Contactează-ne

Actualitate

„Spitalul din Piatra e sub orice critică“

Știre publicată în urmă cu

în data de

■ aceasta este concluzia unei tinere al cărei bunic a ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă ■ ea acuză modul în care ruda i-a fost tratată de medici ■ conducerea spitalului nu a furnizat un punct de vedere ■

Folosește ← → (săgețile) pentru navigare

„Spitalul din Piatra Neamţ şi cadrele lui sînt sub orice critică“, aceasta este concluzia unei tinere care s-a adresat cotidianului Monitorul pentru a relata modul în care a fost tratat bunicul ei, care a ajuns la Urgenţe, pe 18 noiembrie, după ce a suferit o criză de gută.

Tînăra este extrem de revoltată de ceea ce s-a întîmplat: de la faptul că bătrînul a fost ţinut la Urgenţe 10 ore pînă a fost internat, la cel că nu i s-ar fi făcut investigaţii suplimentare, pînă la refuzul transferului într-o secţie şi pînă la ceea ce consideră că a fost o „externare forţată“, cu pacientul într-o stare mai rea decît cea în care s-ar fi prezentat la spital.

„Mă numesc Vanesia Asaftei şi trimit acest email în numele bunicului meu, Dominte Constantin. Pe 18 noiembrie 2019, a fost dus la spitalul public Piatra Neamţ, la Urgenţe, la aproximativ 10 dimineaţa, pentru că a făcut o criză severă de gută. Înainte de a fi adus, a făcut temperatură şi braţul stîng s-a umflat intens. Efectiv, începea să nu mai poată folosi membrul.

Din nefericire, internarea nu s-a efectuat pînă la ora 8 seara, pe 18 noiembrie – a fost lăsat în aşteptare aproximativ 10 ore. În urma internării, analizele au fost completate, printre care a fost cerută şi o probă de urină – am aflat pe 20 noiembrie, că, de fapt, această probă de urină nu a fost dusă la laborator.

A stat pur şi simplu pe noptiera din salon pe tot parcursul internării. Următoarea zi, pe 19 noiembrie, nu a putut să se mai mişte deloc. A fost practic imobilizat în pat şi nu a primit nici un tratament, nici investigaţii suplimentare nu au fost făcute. Se pare că, după ce a fost confirmat că aceste simptome nu sînt legate de probleme lui existente cu inima, a fost efectiv ignorat de cadrul medical“, susţine tînăra.

Actul medical şi mîinile încrucişate

Ea mai povesteşte un episod care a revoltat-o, de data aceasta bunica ei fiind luată la rost pentru că ar fi stat cu mîinile încrucişate la piept în faţa unui medic.

„Fişa de externare a fost completată pe 20 noiembrie şi pe document se indică: «se externează ameliorat, cu recomandări (regim, evită efort fizic, etc)». Ţin să menţionez că nici efort minim nu putea nici atunci, nici la ora actuală, să facă.

Nici nu vreau să menţionez cuvîntul «ameliorat» – dacă el a mers pe picioarele lui la urgenţă, cît de cît, a fost – practic – externat forţat din spital fără a putea merge. Bunica mea şi soţia lui, Dominte Verginia, a fost prezentă pentru externare.

Aceasta m-a informat despre atitudinea de nedescris a doctorului prezent, Presură Răzvan Mihai, dar şi a altor doi doctori prezenţi – un neurolog şi un urolog (din nefericire, nu avem şi numele lor). Ea s-a rugat de respectivul să îi facă un transfer pentru că nu este în puterea ei să ofere mult suport acasă. Bunica mea ţinea mîinile încrucişate la piept şi cînd a încercat să îl întrebe pe doctor dacă poate să i se facă un transfer la Urologie, acesta nu a răspuns la întrebare.

În loc, a spus: «după ce că nu stai corespunzător în faţa unui medic, mai vrei să îl transfer în altă parte? Noi nu transferăm, îi facem ieşirea imediat». După acest eveniment, Presură Răzvan Mihai s-a făcut nevăzut şi nici bunica mea, nici bunicul meu nu l-au mai văzut.

În prezent, bunicul meu este imobilizat la pat (în momentul transmiterii emailului n.r.)“, mai susţine Vanesia Asaftei.

„Poveşti de groază“

Concluzia tinerei este că aspectele relatate s-ar înscrie între „poveştile de groază“ legate de spitale şi atitudinea cadrelor medicale, care circulă în spaţiul public:

„Am auzit multe poveşti de groază legate de spitale şi atitudinea cadrelor medicale faţă de pacienţi şi vizitatori, dar rar în această măsură mai ales faţă de persoane în vîrstă. Nu înţeleg ce legătură are modul în care stă o persoană obosită şi lipsită de sprijinul medical necesar. cu datoria unui doctor care a depus un jurămînt care cuprinde îndatoririle morale faţă de profesia lui.

Am rămas şocată de ce mi s-a spus şi doresc să cred că acest caz va fi investigat în mod corespunzător şi urgent. Spitalul din Piatra Neamţ şi cadrele lui sînt sub orice critică“.

Ce au de spus cei de la spital?

Pe data de 27 noiembrie am trimis pe adresa de mail a spitalului o cerere de informaţii, pentru a clarifica aspectele sesizate de cititoarea Monitorului.

N-am primit răspuns. Putem doar să ne întrebăm de ce? Şi să reluăm solicitarea şi pe această cale:

„Către conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ, Stimate domnule director, Vă rugăm, în conformitate cu prevederile Legii 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, să ne răspundeţi la următoarele întrebări:

Pe data de 18 noiembrie 2019, la Unitatea de Primiri Urgenţe a fost adus pacientul Dominte Constantin, acuzînd  o criză severă de gută. Vă rog să ne spuneţi cînd a ajuns la UPU, cînd i s-au făcut investigaţiile medicale şi ce investigaţii i s-au făcut?

De asemenea, vă rugăm să ne precizaţi dacă a fost internat, cu ce diagnostic şi cînd şi de ce a fost externat? Ce tratament sau investigaţii i-au fost făcute pe perioada internării şi cine este medicul care l-a internat/externat? De asemenea vă rugăm să ne comunicaţi dacă rudele au cerut transferul pacientului la Urologie şi, dacă da, de ce a fost refuzat acest transfer?

Vă solicităm aceste informaţii pentru redactarea unui articol, în condiţiile în care rudele pacientului acuză că bărbatul a fost tratat necorespunzător solicitînd o investigaţie pentru un posibil caz de malpraxis“.

Folosește ← → (săgețile) pentru navigare

Citește știrea
2 comentarii

2 Comments

  1. Viorel

    4 decembrie 2019 at 9:55 AM

    Mai sunt și acum unii medici care stau cu mâna întinsă la pomana.

    • Anonymous

      4 decembrie 2019 at 10:49 AM

      Cam asa este. Am fost in spital ieri si am vazut cum o persoana a mers cu portofelul in mana in cabinetul unui doctor.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Actualitate

Neamţ: Cursul Moldovei e deviat pentru a rezolva criza apei

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ compania ApaServ şi Apele Române se află în curs de finalizare a lucrărilor pentru creşterea nivelului hidrostatic din puţurile captării de la Pildeşti ■

Next post
Folosește ← → (săgețile) pentru navigare

Compania ApaServ, care are mari probleme în asigura apă potabilă în zona Roman, furnizînd utilitatea cu preziune scăzută de aproape două luni, din cauza scăderii nivelului hidrostatic în puţurile de la staţia de captare de la Pildeşti, pe fondul secetei, caută soluţii pentru a depăşi acest inconvenient.

Astfel, pentru refacerea pînzei freatice, firma a realizat, împreună cu Apele Române, o lucrare de deviere a albei rîului Moldova.

„Din cauza nivelului scăzut a apei, în puţurile de la Pildeşti, de cîteva săptămîni sîntem nevoiţi să furnizăm apă cu presiune scăzută, noaptea, pentru a putea reface stocul de apă din bazine.

Noi, împreună cu Apele Române, am demarat o lucrare de deviere a Moldovei către puţuri. Lucrarea de amenjare a Moldovei constă în aducerea apei mai aproape de staţia de captare, pe albia veche a Moldovei“, a explicat inginerul Bogdan Curcudel, şef ApaServ, zona operaţională Est.

Şeful staţiei de captare de la Pildeşti, Mihai Tamaş, susţine că deşi lucrarea se află în curs de execuţie, efectele devierii cursului Moldovei încep să se cunoască, deja.

„Moldova are tendinţa de a curge pe o albie nouă, pe care şi-a croit-o în timp, ajungînd spre malul de la Corhana, comuna Dulceşti. Deviind cursul spre albia veche, deja se vede o îmbunătăţire a stratului de apă din pînza freatică, pentru că se formează o barieră, ce asigură menţinerea nivelului în puţurile de captare“, a precizat Mihai Tamaş.

Acesta spune că 2019 este cel mai secetos an din ultimii zece, lucru care a cauzat scăderea nivelului hidrostatic în puţuri, motiv pentru care s-a decis ca soluţie tehnică de rezolvare a problemei prin devierea cursului Moldovei.

Probleme cu apa sînt şi la Tîrgu Neamţ şi în cîteva comune din zonă, despre toate acestea vorbindu-se într-o conferinţă de presă susţinută, la finalul lunii trecute, deVlad Angheluţă, director general ApaServ, Cristian Buzdugan, fost şef al Zonei Operaţionale Est, actual coordonator al Programului Programului Operaţional de Infrastructură Mare (POIM) şi şeful al Zonei operaţionale Est, Bogdan Curcudel.

„Vorbim de o investiţie care s-a derulat în mai mulţi ani. Primul sector al captării a fost construit în anii 1964-1967, partea a doua între 1975 – 1979 şi captarea de la Simioneşti, Captarea 3, între 1993 şi 1995. (…) În momentul de faţă, funcţionăm cu 76 de pompe“, a precizat Vlad Angheluţă, care a spus că viiturile din 2018 au distrus o bună parte a investiţiilor din zonă şi au afectat una mai veche a Sistemului de Gospodărire a Apelor Neamţ.

Criza apei din acest an este cauzată de seceta prelungită, care a scăzut nivelul apei din pînza freatică şi a dus la scăderea nivelului hidrostatic din puţuri.

„Debitul rîului Moldova, în 25 noiembrie era de 8,2 metri cubi pe secundă, în 26 noiembrie, un pic în creştere, de 9,2 metri cubi pe secundă. Dar o medie anuală a debitului rîului în zona captării Plideşti – Simioneşti este de 15 metri cubi pe secundă, deci este vizibil că ne confruntăm cu acest fenomen de secetă.

Aceeaşi situaţie este şi la captarea Lunca-Vînători, care alimentează sistemul din zona Tîrgu Neamţ şi comunele învecinate, unde avem aceleaşi probleme de raţionalizare a consumului. Acolo albia chiar este secată aproape integral, debitul fiind asigurat mai mult de un pîrîu care, la confluenţa cu Ozana, alimentează fronturile de la Tîrgu Neamţ, din 12 puţuri.

Acolo lucrăm cu 8 puţuri, fiind afectată în primul rînd distribuţia apei din zonele înalte din Tîrgu Neamţ, precum şi în comunele: Bălţăteşti, Agapia, Grumăzeşti şi, parţial, Răuceşti“, a mai afirmat Vlad Angheluţă. Acesta a ţinut să precizeze faptul că aceeaşi situaţie o au extrem de multe companii de apă din România, care nu pot ţine pasul înlocuirii conductelor de apă cu măsura în care acestea se uzează, susţinînd că pentru înlocuirea tuturor reţelelor de apă din judeţ ar fi nevoie de bugetul companiei pe 100 de ani.

„Ca să schimbăm la nivel de companie întrega reţea am avea nevoie mîine de 223 milioane lei pentru întreg judeţul, ceea ce reprezintă bugetul companiei pe 100 de ani. Oraşul Roman are probleme mari în ceea ce priveşte reţelele expirate. E vorba de 107 km, adică 83% din total conducte, cu o valoare de înlocuire la 31 decembrie 2016 de 62.893.028 lei.

În Roman, porţiunea de reţele expirate are o lungime de 53,4 km, adică 78% din total, cu o valoare de înlocuire de 21.643 lei“, a mai spus directorul general.

Next post
Folosește ← → (săgețile) pentru navigare

Citește știrea

Actualitate

Neamţ: Înlocuirea prefectului a intrat în linie dreaptă

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ deşi toată lumea se aştepta ca Daniela Soroceanu şi mulţi prefecţi să fie înlocuiţi în şedinţa de Guvern din 5 decembrie, lucrul acesta nu s-a întîmplat ■ surse liberale declară că prefecţii vor fi schimbaţi, în proxima şedinţă, marţi, 9 decembrie ■ la Neamţ rămîne în cărţi George Lazăr, a cărui numire este pregătită tehnic din 19 noiembrie, cînd a devenit funcţionar public la Primăria Roman ■

Folosește ← → (săgețile) pentru navigare

Zilele Danielei Soroceanu în funcţia de prefect al judeţului par a fi numărate. Dincolo de ipocrizia faptului că despre prefecţi şi subprefecţii se zice că ar fi apolitici, în realitate lucrurile stînd altfel, ţinînd cont de faptul că aceşti demnitari, ca şi şefi ai instituţiilor descentralizate sînt reprezentanţii guvernului în teritoriu.

La instalarea guvernului liberal, premierul Ludovic Orban anunţa că prefecţii vor fi iute schimbaţi, foarte mulţi au rămas pe funcţii. Un prim lot , de la Alba, Harghita, Sălaj şi subprefectul de la Arad, a fost schimbat la sfîrşit de noiembrie.

Un al doilea a fost schimbat în şedinţa de Guvern de pe 5 decembrie, fiind hotărîri de încetare a exercitării funcţiilor de prefect pentru Matei Lupu de la Caraş Severin, Ilfov – Mihai Sandu Niţă, Mehedinţi – Nicolae Drăghici (acesta fiind trecut după reţeta clasică drept inspector guvernamental), Suceava – Mirela Adomnicăi.

Încetinirea ritmului de înlocuire, după ce Rareş Bogdan anunţase că reprezentanţii Guvernului în teritoriu urmau să fie schimbaţi în 48 de ore a alimentat şi la Neamţ o serie de zvonuri.

Unul din acestea ar fi că Daniela Soroceanu ar urma să rămînă pe post, ţinînd cont de trecutul său liberal şi de susţinerea care s-ar bucura din partea senatorului Eugen Ţapu.

Contactat , acesta a ţinut să dea asigurări că la mijloc e vorba de o intoxicare şi că nici într-un caz nu o sprijină pe Daniela Soroceanu.

Cît despre prezenţa la ceremonia de 1 Decembrie de la Roman a Danielei Soroceanu, care a trecut în revistă gărzile militare, deputatul Laurenţiu Leoreanu a ţinut să spună că aceasta a participat ca prefect în exerciţiu şi că nu a fost invitată de primarul Lucian Micu.

Surse din PNL spun că în următoarea şedinţă de guvern, de marţi, 10 decembrie, ar urma să fie schimbată şi Daniela Soroceanu, funcţie pe care o va ocupa primvicepreşedintele PNL Neamţ, George Lazăr, pentru care, de altfel s-au şi făcut „preparativele“, constînd în susţinerea unui concurs de ocupare a postului de şef Serviciu Control Calitate şi Monitrorizare Mediu şi Marketing Instituţional, la Primăria Roman, promovat în 19 noiembrie, cînd a fost admis cu 97,5 puncte la scris şi 10 la oral.

George Lazăr este avocat, a absolvit Facultatea Petre Andrei din Iaşi, a fost viceprimar al Romanului, timp de doi ani, în timpul primului mandat de primar  al lui Laurenţiu Leoreanu. A mai fost prefect al judeţului în 2013, fiind susţinut de liberalul Dorinel Ursărescu, la vremea respectivă preşedinte al PNL Neamţ şi urmîndu-se aceeaşi „reţetă“ de angajare la Primăria Roman, pe un post de funcţionar public.

La vremea respectivă era  cel mai tînăr prefect, avînd doar 32 de ani, aşa cum de altfel a fost şi cel  mai tînăr viceprimar în perioada decembrie 2011-iunie 2012.

„Îi vom schimba, dar nu am vrut să-i schimbăm (pînă atunci – n.r.) să nu se spună că vrem să afectăm procesul electoral, ei pregătiseră alegerile şi i-am lăsat să-şi îndeplinească atribuţiile, astfel încît să fie alegeri corecte şi să nu existe nici un fel de problemă. Prefectul este reprezentantul Guvernului în teritoriu, orice Guvern are dreptul de a-şi alege proprii reprezentanţi în teritoriu“, declara Ludovic Orban într-o vizită făcută înainte de alegerile prezidenţiale în judeţul Olt.

Şi mai vorbea despre schimbarea şefilor instituţiilor deconcentrate: „Să nu-şi imagineze cineva că dacă a cîştigat un concurs pe vremea PSD-ului mă poate împiedica să-l schimb din funcţie, dacă nu e bun şi dacă nu-şi face treaba“.  Aceleaşi surse liberale susţin că după schimbarea prefecţilor vot urma instituţiile descentralizate.

Folosește ← → (săgețile) pentru navigare

Citește știrea

Actualitate

Sabia lui Ştefan primită de la papa Sixt, expusă la Piatra

Știre publicată în urmă cu

în data de

Autor

■ un ceremonial militar şi religios a avut loc ieri, la statuia domnitorului din Parcul Central ■ replica armei va putea fi văzută pînă pe 12 decembrie, la Muzeul de Artă ■ sabia originală primită de la papa Sixt al VI-lea după bătălia de la Vaslui este la Istanbul, la Muzeul Topkapî ■

Folosește ← → (săgețile) pentru navigare

În cadrul unui ceremonial militar şi religios desfăşurat ieri, în oraşul de sub Pietricica, a fost prezentată o replică fidelă a sabiei domnitorului ştefan cel Mare.

Evenimentul a avut loc lîngă statuia voievodului din centrul oraşului, foarte aproape de Curtea Domnească ctitorită cu cinci secole în urmă de domnitorul care şi-a legat numele şi de ţinutul Neamţului.

Sabia aflată în custodia Ordinului Militar Sfînta Maria – Creştin Ortodox din Braşov va putea fi văzută pînă pe data de 12 decembrie, la Muzeul de Artă din Piatra Neamţ.

Ceremonia a fost organizată în contextul împlinirii a 101 ani de la înfăptuirea Marii Uniri şi a fost organizat de către Inspectoratul de Jandarmi general de brigadă Constantin Stavăr Neamţ, cu sprijinul Inspectoratului Nicolae Titulescu Braşov, Ordinului Militar Sfănta Maria, în colaborare cu Primăria Piatra Neamţ şi Complexul Muzeal Judeţean.

„Replica sabiei lui ştefan cel Mare şi Sfînt a fost adusă în România în urma demersurilor efectuate de către cîţiva patrioţi români din cadrul Jandarmeriei, Ordinului Militar Creştin Ortodox Sfînta Maria şi Casei de Comerţ Balcanice, care îşi are sediul la Braşov. Mulţi români care au mers în Turcia au văzut această sabie la Muzeul Topkapî.

Este unul dintre cele mai preţioase obiecte rămase de la domnul Moldovei. A fost primită de Ştefan cel Mare după bătălia de la Vaslui din partea papei Sixt al VI-lea, în semn de recunoaştere a rolului Moldovei în apărarea creştinătăţii”, a declarat sergentul-major Magdalena Gabriela Muraru, purtător de cuvînt al Jandarmeriei Neamţ.

Despre original se ştie că este realizată din oţel de Toledo, cel mai bun material existent în perioada feudală pentru fabricarea armelor. Mînerul în forma de cruce şi îmbrăcat în fir de argint împletit este împodobit cu stema Moldovei.

Lungimea totală a armei este de 125 de centimetri, al lamei de 102 cm şi cîntăreşte 2,5 kilograme. Mînerul sabiei se termină cu un buton aplatizat sub formă de disc, placat cu aramă, pe faţa superioară fiind inscripţia: „Eu domnul Ştefan, voievod!“ şi semnul crucii.

Circulă două variante despre modul cum sabia a ajuns la Istanbul. Conform uneia dintre ele, sabia a fost trimisă chiar de Ştefan cel Mare sultanului, în ultimii ani de domnie, ca recunoaştere a meritelor unui adversar redutabil, sau strict din raţiuni de strategie politică în ton cu vremurile.

Se mai spune că sabia a luat calea Istanbulului la sfîrşitul primei domnii a lui Petru Rareş, fiul lui ştefan cel Mare. Acesta a încercat să redeschidă lupta cu imperiul, în 1538, dar campania sultanului Soliman Magnificul a dus îndepărtarea voievodului.

Otomanii au impus ca domn în Moldova pe ştefan al V-lea, zis şi Lăcustă-Vodă (din cauza unei invazii de insecte din timpul său), iar trupele turceşti au jefuit tezaurul, luînd şi sabia lui Ştefan.

Folosește ← → (săgețile) pentru navigare

Citește știrea

Trending