul medical. Din informaţiile oferite de prefect a rezultat că, cel mai probabil, va rămîne o zonă pavilionară în spitalul judeţean pentru bolnavii cu Covid-19, iar alte zone, respectiv secţii, vor fi redeschise pentru bolnavii cu alte afecţiuni. Directorul DSP şi-a exprimat şi el încrederea că discuţiile purtate în prezent pentru redeschiderea Spitalului Judeţean se vor finaliza cu succes tocmai pentru că acesta este unul “pavilionar” şi astfel se pot realiza circuite separate astfel încît să se evite contaminarea altor pacienţi de la cei cu noul coronavirus.

Advertisement








Trending