Contactează-ne

Actualitate

Soţ şi soţie, în comă la spital de la ciuperci

Știre publicată în urmă cu

în data de

An de an nemţenii care culeg de prin păduri ciuperci, dar nu le cunosc prea bine, ajung uneori la spital otrăviţi de roadele pădurii. Anul acesta primele victime au apărut la începutul unii Cuptor. Doi soţi din localitatea Bradu, comuna Grinţieş, au ajuns la spital în comă după ce au mîncat bureţi. Apelul pentru ajutor a fost înregistrat pe 3 iulie 2018, în jurul orei 13.50, cînd a fost solicitat ajutorul specialiştilor de la Ambulanţa Neamţ. La locul indicat de apelant a fost găsit un pacient de sex masculin, în vîrstă de 66 de ani şi o femeie de 59 de ani. Medicul de pe ambulanţă i-a diagnosticat cu intoxicaţie cu ciuperci, ambii fiind în comă severă. Din acest motiv au fost transportaţi de urgenţă la cea mai mare unitate medicală din judeţ, Spitalul Judeţean de Urgenţă Neamţ. Supuşi la tratament medical specific starea pacienţilor s-a mai îmbunătăţit şi au ieşit din comă pe parcursul zilei de ieri, 4 iulie. Un alt caz deosebit înregistrat tot pe 3 iulie la Ambulanţa Neamţ, a fost cel al unui bărbat muşcat de şarpe. S-a întîmplat tot în localitatea Grinţieş şi a fost vorba de localnic de 62 de ani, iar solicitarea pentru ajutor a venit în jurul orei 15. „Grinţieş, pacient sex masculin, 62 ani, diagnostic: plagă muşcată de şarpe medius stîng, preluat de un echipaj cu asistent medical şi predat la CPU a Spitalul Orăşenesc Bicaz; din CPU a fost preluat de un echipaj şi transportat la Spitalului Judeţean“, conform Ambulanţei.

Citește știrea
Postează comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Advertisement








Trending